Comitetul Director al FRJudo constată încercarea de destabilizare a federației și dezavuează campania de denigrare a activității președintelui Cozmin Gușă

Postat la: 09.03.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Comitetul Director al FRJudo constată încercarea de destabilizare a federației și dezavuează campania de denigrare a activității președintelui Cozmin Gușă

COMUNICAT DE PRESA: În ședința Comitetului Director al FRJudo, desfășurată în absența președintelui Cozmin Gușă, s-a luat act de comunicatul public al unor membri ai federației, prin care se solicită demisia președintelui nostru.

Concluziile discuțiilor și votului membrilor Comitetului Director marchează încercarea de destabilizare a activității noastre, dictată de interese străine și opuse celor ale judoului românesc. În plus, s-a considerat că nu există nici un argument prin care să se pună la îndoială activitatea corectă și precisă a domnului Cozmin Gușă, sub președinția căruia FRJudo și-a consolidat statutul public, respectiv și-a dezvoltat și extins activitățile orientate către obținerea performanței sportive. FRJudo dezavuează acest gen de acțiuni iscate și implementate prin interesele și presiunile nelegitime ale unor grupuri ce acționează subteran, respectiv va cere instituțiilor abilitate interne și internaționale să analizeze aceste acțiuni și să procedeze în consecință.

Comitetul Director al FRJudo
Ploiești, 9 martie 2024

loading...
PUTETI CITI SI...