Florin Marin, prezentat la Rapid: "Este o onoare pentru mine să fiu la această echipă de mare tradiţie"

Postat la: 27.07.2015 | Scris de: ZIUA NEWS

Florin Marin, prezentat la Rapid:

Sursa foto: dolcesport.ro

Noul antrenor al FC Rapid, Florin Marin, a susținut o conferință de presă, luni, în care a vorbit despre numirea lui pe banca echipei giuleștene. Tehnicianul în vârstă de 62 de ani a semnat un contract valabil pe un an cu Rapid. Înțelegerea dintre cele două părți se va prelungi în cazul în care giuleștenii vor promova în Liga I.

Florin Marin a jucat la Rapid și a mai antrenat echipe precum FC Național, Dinamo, Astra, Petrolul sau Universitatea Craiova.

"După discuţiile pe care le-am avut cu domnul Moraru şi cu Ovidiu Burcă am acceptat să fac parte din staful tehnic al clubului Rapid. Este o onoare pentru mine să fiu la această echipă de mare tradiţie în fotbalul nostru. Cunosc situaţia de la Rapid pentru că aici am făcut primii paşi în fotbal ca jucător, am fost şi antrenor secund aici, între 1991 şi 1992. Rapid este o echipă specială pe care orice antrenor vrea să o conducă. Pentru mine este o nouă provocare. Am să colaborez cu Mihai Ianovschi, amândoi vom răspunde de pregătirea şi rezultatele echipei", a spus Florin Marin, potrivit Mediafax.

 

 

loading...
PUTETI CITI SI...