Dragnea, ofensiva împotriva SPP: Şeful serviciului foloseşte informaţii ca să influenţeze
Postat la: 05.02.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică seară, că nu beneficiază de paza SPP pentru că nu are încredere în şeful instituţiei, afirmând că modul în care acesta acţionează este "o problemă de siguranţă naţională", iar potrivit legii, Klaus Iohannis este cel care poate lua o hotărâre.
"Nu am venit cu SPP, am venit cu un colaborator care e şofer. Fac asta de ani de zile, nu beneficiez, nu am avut de când sunt preşedintele Camerei relaţii instituţionale cu SPP, adică să beneficiez de pază, protecţie, maşini şi alte facilităţi, am refuzat de la începutul mandatului să fac lucrul acesta pentru un motiv foarte serios: nu am încredere în şeful acestei instituţii, domnul Pahonţu, pentru că ştiu de mult că de foarte mulţi ani îşi depăşeşte atribuţiile, de foarte mulţi ani foloseşte această instituţie, angajaţi ai acestei instituţii să colecteze informaţii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, să încerce să influenţeze, câteodată a şi reuşit, oameni din Guvern, din partide într-un sens sau altul", a declarat preşedintele PSD, Laura Dragnea, la RTV.
Liviu Dragnea a afirmat că şeful SPP mergea la parchete sau vorbea cu procurori şi judecători pentru a transmite anumite mesaje. "Ştiu din anii trecuţi că avea o practică foarte nocivă, nu am informaţii că ar fi terminat cu aceste practici, că mergea pe la parchete, instanţe sau vorbea cu procurori, judecători, transmiţând anumite mesaje. Toţi cu cei care am vorbit spuneau că majoritatea mesajelor erau, practic, de la dumnealui, în schimb spunea că vin de la preşedinţi, de la preşedintele de dinainte sau de la preşedintele actual. Majoritatea celor care mi-au spus acest lucru de-a lungul timpului mi-au spus că asta este părerea lor pentru că niciunul nu credea că preşedintele României şi cel de dinainte şi cel actual l-ar fi folosit", a spus Liviu Dragnea.
Liderul PSD a afirmat că nici măcar preşedintele Klaus Iohannis nu este protejat corespunzător de SPP. "O fi singur (Pahonţu-n.r.)? (...) Nu e colecţionar de informaţii. Le culegea ca să poată să influenţeze pentru cine, în ce plan, e clar că nu este în planul preşedintelui. Eu am spus la o emisiune acum ceva timp că eu cred că nici preşedintele Iohannis nu e protejat. Din moment ce nu strânge aceste informaţii pentru preşedintele Iohannis, şeful dumnealui direct şi principala atribuţie este să se ocupe în primul rând de protecţia (...) preşedintelui României şi a demnitarilor pe care ar trebui să îi protejeze, înseamnă că acele informaţii le foloseşte pentru altcineva sau pentru alte scopuri, asta însemnă că nu se ocupă doar de protecţie, ci şi de alte lucruri de care preşedintele României nu stie. Asta e problemă de securitate naţională, nu că nu am eu SPP, nu are Tăriceanu, nu are premierul sau miniştrii", a spus Dragnea.
Liderul PSD a precizat că, în acest caz, preşedintele Klaus Iohannis este cel care poate lua măsuri. "Pe legea actuală măsurile le poate lua preşedintele României. (...) va hotărî dacă vrea să îl protejeze în continuare. Este asumarea dumnealui, dacă nu are suficiente informaţii şi probabil că o să aibă şi mai multe despre prestaţia acestui domn", a spus Dragnea. PSD nu vrea să mute SPP sau STS de la preşedinţie, a subliniat Liviu Dragnea. "Noi nu avem de gând să mutăm SPP sau STS de la preşedinte. Nu avem această intenţie", a spus liderul PSD. Dragnea a criticat faptul că "oameni din SPP" alocaţi demnitarilor sunt obligaţi să facă seara un raport.
-
Proiect crucial: Guvernul României a acordat o licență de exploatare pentru o mină de magneziu unei companii susținute de americani
Într-o discreție aproape totală, Guvernul României a acordat, săptămâna trecută, o licență de concesiune pentru exploata ...
-
Concluzia Raportului DoS al SUA privind drepturile omului în România: "Corupție guvernamentală gravă!"
Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul său privind situația drepturilor omului în România, în anul 2023.Despre ...
-
Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului Iulian Soceanu pana și terenul de sub statia de autobuz!
O serie intreaga de ilegalitati ne-au fost semnalate de mai multi cetateni din Techirghiol, intre care si Daniel Florin ...
-
Israelul isi face planurile pentru Gaza depopulata de palestinieni - O megaregiune futuristă între Eurasia și Africa pe placul Forumului de la Davos
Un port offshore pe o insulă artificială, aeroportul, 540 de mii de unități rezidențiale; 160 de mii de noi locuri de mu ...
-
Syria TV: Un sef din serviciile de informații românești a vizitat Siria și s-a întâlnit cu Bashar al-Assad
O informație extrem de complicată bubuie în presa turcă: un șef din serviciile secrete române s-ar fi văzut în secret, z ...
-
Planul Soros respectă și îmbunătățește Planul Kalergi: cele 6 puncte principale dupa care se va modela viitorul Europei după Europarlamentare
Mulţi susţin că planul Soros nu există, cu toate că George Soros însuşi a scris acest plan cu şase puncte, în septembrie ...
-
Acuzații grave la adresa BAE Systems, cel mai mare contractor de apărare din Regatul Unit
BAE Systems, cel mai mare contractor de apărare din Regatul Unit, a stabilit relaţii comerciale cu ţări acuzate de încăl ...
-
Industria dezinformării: O agenție sponsorizată de guverne cenzurează jurnalismul
Dezinformarea a devenit un punct de discuție ca răspuns la victoria lui Trump și a fost apoi supraalimentată în timpul e ...
-
Robert Negoiță: "Am cumpărat plante exotice să le vadă oamenii care nu pot ajunge în zone tropicale"
Potrivit unei investigații publicate de Buletin de București, în septembrie și octombrie 2023, compania municipală Algor ...
-
Documente secrete ale Rusiei dezvăluite de Washington Post: Strategia lui Putin asupra Statelor Unite pentru O Nouă Ordine Mondială
Concomitent cu războiul din Ucraina, Vladimir Putin a realizat un concept de politică externă al Rusiei, special țintit ...
-
Fără să definească termenul "pandemie", OMS vrea să dețină o putere globală uriașă asupra tuturor statelor lumii
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se așteaptă ca țările să semneze noi acorduri care le-ar conferi o autoritate tot ...
-
Plicușor Ban a luat o "donație electorală" de 20.000 lei și apoi "binefăcătorul" a primit contracte de 620.000 lei
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță că 1.200 de persoane au donat pentru campania sa electorală. „Mulțumesc celor 12 ...
-
Soțul purtătoarei de cuvânt din Primăria lui Piedone, un fost fotbalist de la Dinamo, contracte de 15 milioane de lei cu primăria și cu instituțiile publice subordonate
O companie deținută integral de soțul purtătoarei de cuvânt de la Primăria Sectorului 5 a vândut sistemele de digitaliza ...
-
Masonii au angajat o firmă de lobby pentru "promovarea integrării României în energii regenerabile" și intrarea in Schengen
Marea Lojă Națională din România (MLNR), cea mai veche organizație masonică locală de după Revoluția din decembrie 1989, ...
-
Ucenicii pocăiți: Mihail Neamțu și MRU se folosesc de banii și de influența penticostalilor, pentru a ajunge în Parlament
Şcoliți la cele mai prestigioase universităţi din străinătate, preşedintele Noua Republică și cel al Forței Civice încea ...
-
Un psiholog a lucrat 20 de ani într-un mare spital din România cu o diplomă cumpărată dintr-un bar
Curtea de Apel Ploiești a decis condamnarea la trei ani de închisoare a Sorinelei Paraschiv. În perioada 1999-2019, feme ...
-
Baza de date Schengen pusă la dispoziţia Rusiei din Austria. Fostul CEO al companiei Wirecard a ajutat la derularea operaţiunilor de spionaj rusesc în Europa
Directorul executiv fugar al Wirecard, Jan Marsalek, s-a folosit de funcţionari compromişi din serviciile de informaţii ...
-
Descendentul primului presedinte al Rusiei Comuniste explica planurile secrete ale celor 13 mari familii care conduc lumea spre Apocalipsă
Stewart Swerdlow e considerat unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai conspiratiei. Swerdlow, dupa numele america ...
-
Supravegeherea populației e conform planului secret. Rodeanu: PNL îi face cadou lui Predoiu o "Mică Securitate"!
PNL pregăteşte, cu acceptul PSD, un cadou şi pentru ministrul Cătălin Predoiu: unităţi speciale de filare a populaţiei, ...
-
Guvernul Ciolacu exportă de fapt cereale ucrainene. Fermierii acuză că sunt trecute în acte ca exporturi agricole românești
Datele Institutului Național de Statistică arată că România a exportat mai multe cereale decât a produs. Reprezentanții ...
-
O misterioasă boală legată de Covid face ravagii în întreaga lume. Medicii nu știu cum să oprească acest val uriaș de infectări care baga oamenii la terapie intensivă
Milioane de oameni sunt internați pe întreaga planetă în stare gravă și tuturor acestora li se pune diagnosticul de pneu ...
-
Condamnarea pe care Piedone o vrea uitată: A luat un an pentru că a favorizat firma fiului pe care acum vrea să-l facă primar în locul lui!
În februarie 2018, Cristian Popescu Piedone a primit un an de închisoare, cu suspendare, pentru că a favorizat firmele c ...
-
Campanie electorală di granda: Cumătrul lui Țutuianu a tocat 72.000 de euro pe sport, ciocolată, mărțișoare și biserici!
Un edil PSD din Dâmbovița, susținut și garantat de baronul PSD Adrian Țuțuianu, a tocat 20.000 de euro pe mărțișoare și ...
-
Terapiile genetice experimentale și cercetările privind câștigarea funcției reprezintă doar începutul transumanismului
În timpul etapelor de planificare a COVID-19, mai multe experimente neetice au avut loc la Institutul de Virologie din W ...
-
SUA înregistrează peste 1 milion de decese în exces în rândul persoanelor de peste 65 de ani de când a început vaccinarea ARNm anti-Covid
SUA au înregistrat peste un milion de decese în exces în rândul persoanelor de peste 65 de ani de când FDA a aprobat ca ...
-
Parchetul European condus de Kovesi preia ancheta belgiană în cazul Pfizergate și cercetează mesajele secrete dintre Ursula von der Leyen și Alfred Bourla
Procurori europeni din cadrul Parchetului European (EPPO) investighează acuzațiile în legătură cu negocierile privind va ...
-
BlackRock: "Noi conducem America, nu Biden. Ne dorim ca războiul din Ucraina să nu se termine niciodată"
Un înalt executiv BlackRock spune într-o înregistrare cu camera ascunsă că USA nu este condusă de președinte, ci de "cei ...
-
PNRR redirecționat către zona militară: Investiții masive în spitale de război. Populația mai așteaptă
De la 8 spitale regionale, am ajuns la două, și alea din împrumuturi, că din PNRR nu s-a putut. În schimb, banii din PNR ...
-
Misterul "Oamenilor în albastru" din atacurile de la mall-ul din Moscova. Noi date explozive despre posibila implicare a FSB în atacurile teroriste
Continuă seria întrebărilor fără răspuns în urma atacului terorist din Rusia! Iar ipoteza că FSB se află în spatele atac ...
-
Scandalul "Șoșoacă" de Budapesta: Înregistrare explozivă cu fosta ministră a Justiției, publicată chiar de fostul ei soț
Péter Magyar, fostul soț al fostului ministru maghiar al justiției Judit Varga, a făcut publică o înregistrare în care d ...