HCM Baia Mare se destramă! Handbalistele, neplătite de 4-5 luni: "Banii noştri s-au dus pe Eurovision"

Postat la: 10.03.2016 | Scris de: ZIUA NEWS

HCM Baia Mare se destramă! Handbalistele sunt neplătite de 4-5 luni

Echipa feminină de handbal HCM Baia Mare trece de la clipele frumoase din Liga Campionilor, la problemele financiare. Vicecampioana României o ia pe urmere Oltchimului, care după ce a disputat o finală de Liga Campionilor, s-a desființat. HCM este calificată în sferturile de finală ale celei mai tari competiții de handbal feminin inter-cluburi, unde o va întâlni pe campioana Europei, Buducnost Podgorica, echipa Cristinei Neagu.

Handbalistele vicecampioanei sunt neplătite în 2016, fiind înregistrate 4-5 salarii restante, astfel că majoritatea sportivelor vor părăsi echipa la finalul actualei stagiuni, la fel urmând a proceda şi directorul sportiv Daniel Kotecz, informează dolcesport.ro, care citează news.ro.

"Restanţele totale ar fi de circa 500.000 de euro până în prezent, darmite cât se mai adună până la finalul sezonului. În aceste condiţii, ele vor părăsi echipa, unele au anunţat deja, altele mai aşteaptă, dar cu siguranţă nu vor mai avea cu cine să joace din sezonul viitor dacă fetele de valoare vor pleca", au precizat sursele citate.

Allison Pineau a anunţat deja oficial despre plecarea sa la Brest, cu care a semnat pe două sezoane, olandeza Lois Abbingh a semnat cu Issy Paris tot pe doi ani, în timp ce portarul Paula Ungureanu, titulară şi la naţională, a cerut rezilierea contractului valabil încă un sezon, începând cu 1 iulie 2016.
De asemenea, mai multe jucătoare de la HCM Baia Mare, prezente la reprezentativă, au făcut "glume" zilele trecute pe tema restanţelor la unul din antrenamente, spunând: "Banii noştri s-au dus pe Eurovision" (eveniment găzduit de Primăria Baia Mare - n.r.).

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, declara în urmă cu câteva săptămâni că echipa de fete va trece în administrarea Primăriei, la noul club CS Minaur şi că doreşte păstrarea a cât mai multe jucătoare din lotul actual.

 

loading...
PUTETI CITI SI...