Simona Halep a anunțat când se va retrage din tenis: Ce o poate împinge pe sportivă să recurgă la acest gest

Postat la: 15.12.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Simona Halep a anunțat când se va retrage din tenis: Ce o poate împinge pe sportivă să recurgă la acest gest

Simona Halep a declarat, într-un interviu pentru Euronews, că dacă Tribunalul de Arbitraj Sportiv va menţine decizia de suspendare a sa pe patru ani aceasta va însemna sfârşitul carierei sale.

"Dacă vor fi patru ani nu ştiu cum mă voi descurca. Probabil că va fi sfârşitul carierei mele. Da. Şi pentru ceva ce nu am făcut şi nu este din vina mea, este şi mai catastrofal.", a spus Halep, pentru euronews.ro.

Ea şi-ar fi dorit ca Patrick Mouratoglou să iasă mai devreme public pentru a-şi asuma răspunderea pentru suplimentul contaminat: "Mi-a fost greu, pentru că mereu am avut încredere în echipele mele, în echipele anterioare şi în toţi cei cu care lucrez (...) Încrederea mea este acum un pic zdruncinată."

Euronews România va difuza vineri seară, de la ora 23:30, interviul acordat de Simona Halep jurnalistului Euronews, Tokunbo Salako.

Agenţia Internaţională de Integritate a Tenisului (ITIA) a anunţat la 12 septembrie că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului Anti-Doping în Tenis (TADP). Simona Halep a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), iar cazul său va fi judecat în februarie 2024.

loading...
PUTETI CITI SI...