Un psiholog a lucrat 20 de ani într-un mare spital din România cu o diplomă cumpărată dintr-un bar
Postat la: 11.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
Curtea de Apel Ploiești a decis condamnarea la trei ani de închisoare a Sorinelei Paraschiv. În perioada 1999-2019, femeia a lucrat ca psiholog la cel mai mare spital din județul Dâmbovița, în baza unei diplome falsificate, pe care spune că a cumpărat-o dintr-un bar. Decizia instanței este definitivă. Sorinela Paraschiv a fost obligată să restituie statului sumele încasate ilegal în toată această perioadă: aproape 500.000 de lei, la care se adaugă dobânzile aferente.
Decizia Curții de Apel Ploiești menține condamnarea dispusă în primă instanță - Judecătoria Târgoviște. Trimisă în judecată pentru înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii, Sorinelei Paraschiv a fost condamnată în 1 martie la 3 ani de închisoare în regim de detenție pentru înșelăciune în formă continuată. Pentru infracțiunea exercitarea fără drept a profesiei de psiholog, femeia nu a mai fost pedepsită. Judecătorii au constatat că faptele s-au prescris în 2022, la un an după ce a fost trimisă în judecată. Pentru infracțiunea de exercitarea fără drept a unei profesii termenul de prescripție este de 3 ani, au explicat judecătorii în sentință.
Procesul s-a întins pe durata a patru ani, chiar dacă femeia a solicitat judecarea prin procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. Cea mai mare parte a procedurii a fost alocată efectuării unei expertize care să clarifice exact sumele pe care femeia trebuie să le restituie statului. Avocații au cerut ca Sorinela Paraschiv să fie totuși plătită pentru cei 20 de ani munciți în cadrul spitalului cu salariul unui angajat necalificat, invocând că a prestat totuși o activitate, și astfel să îi fie diminuat prejudiciul. Cererea nu a fost acceptată de instanță.
Condamnată pentru înșelăciune de judecătorie, femeia în vârstă de 50 de ani a contestat sentința, cerând Curții de Apel o pedeapsă mai blândă. Lipsa antecedentelor penale și colaborarea cu anchetatorii au fost principalele argumente invocate. În plus, au susținut avocații, statul își poate recupera ușor prejudiciul prin vânzarea imobilelor și terenurilor care aparțin Sorinelei Paraschiv și care se află sub sechestru. Apelul a fost respins.
Potrivit datelor din dosar, mai multe persoane care lucrau în domeniu au semnalat șefului de secție că Sorinelei Paraschiv nu este înscrisă în Colegiul Psihologilor din România, astfel că dreptul de liberă practică pe care l-a prezentat pe secție pentru contractul cu CAS ar putea fi un fals.
Audiate ca martori, cadre medicale din cadrul Secției Psihiatrie a spitalului din Târgoviște au declarat că Sorinela Paraschiv, care conform fișei postului trebuia să elaboreze psihodiagnostic și să consilieze psihologic pacienții secției, nu avea profilul unui specialist în domeniu, nu manifesta empatie față de pacienți și adesea era agresivă cu pacienții, urlând la ei. Sorinela Paraschiv țipa la pacienți și le spunea tuturor că simulează boala, au relatat angajați din spital. Totodată, anchetatorii au constatat că femeia lipsea foarte mult de la serviciu, spunând că are infecții respiratorii repetate, pentru care aducea concedii medicale.
Pusă în fața probelor, Sorinela Paraschiv a recunoscut încă de la început totul. Ea a povestit că a absolvit Liceul 6 din Târgoviște în anul 1992 și în același an s-a înscris la Facultatea de Psihologie și Sociologie a Universității Hyperion. A urmat doar doi ani, însă în anul al treilea a renunțat la facultate, fiind declarată nepromovată.
Sorinela Paraschiv a motivat în fața anchetatorilor că nu și-a finalizat studiile din motive care au ținut de familie. În aceeași perioadă, s-a căsătorit cu un important ofițer de poliție din zonă, Sorin Păun, adjunct și mai apoi inspector șef al Inspectoratului de Poliție Dâmbovița. Femeia susține că bărbatul știa că a terminat facultatea, iar ei i-a fost rușine să spună adevărul. Ulterior au divorțat. Sorinela Paraschiv a dezvăluit și cum a făcut rost de diploma falsă.
„Diploma de licență am obținut-o printr-un intermediar, care avea o legătură cu fostul decan al Facultății de Psihologie și Sociologie, actualmente decedat. Cu privire la obținerea acestei diplome de licență, am aflat prin barurile, restaurantele sau pizzeriile din București - zona facultății, că există câteva persoane care se ocupă cu obținerea ilegală a unor astfel de diplome. Astfel, am intrat în legătură cu o persoană în vârstă de aproximativ 23-24 ani (la acea dată), care mi-a spus că îmi poate rezolva problema întrucât avea „cale liberă" către decanul Facultății. Acesta era apelat de multe persoane, fiind „vedetă", care putea rezolva multe. Prin intermediul acestei persoane, la un interval de aproximativ o lună-două luni, am intrat în posesia diplomei de licență, cunoscând faptul că este falsă, întrucât nu am finalizat anii de studii", a declarat Sorinela Paraschiv la audieri.
Femeia susține că a procurat diploma în 1999, adică chiar în anul în care s-a angajat la spital. Diploma de licență figurează ca fiind eliberată în anul 1996. Nota examenului de licență: 9.
„Întrucât voiam să mă angajez, aveam nevoie în primă fază de o adeverință care să ateste absolvirea studiilor superioare și ulterior de diploma de licență. Astfel, în anul 1999, nu îmi amintesc exact, m-am înscris la un concurs pentru ocuparea postului de psiholog la Spitalul Mănăstirea Dealu. La dosarul de înscriere am depus o adeverință care atesta faptul că am absolvit Facultatea de Psihologie și Sociologie din cadrul Universității Hyperion. Această adeverință am obținut-o prin același intermediar, prin aceeași modalitate, în același an, 1999. Am obținut adeverința și apoi diploma de licență. Menționez faptul că la dosarul de angajare la Spitalul Mănăstirea Dealu am depus doar această adeverință, și niciodată diploma de licență", a explicat Sorinela Paraschiv.
Ea a spus că nu mai deține documentul fals, susținând că după divorțul de polițistul Sorin Păun s-a mutat în mai multe locuințe și și-ar fi pierdut mai multe acte, inclusiv diploma. Sorinela Paraschiv s-a angajat ca psiholog la Spitalul de Psihiatrie Dealu Mare în octombrie 1999. Ulterior, unitatea s-a restructurat și a fost preluată de Spitalul Județean de Urgență Târgoviște. Ea și-a continuat activitatea în cadrul secției psihiatrie.
Începând cu anul 2004, Sorinela Paraschiv a fost desemnată de conducerea spitalului și de către Direcția de Sănătate Publică ca membru în comisia de expertiză medico-legală psihiatrică, în funcția de psiholog, alături de doi medici primari psihiatri și de un medic legist. Reprezentanții Serviciului de Medicină Legală Dâmbovița au precizat că Sorinela Paraschiv „a participat la investigarea nemijlocită a cazurilor supuse examinării, întocmind examenul psihologic, concretizat în evaluarea pacienților în urma căruia emitea un înscris, atașat la dosar și semnat exclusiv de către aceasta".
2.839 de persoane a examinat Sorinela Paraschiv numai în cadrul comisiei medico-legale. Acestora li se adaugă alte peste 6.000 de pacienți examinați în spital numai în intervalul 2016-2018. Deși știa că este în ilegalitate, nu s-a gândit nicio clipă să se oprească. Apărarea femeii nu a fost primită de instanță. Judecătorii au apreciat că, raportat la gravitatea faptelor și la efectele produse, este necesară o pedeapsă executată în regim de detenție.
„Toate actele rezultate din activitățile desfășurate de inculpată sunt viciate și au produs o multitudine de efecte pe un timp îndelungat, mare parte din ele iremediabile. De asemenea, interesele tuturor persoanelor examinate au fost afectate prin aceea că situația lor a fost analizată de o persoană care nu avea abilitățile necesare practicării profesiei. În aceste condiții, se constată că inculpata a acționat într-un mod care provoacă indignare, dezaprobare și se apreciază că reacția organelor judiciare la acest tip de infracționalitate trebuie să fie una severă, impunându-se descurajarea fermă a unor astfel de comportamente, prin care se pune în pericol siguranța publică", au motivat judecătorii hotărârea prin care au decis condamnarea Sorinelei Paraschiv la 3 ani de închisoare.
-
CCR a anulat alegerile degeaba: Nu Rusia, ci PNL a atacat cibernetic România in campania lui Călin Georgescu. Un document ANAF confirmă manipularea de pe TikTok
O ancheta incendiara a snoop.ro demonstreaza ca promovarea masiva a lui Calin Georgescu de pe tik-tok nu a fost un atac ...
-
Asasinarea generalului rus: a fost publicată prima mărturie a suspectului reţinut
Rusia a reţinut un cetăţean uzbek despre care anchetatorii cred că a plasat bomba care l-a ucis pe generalul Igor Kirill ...
-
Ies la iveală abuzuri inimaginabile ale lui Alfred Bulai. Își bătea elevele de școală generală la fundul gol pe care le apleca peste bancă
Fostul profesor de la SNSPA, Alfred Bulai, este tinta unor noi dezvaluiri. Astfel, actualelor victime li se adaugă amint ...
-
Fostul dictator sirian Bashar al-Assad deține proprietăți imobiliare in România conform unei liste publicate de Wall Street Journal
Odată cu căderea regimului fostului președinte sirian Bashar al-Assad, a început o „vânătoare internațională" pentru bun ...
-
Fost procuror general identifică o greșeală care ar putea fi speculată de Călin Georgescu
Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, spune că serviciile secrete și Consiliul Suprem de Apărare al Țării ...
-
Până la urmă, rușii lui Putin, sau oamenii lui Trump l-au propulsat pe orbita prezidentialelor pe Georgescu?
Ceva interesant: în noaptea de duminică spre luni, când numărătoarea voturilor la parlamentare era în toi, apare o posta ...
-
O să iasă un iureș de nedescris: Horațiu Potra a condus operațiuni neoficiale în numele statului român
Horațiu Potra, omul arestat pentru că ar fi urmărit să producă tulburări sociale și deținea mai multe arme în mașină, a ...
-
Cercetarile secrete ale Pentagonului: Reîncarnarea este reală. Pe ce informații se bazează raportul serviciilor de informatii
Un raport al serviciilor de informații ale armatei americane, redactat în 1983 și desecretizat de CIA în 2003, a revenit ...
-
A fost virusul Covid scăpat dintr-un laborator chinez? Cea mai plauzibilă variantă, conform unei comisii din SUA
O comisie a Congresului american privind pandemia de COVID-19 a publicat luni, 2 decembrie, un raport în care consideră ...
-
Presa americană: Viziunea lui "Trump de România" - respingerea războaielor perpetue și a politicilor woke!
Dacă ești atent la context și la preocupările cetățenilor obișnuiți, victoria lui Georgescu în România nu a fost deloc u ...
-
Viața fiicelor țarului. Cine sunt Maria, Katerina și Luiza Rozov: între nunţi de miliarde și cariere departe de lumina reflectoarelor
Putin și-a păzit mereu cu gelozie viața privată, protejând-o în special pe cea a fiicelor sale, Maria și Katerina, născu ...
-
De ce ar fi fost chemat Marcel Ciolacu la Budapesta. Telefonul care a schimbat soarta României!
Ascensiunea fulminantă a lui Călin Georgescu, candidatul independent care a dat toate calculele peste cap după ce s-a ca ...
-
O criză mondială uriașă despre care nimeni nu vorbește: urmează un colaps major pentru jumătate dintre cele mai mari economii ale lumii
Îmbătrânirea populației globale pune deja presiune asupra finanțelor publice, iar agențiile de rating avertizează că dec ...
-
Bolojan a dat jos 28 de statui românești și a pus 10 monumente pentru Ungaria!
Ascunse într-o firidă din spatele marii clădiri a actualului Muzeu al Țării Crișurilor, zac roase de mucegai și găinaț d ...
-
Rachetele folosite de Rusia în Ucraina conțin componente occidentale: descoperiri alarmante despre lanțurile globale de aprovizionare
Între ianuarie și noiembrie 2024, Rusia a lansat 194 de rachete balistice asupra Ucrainei, atingând un vârf al atacurilo ...
-
Angela Merkel face dezvăluiri. Fostul cancelar al Germaniei nu crede in șarada lui Donald Trump
Angela Merkel, care, în noile sale memorii, îşi exprimă temerile cu privire la ordinea democratică occidentală cu Donald ...
-
Rusia vrea o nouă ordine mondială și fragmentarea Ucrainei într-un plan secret adresat SUA
Rusia intenționează să prezinte Statelor Unite un plan detaliat pentru conturarea unei noi ordini mondiale până în anul ...
-
Păun Gabriel de la Ocolul Silvic Vidra, caz clasic de infractor-pacient scăpat de la Bălăceanca
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Suveica PSD-AUR: Interpușii PSD l-au propus în funcția de director general al Romprest pe fiul patronului Realitatea Plus care are banii băgați la AUR
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) l-a propus în funcția de președinte al CA și director general al Rompres ...
-
Departamentul de Stat al SUA a finanțat Ateismul pe plan global
Un raport al Camerei Reprezentanților din Statele Unite acuză Departamentul de Stat că a promovat ateismul în lume, sub ...
-
Reportaj Hotnews: Ce înseamnă „expulzările în masă" pe care vrea să le facă Donald Trump. Primele semne că lucrurile se schimbă în America au apărut deja
Corespondentul HotNews în SUA a stat de vorbă cu imigranți și avocați din Philadelphia specializați în acest domeniu pen ...
-
Ciolacu, Grindeanu și Simonis au călătorit de mai multe ori la Nisa cu jet privat închiriat de Nordis împreună cu fetițele favorite
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, ministrul transporturilor Sorin Grindeanu (PSD) și Alfred Simonis (pe atunci deputat P ...
-
Lovitură de teatru în scandalul fraudării fondurilor europene la OS Vidra. Clasare a cauzei pentru șase dintre cei anchetați timp de un an
Ziarul nostru a relatat pe larg cum Baza experimentală a Ocol Silvic Vidra aparținând de INCDS MARIN DRACEA București, a ...
-
Mișcarea pe care o face miliardarul Warren Buffett ridică multe semne de întrebare. Se pensionează sau anticipează criza financiară?
Berkshire Hathaway, condusă de legendarul investitor Warren Buffett, a publicat recent rezultatele economice, care arată ...
-
Trump face o promisiune-șoc: "Voi spune adevărul despre OZN-uri și marile secrete ale lumii"
Donald Trump a declarat că, din prima zi a noului său mandat, va începe refacerea imaginii Statelor Unite, după ce a înv ...
-
Ministra Sănătății din Olanda: Operatiunea "Covid" a fost o punere in scenă a NATO
Un membru al guvernului Olandei a recunoscut că pandemia Covid a fost o „operațiune militară", dezvăluind că, în timpul ...
-
HG-ul care dovedește faptul că Vila din Aviatorilor este pregătită pentru Klaus Iohannis cu semnătura lui Nicolae Ciucă
În ședința de Guvern s-a luat decizia desecretizării Hotărârii de Guvern prin intermediul căreia s-a recondiționat, de c ...
-
Proiectul "Burduja" pentru vânzarea țării: Lacurile de acumulare din România vor fi cedate străinilor. Interesul e unul enorm
Conform proiectului de lege care se află în prezent în consultare publică, lacurile de acumulare din România pot și vor ...
-
Arafat e obsedat de ambulanțe: Afacerea "DeltaMed" de aproape un miliard de euro bagă comisioane uriașe în buzunarele mafiei IGSU din 5 în 5 ani!
In urma cu aproape cinci ani, Ziuanews scria despre miza pe care o are Raed Arafat referitor la serviciile de ambulanta ...