CNAIR o contrazice pe Firea: Premierul Dăncilă a spus adevărul în privinţa finanţării europene pentru Centura Bucureşti
Postat la: 20.10.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) neagă afirmaţiile pe care Primarul Capitalei, Gabriela Firea, le-a făcut, vineri, în privinţa finanţării pentru Centura Bucureşti.
„Premierul Viorica Dăncilă a fost corect informată şi a spus adevărul atunci când a afirmat că dosarul prin care România solicită finanţare din bani europeni pentru Centură Capitalei se află în pregătire şi urmează să fie transmis la Bruxelles", au precizat reprezentanţii CNAIR, într-un comunicat de presă, referitor la afirmaţiile făcute de Gabriela Firea, vineri, la postul de televiziune Antena 3.
CNAIR susţine că, la dată de 15 octombrie 2018, a depus aplicaţia de finanţare în sistemul MYSMIS 2014+, pentru a accesa fondurile necesare proiectului „Infrastructură Integrată pentru Zona orbitală a Municipiului Bucureşti".
„Fondurile solicitate astfel din POIM 2014-2020, sunt destinate construcţiei noii autostrăzi de Centură Bucureşti Sud, pasajelor Mogoşoaia, Domneşti, Berceni şi Olteniţa şi lărgirii la 4 benzi a secţiunilor dintre A1 şi DN7, DN2 şi A2 şi A1 şi DN5 pe actuală Centură a Capitalei", au detaliat reprezentanţii CNAIR.
Acronimul POIM 2014-2020 reprezintă Programul Operaţional Infrastructura Mare, pentru care România are alocate 11,63 miliarde de euro, în exerciţiul bugetar 2014 şi 2020, dintre care 6,256 miliarde de euro au fost contractaţi, potrivit datelor afişate de Ministerul Fondurilor Europene.
„Transmiterea prin MYSMIS 2014+ permite declanşarea procesului de evaluare a proiectului de către organismul intermediar pentru transporturi (DGOIT), aflat în subordinea Ministerului Transporturilor. Această structură, în colaborare cu experţii Jaspers (organism tehnic al Comisiei Europene), evaluează şi validează documentaţia tehnico-economică, iar formularul final al cererii de finanţare, împreună cu documentaţia suport, verificată şi validată, sunt transmise Comisiei Europene pentru acordarea finanţării", au explicat reprezentanţii CNAIR.
În consecinţă, depunerea aplicaţiei în MYSMIS 2014+ înseamnă de fapt debutul procesului de accesare a finanţării nerambursabile.
„În orice moment Comisia Europeană poate avea cunoştiinţă de situaţia parcursului Cererilor de finanţare prin solicitarea unei informări din partea entităţilor implicate în procesul de evaluare. În contextul prezentat, putem concluziona că afirmaţiile privind absenţa Cererii de finanţare, pornesc dintr-o necunoaştere a procedurilor de accesare a fondurilor europene", au adăugat reprezentanţii CNAIR.
Reprezentanţii Companiei au precizat că toate datele prezentate de CNAIR sunt corecte. „Această companie nu îşi permite să vehiculeze informaţii false în ceea ce priveşte obiective de interes naţional şi european. De asemenea, subliniem că, în ceea ce priveşte obiectivele promovate, CNAIR îşi respectă cu onestitate angajamentele pe care şi le asumă", au mai spus reprezentanţii CNAIR.
CNAIR a anunţat, la 15 octombrie, că, în calitate de Solicitant, a elaborat şi depus, în data de 15 octombrie 2018, prin sistemul electronic Mysmis 2014+, instrument utilizat de către beneficiarii POIM 2014-2020 în procesul de accesare a finanţării, Aplicaţia de Finanţare pentru proiectul „Infrastructura integrată pentru zona orbitală a Municipiului Bucureşti". Aplicaţia a fost depusă în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă alocată prin Programului Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020 (POIM), în cadrul Axei Prioritare 1- Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a metroului, Componenta 1, OS 1.1 Apel de proiecte pentru DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII RUTIERE - proiecte noi de investiţii, Operaţiunea - Cresterea mobilităţii pe reţeaua rutieră TEN-T centrală.
„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă finalizarea reţelei de drumuri orbitale a Municipiului Bucureşti pentru a asigura o interconectare adecvată între cele 3 autostrăzi existente şi drumurile naţionale/europene, autostrăzi şi drumuri europene care pornesc de la km 0 în Bucureşti. Proiectul are ca scop reducerea timpului de călătorie; reducerea costurilor de operare a vehiculelor cu aproximativ 15%; reducerea numărului de accidente ca urmare a evitării traversării zonelor urbane şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, urmare a reducerii cantităţilor de emisii poluante, zgomot şi a poluării locale a aerului", au mai anunţat reprezentanţii Companiei, la începutul acestei săptămâni.
Rezultatele aşteptate în urma acestui proiect sunt: construcţia a 51,195 kilometri de secţiune de autostradă 2x2 (secţiunea de sud a Autostrăzii de Centură), 42 de poduri şi pasaje, 5 puncte de interconexiune, 4 parcări pe termen scurt, 1 zonă de servicii, 1 centru de întreţinere şi coordonare şi 1 punct de sprijin şi întreţinere.
Valoarea totală a proiectului este de 7,32 miliarde de lei (inclusiv TVA), din care 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (4,93 miliarde de lei), 25%contribuţia proprie (871 milioane de lei), iar 519,74 milioane de lei reprezentă cheltuieli încadrate drept neeligibile şi restul de 1 miliarde de lei, reprezentând TVA.
-
Proiect crucial: Guvernul României a acordat o licență de exploatare pentru o mină de magneziu unei companii susținute de americani
Într-o discreție aproape totală, Guvernul României a acordat, săptămâna trecută, o licență de concesiune pentru exploata ...
-
Concluzia Raportului DoS al SUA privind drepturile omului în România: "Corupție guvernamentală gravă!"
Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul său privind situația drepturilor omului în România, în anul 2023.Despre ...
-
Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului Iulian Soceanu pana și terenul de sub statia de autobuz!
O serie intreaga de ilegalitati ne-au fost semnalate de mai multi cetateni din Techirghiol, intre care si Daniel Florin ...
-
Israelul isi face planurile pentru Gaza depopulata de palestinieni - O megaregiune futuristă între Eurasia și Africa pe placul Forumului de la Davos
Un port offshore pe o insulă artificială, aeroportul, 540 de mii de unități rezidențiale; 160 de mii de noi locuri de mu ...
-
Syria TV: Un sef din serviciile de informații românești a vizitat Siria și s-a întâlnit cu Bashar al-Assad
O informație extrem de complicată bubuie în presa turcă: un șef din serviciile secrete române s-ar fi văzut în secret, z ...
-
Planul Soros respectă și îmbunătățește Planul Kalergi: cele 6 puncte principale dupa care se va modela viitorul Europei după Europarlamentare
Mulţi susţin că planul Soros nu există, cu toate că George Soros însuşi a scris acest plan cu şase puncte, în septembrie ...
-
Acuzații grave la adresa BAE Systems, cel mai mare contractor de apărare din Regatul Unit
BAE Systems, cel mai mare contractor de apărare din Regatul Unit, a stabilit relaţii comerciale cu ţări acuzate de încăl ...
-
Industria dezinformării: O agenție sponsorizată de guverne cenzurează jurnalismul
Dezinformarea a devenit un punct de discuție ca răspuns la victoria lui Trump și a fost apoi supraalimentată în timpul e ...
-
Robert Negoiță: "Am cumpărat plante exotice să le vadă oamenii care nu pot ajunge în zone tropicale"
Potrivit unei investigații publicate de Buletin de București, în septembrie și octombrie 2023, compania municipală Algor ...
-
Documente secrete ale Rusiei dezvăluite de Washington Post: Strategia lui Putin asupra Statelor Unite pentru O Nouă Ordine Mondială
Concomitent cu războiul din Ucraina, Vladimir Putin a realizat un concept de politică externă al Rusiei, special țintit ...
-
Fără să definească termenul "pandemie", OMS vrea să dețină o putere globală uriașă asupra tuturor statelor lumii
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se așteaptă ca țările să semneze noi acorduri care le-ar conferi o autoritate tot ...
-
Plicușor Ban a luat o "donație electorală" de 20.000 lei și apoi "binefăcătorul" a primit contracte de 620.000 lei
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că 1.200 de persoane au donat pentru campania sa electorală. „Mulțumesc celor 12 ...
-
Soțul purtătoarei de cuvânt din Primăria lui Piedone, un fost fotbalist de la Dinamo, contracte de 15 milioane de lei cu primăria și cu instituțiile publice subordonate
O companie deținută integral de soțul purtătoarei de cuvânt de la Primăria Sectorului 5 a vândut sistemele de digitaliza ...
-
Masonii au angajat o firmă de lobby pentru "promovarea integrării României în energii regenerabile" și intrarea in Schengen
Marea Lojă Națională din România (MLNR), cea mai veche organizație masonică locală de după Revoluția din decembrie 1989, ...
-
Ucenicii pocăiți: Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament
Şcoliți la cele mai prestigioase universităţi din străinătate, preşedintele Noua Republică și cel al Forței Civice încea ...
-
Un psiholog a lucrat 20 de ani într-un mare spital din România cu o diplomă cumpărată dintr-un bar
Curtea de Apel Ploiești a decis condamnarea la trei ani de închisoare a Sorinelei Paraschiv. În perioada 1999-2019, feme ...
-
Baza de date Schengen pusă la dispoziţia Rusiei din Austria. Fostul CEO al companiei Wirecard a ajutat la derularea operaţiunilor de spionaj rusesc în Europa
Directorul executiv fugar al Wirecard, Jan Marsalek, s-a folosit de funcţionari compromişi din serviciile de informaţii ...
-
Descendentul primului presedinte al Rusiei Comuniste explica planurile secrete ale celor 13 mari familii care conduc lumea spre Apocalipsă
Stewart Swerdlow e considerat unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai conspiratiei. Swerdlow, dupa numele america ...
-
Supravegeherea populației e conform planului secret. Rodeanu: PNL îi face cadou lui Predoiu o "Mică Securitate"!
PNL pregăteşte, cu acceptul PSD, un cadou şi pentru ministrul Cătălin Predoiu: unităţi speciale de filare a populaţiei, ...
-
Guvernul Ciolacu exportă de fapt cereale ucrainene. Fermierii acuză că sunt trecute în acte ca exporturi agricole românești
Datele Institutului Național de Statistică arată că România a exportat mai multe cereale decât a produs. Reprezentanții ...
-
O misterioasă boală legată de Covid face ravagii în întreaga lume. Medicii nu știu cum să oprească acest val uriaș de infectări care baga oamenii la terapie intensivă
Milioane de oameni sunt internați pe întreaga planetă în stare gravă și tuturor acestora li se pune diagnosticul de pneu ...
-
Condamnarea pe care Piedone o vrea uitată: A luat un an pentru că a favorizat firma fiului pe care acum vrea să-l facă primar în locul lui!
În februarie 2018, Cristian Popescu Piedone a primit un an de închisoare, cu suspendare, pentru că a favorizat firmele c ...
-
Campanie electorală di granda: Cumătrul lui Țutuianu a tocat 72.000 de euro pe sport, ciocolată, mărțișoare și biserici!
Un edil PSD din Dâmbovița, susținut și garantat de baronul PSD Adrian Țuțuianu, a tocat 20.000 de euro pe mărțișoare și ...
-
Terapiile genetice experimentale și cercetările privind câștigarea funcției reprezintă doar începutul transumanismului
În timpul etapelor de planificare a COVID-19, mai multe experimente neetice au avut loc la Institutul de Virologie din W ...
-
SUA înregistrează peste 1 milion de decese în exces în rândul persoanelor de peste 65 de ani de când a început vaccinarea ARNm anti-Covid
SUA au înregistrat peste un milion de decese în exces în rândul persoanelor de peste 65 de ani de când FDA a aprobat ca ...
-
Parchetul European condus de Kovesi preia ancheta belgiană în cazul Pfizergate și cercetează mesajele secrete dintre Ursula von der Leyen și Alfred Bourla
Procurori europeni din cadrul Parchetului European (EPPO) investighează acuzațiile în legătură cu negocierile privind va ...
-
BlackRock: "Noi conducem America, nu Biden. Ne dorim ca războiul din Ucraina să nu se termine niciodată"
Un înalt executiv BlackRock spune într-o înregistrare cu camera ascunsă că USA nu este condusă de președinte, ci de "cei ...
-
PNRR redirecționat către zona militară: Investiții masive în spitale de război. Populația mai așteaptă
De la 8 spitale regionale, am ajuns la două, și alea din împrumuturi, că din PNRR nu s-a putut. În schimb, banii din PNR ...
-
Misterul "Oamenilor în albastru" din atacurile de la mall-ul din Moscova. Noi date explozive despre posibila implicare a FSB în atacurile teroriste
Continuă seria întrebărilor fără răspuns în urma atacului terorist din Rusia! Iar ipoteza că FSB se află în spatele atac ...
-
Scandalul "Șoșoacă" de Budapesta: Înregistrare explozivă cu fosta ministră a Justiției, publicată chiar de fostul ei soț
Péter Magyar, fostul soț al fostului ministru maghiar al justiției Judit Varga, a făcut publică o înregistrare în care d ...