Angajații de la Ambulanță protestează în stradă: acuză șefii de raportări false la București
Postat la: 29.03.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Mai mulţi angajaţi ai Ambulanţei Mehedinţi au protestat, sâmbătă noaptea, în faţa instituţiei şi au cer să fie testaţi pentru coronavirus, oamenii fiind speriaţi după ce au aflat că un pacient care a intrat în contact cu şase colegi a fost diagnosticat cu noul COVID-19.
Medici, asistenţi medicali şi ambulanţieri protestează și cer să fie testaţi. Aceștia au acuzat DSP Mehedinţi că atunci când au făcut ancheta epidemiologică în cazul bărbatului diagnosticat cu infecţie cu coronavirus nu au inclus şi angajaţii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Angajaţii de la Ambulanţă susţin că neştiind dacă au contactat sau nu virusul ucigaş pot îmbolnăvi şi alţi pacienţi. „Vrem să fim testaţi pentru că noi avem conştiinţă. Ştim ce înseamnă să intri în casa altuia", a spus o angajată a SAJ Mehedinţi. „Se ştie că domnii de la DSP n-au raportat la minister, la Bucureşti, problemele cu Ambulanţa? Au raportat doar ce le-a convenit lor, ce a dat bine", au strigat alţi angajaţi.
O asistentă medicală, angajată a Ambulanţei Mehedinţi, a declarat sub protecţia anonimatului, că bărbatul diagnosticat în data de 28 martie cu COVID -19 a intrat în contact cu şase angajaţi ai SAJ Mehedinţi. Potrivit asistentei, bărbatul nu spus că ar putea fi suspect de infecţie cu noul coronavirus, aşa că echipajele nu au purtat costume speciale.
Pacientul a fost dus la UPU în data de 24 martie, de către un echipaj de Salvare, apoi a fost trimis la un alt spital, cu un alt echipaj, apoi dus acasă. După două zile, în 26 martie, pentru că starea lui s-a înrăutăţit, a fost solicitată din nou Ambulanţa care l-a adus la Urgenţa Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin. Toţi cei şase angajaţi, printre care şi un medic, au fost trimişi în izolare, sâmbătă seara.
„Ne-am speriat pentru şase colegi care au intrat în contact cu acel bărbat au fost trimişi la izolare. Noi mergem cu mască şi mănuşi. Dispeceratul ne spune: sau pentru persoane care prezintă simptome. În acel caz n-au folosit combinezon. Doar mănuşi şi mască. (...) În acel caz a fost o simplă răceală. Noi vrem să fim testaţi că suntem un pericol pentru cetăţeni. Cei de la DSP au zis că nu putem să fim testaţi, că o să-I testeze pe cei şase colegi care au venit în contact direct cu pacientul. (...) Au fost trei echipaje pentru că pacientul a fost plimbat de la domiciliu la UPU, de la UPU la TBC sau , nu ştiu exact, şi după aceea a plecat acasă că e o simplă răceală. După aceea s-a întors la spital, tot cu Ambulanţa, cu o stare înrăutăţită, a fost intubat, i s-a recoltat şi în seara asta i-a venit pozitiv rezultatul", a declarat, pentru MEDIAFAX, o angajată a SAJ Mehedinţi.
Bărbatul diagnosticat cu COVID-19 a fost transferat, sâmbătă seara, la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase Craiova. Acesta este în stare gravă, potrivit reprezentanţilor SJU Drobeta Turnu Severin.
-
Norvegianul care mutila bărbați cărora le tăia organele sexuale, condamnat la 22 de ani de închisoare
Un caz șocant a tulburat liniștea Norvegiei și a Regatului Unit, dezvăluind întunericul unei subculturi extrem de pericu ...
-
Un alt gigant Pharma urmează exemplul AstraZeneca și renunță la vaccinul său anti-COVID. Cum explică reprezentanții companiei decizia
După compania britanică AstraZeneca, a venit rândul grupului Sanofi să renunţe la vaccinul său anti-COVID-19. Producător ...
-
Un computer cu o putere de calcul colosală a fost pus să estimeze când va dispărea specia umană de pe Pământ
Schimbările climatice si alti factori sunt o preocupare permanentă pe care mulți oameni de știință încearcă să o rezolve ...
-
Daria Gușă: Corectitudinea politică și ideologiile „progresiste" sunt molime ale societății de azi. Care sunt soluțiile tinerelor generații pentru viitorul care le așteaptă
In cadrul podcast-ului „Pe drept cuvânt", prezentat de avocatul Florentin Țuca, Daria Gușă, actualmente studentă la Univ ...
-
Eurovision 2024: Israelul s-a calificat în finala în ciuda protestelor de amploare din Malmo. Netanyahu s-a implicat în scandal
Israelul s-a calificat în finala de sâmbătă a concursului muzical Eurovision de la Malmo, în Suedia, unde mii de persoan ...
-
Semnul ca incepe Marea Resetare financiara: Explozia prețului la aur arata ca marii magnati nu mai cred in bani si in depozite monetare
Creşterea recentă în forţă a preţurilor aurului este un simptom al unei ordini mondiale în schimbare şi al începutului u ...
-
Revoluția tehnologică continuă! Asistentul medical al Google poate lua locul medicilor cu experiență
Google a anunțat lansarea Med-Gemini, un instrument de inteligență artificială destinat să sprijine munca medicilor prin ...
-
Descoperire după 3 decenii de cercetare, neștiută de oameni: Alimentele care îți scurtează cu mulți ani viața
Un grup de cercetători condus de către Harvard T.H. Chan School of Public Health din Boston, Statele Unite, care a efect ...
-
Preotul regizor Ciprian Mega este noul membru al Clubului de Gândire GOLD!
Începând de luni, 13 mai, preotul ortodox Ciprian Mega va fi invitatul săptămânal al emisiunii CE-I ÎN GUȘĂ, ȘI-N CĂPUȘĂ ...
-
Ce s-a dorit de la UE si ce-a ajuns in realitate dupa mai bine de 70 de ani
Romania a primit, de la aderarea la Uniunea Europeana si pana in prezent, peste 95 miliarde de euro si a contribuit cu 3 ...
-
Limitatorul inteligent de viteză face prima victimă în România. Momentul în care mașina lovește un indicator VIDEO
Un accident rutier a avut loc, miercuri, în apropierea limitatorului inteligent de viteză montat recent în satul Ghermăn ...
-
Câteva fire din implantul Neuralink, al lui Elon Musk, s-au desprins de creierul pacientului în primele săptămâni
Câțiva conectori din implantul cerebral dezvoltat de Neuralink, startup-ul lui Elon Musk, s-au desprins de creierul paci ...
-
Politiciană germană, condamnată pentru că a publicat statisticile care arată legătura dintre migranții afgani și numărul cazurilor de viol în grup
Politiciana Marie-Thérèse Kaiser, membră a partidului Alternativa pentru Germania (AfD), a fost condamnată pentru că a p ...
-
Un scandal global: Marea Britanie anunță că refuză să semneze Tratatul privind Pandemiile al OMS
Marea Britanie refuză să semneze tratatul Organizației Mondiale a Sănătății privind pandemiile, în timp ce insistă că Re ...
-
Tucker Carlson a facut un interviu cu fosta asistentă a lui Biden care a fugit in Rusia VIDEO
Jurnalistul american de televiziune Tucker Carlson a intervievat-o pe fosta asistentă a lui Joe Biden, Tara Reid, care s ...
-
Microsoft a creat un model de Inteligență Artificială pentru spioni
Microsoft a dezvoltat un model secret de inteligență artificială exclusiv pentru agențiile de spionaj din SUA. Modelul b ...
-
Happy Pencil: Un nou capitol sub conducerea Gabrielei Mureșan
Happy Pencil, o agenție de marketing și publicitate recunoscută în Timișoara, marchează un nou capitol în istoria sa cu ...
-
Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai ...
-
Peste un sfert dintre români cred că aderarea la UE a adus dezavantaje României. Aproape jumătate cred că europarlamentarii sunt simpli sinecuristi
Aproximativ 50% dintre români cred că aderarea la UE a adus mai degrabă avantaje României, procentul lor fiind în creşte ...
-
Când a avut loc primul colaps al campului magnetic terestru. Pe Pământ au apărut creaturi ciudate și complexe
Câmpul magnetic al Pământului joacă un rol esențial în asigurarea habitabilității planetei noastre. Bula protectoare de ...
-
Preluarea producătorului de cipuri TSMC în cazul unei invazii chineze a Taiwanului ar fi dezastru pentru economia SUA
Preluarea producătorului de cipuri TSMC în cazul unei invazii chineze a Taiwanului ar avea ca rezultat un dezastru pentr ...
-
O gaură cu dimensiunile Elveției apare periodic în Antarctica: cercetătorii au analizat datele de la sateliți pentru a găsi o explicație
Timp de zeci de ani, oamenii de știință au observat formarea unei găuri de dimensiuni comparabile cu cele ale Elveției î ...
-
Ce "fumează" Inteligența Artificială: Urmează o epidemie de boală pulmonară obstructivă cronică
Oamenii de știință au folosit inteligența artificială pentru a prezice efectul pe termen lung al produselor de tip vape. ...
-
Urmează să devii mămica? Află ce este un baby registry şi cum îl alcătuieşti
Ideea de baby registry provine din Statele Unite ale Americii şi se referă la o listă de cumpărături pentru nou-născuţi, ...
-
Fauci a fost de acord să depună mărturie în Congres cu privire la originile Covid și politicile privind pandemia
Anthony S. Fauci a fost de acord să depună mărturie în fața comisiei din Camera Reprezentanților care investighează răsp ...
-
Astrofizicienii din SUA cred ca au descoperit "Lumea de Apoi" menționată în Biblie
Cercetătorii de la Universitățile New Mexico și California din Statele Unite au adus în atenție o posibilă existență a u ...
-
Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului 21 Rubini - redacției "Europa Liberă":
-
Telescopul James Webb pare să fi detectat semne de viață pe exoplaneta K2-18b
Entuziasmul a fost alimentat de Telescopul James Webb, o unealtă puternică în explorarea spațiului, atunci când a apărut ...
-
Globalizarea serviciilor: România se conectează la autostrada informațiilor secrete din SUA
Deputaţii au adopat, decizional, proiectul care creează, la nivel naţional, mecanismele necesare pentru realizarea unui ...
-
Plantele gândesc, aud și au amintiri. Stiinta confirmă ceea ce se bănuia de mai multă vreme
Stiința contemporană nu numai că a demonstrat inteligența lucidă a multor animale - și a argumentat că acestea au conști ...