Planul Soros respectă și îmbunătățește Planul Kalergi: cele 6 puncte principale dupa care se va modela viitorul Europei după Europarlamentare
Postat la: 21.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Mulţi susţin că planul Soros nu există, cu toate că George Soros însuşi a scris acest plan cu şase puncte, în septembrie 2015. La fel, sustin ca Planul Kalergi nu exista, desi vedem cu ochii nostri ca acum se petrece ceea ce a fost considerat multa vreme ca o teorie a conspiratiei.
Planul prevede ca, în fiecare an, un milion de migranţi să fie primiţi în Europa, pentru finanţarea operaţiunii UE să ia împrumuturi şi să emită obligaţiuni, iar în ţările de unde vin migranţii să fie create zone de securitate, pentru ca aceştia să poată ajunge în Europa de Vest.
Scopul este scris: sfâşierea Europei prin importarea a unui milion de migranţi în fiecare an, modificarea fundamentului cultural al continentului, reprimarea creştinismului, suprimarea valorilor tradiţionale europene şi crearea unei societăţi amestecate în Europa, care să fie de fapt o masă foarte profitabilă din punct de vedere economic - a explicat el.
În ceea ce priveşte situaţia din Europa de astăzi, el a spus: au loc dezbateri juridice elegante, dar, de fapt, se pune în aplicare planul Soros: liderii europeni nu vor să oprească migraţia, ci să o gestioneze.
În esență, „planul Soros" are mai multe puncte pe langa aducerea a cât mai mulți „migranți" în Europa și, în paralel, dislocarea populațiilor locale, așa-numita „diluare etnică"; promovarea „familiei alternative", respectiv a homosexualității, integrarea în Europa Unită a unor țări falimentare, dar cu populație mare, precum Ucraina, și promovarea unui relativism moral și de conștiință absolut și asta în asociere cu un anti-creștinism dezlănțuit, satanic. Este evident că fiecare dintre aceste componente ale „planului Soros" înseamnă distrugerea identității naționale, a dimensiunii creștine și transformarea persoanelor în numere socio-economice.
Dacă ne vom referi la „diluarea etnică", „Planul" prevede așezarea a milioane de „refugiați" în Europa. Fiecare dintre ei urmând a fi „acomodat" cu circa 15 mii de Euro anual și, mai ales, acești migranți să fie așezați în țări și locuri care nu îi doresc și în care sunt cât mai greu de asimilat. Aceasta ar însemna împovărarea statelor naționale peste măsură, crearea unor zone de conflict permanent și, deci, posibilitatea de manevră. Dar, în același timp, planul „diluării etnice" prevede, printre măsurile ce trebuie luate, ca populația locală să fie dislocată la rândul ei, prin „căutarea de lucru" în alte locuri.
La fel de intensiv se urmărește promovarea „familiei alternative", a homosexualității. Aceasta nu are nimic de a face cu preferințele de dormitor ale unor devianți. Instituționalizarea acestei forme „alternative" urmărește distrugerea creștinismului, subordonarea lui către „putere", către „comisarii" de la Bruxelles.
„Planul Soros", prin cele menționate anterior, dorește distrugerea sentimentelor naționale, adică dragostea de loc și neam, și distrugerea Credinței Creștine și, mai ales, a celeia în Bisericile Apostolice. Distrugând aceste două date fundamentale, „planul Soros" ar realiza un control desăvârșit asupra unei mase de oameni fără identitate.
Întotdeauna, orice mișcare de înnoire sau rezistență s-a ancorat în sentimentele naționale, adică dragostea de loc și neam și în credință. Nu întâmplător, Ortodoxia și naționalismul sunt atacate și demonizate atâta de vicios de către „Fundația pentru o societate deschisă" a lui George Soros.
Atât identitatea națională, respectiv țara și neamul, cât și credința, respectiv Biserica Ortodoxă și învățăturile ei, sunt lucruri reale și concrete, pe care le vedem și le putem îmbunătăți. Prin comportare bună și credință personală, Biserica devine mai cuprinzătoare. Prin lucru cinstit, și neamul și țara se îmbunătățesc. Aceste două lucruri reale „planul Soros" vrea să le ia și în locul lor să pună himera „binelui universal".
Slăbirea statului național se face prin îndatorare și prin confiscarea bogățiilor naționale și crearea unor multipli - minimum doi - poli de putere în stat. În mod necesar, crearea unui pol de putere care să fie independent de autoritatea aleasă prin vot, „statul paralel". Aceasta se realizează prin cursa numită „independența judiciară", care înseamnă existența unui centru de putere cu totul independent.
Acest plan Soros este executat prin două „brațe". Primul este subordonarea autorităților de la Bruxelles. După ultimele cercetări rezultă că, dintre cei 751 de membri ai Parlamentului European actual, 226 sunt pe statele de plată ale Fundației Soros prin burse, sinecuri, „cadouri", stipendii pentru campanii electorale etc. Iar cel de-al doilea e reprezentat de Organizațiile Ne Guvernamentale. Finanțate direct și indirect de către Fundația Soros, aceste celule canceroase promovează „planul Soros" pomenit.
despre Planul Kalergi se pot citi mai multe AICI.
-
Furtuna economică perfectă. Cum arată perspectivele analiștilor financiari în timp ce Consiliul European strânge cu ușa România
Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2025 s-a majorat la valoarea medie a anticipaţiilor de 7,3% din PIB, i ...
-
Dreptul SUA asupra Canalului Panama. Cum se poate declanșa un război cu China
Conform Tratatelor Torrijos-Carter din 1977, Canalul Panama constituie un patrimoniu inalienabil al națiunii centro-amer ...
-
CIA a declasificat o carte despre cum va sfârși lumea
O carte clasată de CIA timp de peste 50 de ani aduce în prim-plan o teorie surprinzătoare despre sfârșitul lumii. „The A ...
-
Războiul cu Deep State - Planul lui Trump pentru a prelua controlul asupra statului
Preşedintele-ales Donald Trump intenţionează să îşi consolideze controlul asupra administraţiei federale într-un mod făr ...
-
Kelemen Hunor face dezvaluiri despre Călin Georgescu și rețeaua condusa spionul comunist care a penetrat NATO și a furnizat informații către KGB
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat într-un interviu pentru publicația Maszol că autointitulatul candidat anti- ...
-
Explică-ne Ciolacule! România depășește toate țările europene, cu prețuri record la energie
Temperaturile scăzute au dus miercuri la creșterea consumului intern de energie electrică până la aproximativ 9.000 MW, ...
-
„Cel mai înfricoșător lucru care s-a întâmplat vreodată": Vor dezvălui „fișierele Twitter" pentru întregul guvern al SUA laboratoarele biologice din Ucraina? VIDEO
Comentatorul politic conservator Tucker Carlson a publicat luni un interviu amplu cu jurnalistul și autorul Michael Shel ...
-
Bomba de la NASA: 2025 pregătit pentru „depopularea masivă" pentru a introduce „simularea Matrix"
Documentele oficiale NASA scurse la iveală dezvăluie decenii de pregătire la nivel înalt pentru un eveniment de extincți ...
-
Dezvăluiri despre cel mai celebru grup de spioni britanici - Zeci de ani de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice
Documente strict secrete care dezvăluie detalii fascinante despre „Cambridge Five", cel mai faimos grup de spioni din is ...
-
Selecția Otokar ca furnizor al Armatei Române pentru peste 1000 de blindate ușoare are toate ingredientele unui contract cu dedicație
La 27 noiembrie 2024, în plină frământare politică în urma primului tur al alegerilor prezidențiale marcat de rezultatul ...
-
Serurile criminale: FDA impune avertismente privind leziunile nervoase pentru 2 vaccinuri RSV
Food and Drug Administration (FDA) din SUA a dispus ca doi producători de vaccinuri împotriva virusului sincițial respir ...
-
Cele 10 crize care vor decima omenirea in urmatorii 50 - 80 de ani. Este aproape inevitabil ca rasa umana va fi o amintire peste 100 de ani
Omenirea se afla intr-un declin fără precedent, iar in urmatorii 50 pana la 80 de ani populatia umana a planetei va ajun ...
-
Producătorii de carne de porc folosesc Terapia Genică pe bază de ARNm pe animale încă din 2018
Dr. Joseph Mercola, medic osteopat, evită carnea de porc din 2018. Mercola are o abordare a stării de bine „la nivelul î ...
-
15 "Lebede negre" si "Steaguri false" în 2025. Evenimente profetite care ar putea reseta ordinea mondială
Publicația Politico a întocmit o listă de 15 "lebede negre" - așa cum jurnaliștii numesc "evenimentele incredibile, care ...
-
Un scandal uriaș: Credit Suisse a ascuns conturile naziștilor
O anchetă efectuată de o comisie a Senatului american a dezvăluit că Credit Suisse ar fi ascuns informații în cursul inv ...
-
Ce creșteri de taxe urmează in 2025? Guvernul vrea venituri suplimentare de 26,2 miliarde lei, dar cele din ordonanța trenuleț aduc abia un sfert
Măsurile fiscale introduse prin ordonanța trenuleț pentru creșterea veniturilor bugetare (creștere impozit la dividende, ...
-
Șapte ani apocaliptici la ROMAERO. Compania de stat e condusa și de apropiati ai lui Ciolacu: un fost șef la Piața din Buzău, un rezervist SRI și un PSD-ist specializat în artilerie
Compania cu capital majoritar de stat Romaero, specilizată în aviație, a raportat în primele 6 luni ale anului 2024 o pi ...
-
New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CC ...
-
Boarding Pass verifică facturile despre zborurile private ale lui Marcel Ciolacu: Ce spune site-ul despre dovezile prezentate de liderul PSD
Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministru ...
-
Serviciile ruse de informații: SBU a încercat uciderea unor ofiţeri de rang înalt şi a familiilor acestora în Moscova
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi că a dejucat mai multe comploturi ale serviciilor de infor ...
-
Secretul murdar al Europei: Bătrânul continent se prăbușește în ritm accelerat
În contextul în care Donald Trump este pe punctul de a prelua din nou Casa Albă peste câteva săptămâni, iar economia Eur ...
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...