Daria Gușă: Corectitudinea politică și ideologiile „progresiste" sunt molime ale societății de azi. Care sunt soluțiile tinerelor generații pentru viitorul care le așteaptă
Postat la: 10.05.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
In cadrul podcast-ului „Pe drept cuvânt", prezentat de avocatul Florentin Țuca, Daria Gușă, actualmente studentă la Universitatea Saint Andrews din Scoția - unde studiază Relații Internaționale -, a vorbit foarte convingător (deși are doar 20 de ani) despre pericolele unui viitor deformat de ideologiile „progresiste" și despre nevoia prezervării reperelor morale de „școală veche".
Daria crede că valorile ortodoxe sunt cel mai mare avantaj pentru tinerii români, spune că „în România, noi încă avem în ce să credem, încă avem niște principii sănătoase", principii pe care nu le mai recunoaște în mediul academic din Vest, unde „nu mai poți spune absolut nimic împotriva narativului oficial", iar cei mai mulți studenți nu mai au curaj să spună ce gândesc. În final, Daria a vorbit despre soluțiile pe care ea și colegii ei de generație le au pentru viitorul care-i așteaptă.
Curentul extremist liberal a luat cu asalt toate universitățile din Marea Britanie, spune Daria Gușă. Aceasta a mărturisit că nu a fost un șoc atât de mare această nouă realitate de care s-a lovit în Marea Britanie, întrucât și în Viena, acolo unde și-a petrecut o bună parte a adolescenței, studiind la American International School, a regăsit aceleași idei progresiste ce împuiau mințile fragile. „Eu trăiesc un fel de viață dublă, pentru că nu mă pot exprima acolo cum mă exprim în România, de pildă. Trebuie să fii pregătit să te autocenzurezi aproape tot timpul. Eu am foarte multe opinii și, totuși, când sunt în Marea Britanie, trebuie să tac, pentru că societatea de acolo este acum controlată de aceste idei de tip LGBT, climate change și tot felul de alte idei. Nu poți spune absolut nimic împotriva narativului oficial. Cred că mai ales pentru studenții români și ortodocși este foarte greu să facă parte din acele colective", a declarat Daria Gușă.
Deși foarte mulți dintre tinerii noilor generații au fost crescuți cu ideea toleranței, Daria Gușă a subliniat că această atitudine nu mai este suficientă în societatea prezentului. „Diversitatea e doar pe hârtie. Diversitatea de opinie este inexistentă. De aceea este foarte greu pentru români să se simtă ca acasă acolo și cred că majoritatea studenților români de acolo au prieteni din estul Europei", a spus Daria, arătând că, idei care în România ar fi absolut șocante, în Marea Britanie sunt la ordinea zilei și nu îți este permis să fii contra lor. Oricine emite opinii împotriva narativului mainstream riscă să fie dat afară din Universitate. „Jumătate din occidentali sunt spălați pe creier de aceste idei, dar cealaltă jumătate pur și simplu se teme", a evidențiat Daria Gușă.
Care sunt provocările momentului în Scoția, unde libertatea de expresie pare o idee învechită, iar copiii sunt încurajați să-și aleagă genul la vârsta de 5-6 ani?
Scoția se confruntă la momentul actual cu o gravă instabilitate politică. Daria Gușă a relatat că cea mai mare provocare a momentului în Scoția este răzvrătirea împotriva istoriei, pentru că cea mai mare parte dintre scoțieni nu mai vor să facă parte din Marea Britanie. Hamza Yusuf este prins la mijloc, pentru că ultimul referendum, care trebuia să ofere libertate Scoției, nu a trecut, dar toți cetățenii încă susțin această măsură și o doresc implementată, chiar dacă economia lor și statutul lor în relațiile internaționale se bazează pe englezi.
Mai mult decât atât, pe 1 aprilie a intrat în vigoare actul legislativ cunoscut sub numele de "Hate Speech Act", care este unul dintre cele mai dure acte normative în ceea ce privește limitarea libertății de expresie. Este șocant să constați că, într-o țară care se pretinde civilizată și un adevărat exemplu al democrației, se adoptă prevederi care interzic libertatea de expresie până și în propria locuință, care încurajează delațiunea, precum și plângerile și petițiile împotriva concetățenilor. Cea mai mare problemă care survine odată cu intrarea în vigoare a acestei legi este tocmai faptul că orice părere emisă oricând și oriunde (fie în presa scrisă, fie în mediul online), poate fi judecată retroactiv în funcție de normele sociale de astăzi, după cum a subliniat Daria Gușă.
Un alt scandal care a acaparat mediul public din Marea Britanie în ultimii ani o are ca protagonistă pe autoarea Joanne K. Rowling, faimoasă pentru seria „Harry Potter", care a declarat că nu susține drepturile transgender. Ea atrage atenția asupra faptului că foarte mulți copii sunt supuși acestor proceduri de schimbare de gen fără știința părinților și o fac mai mult din cauză că sunt încurajați să ia în considerare o astfel de schimbare de la vârste foarte fragede. „Nu am cunoscut niciun profesor în mediul academic care să nu fie liberal și să nu susțină cu ardoare (fie din proprie convingere, fie din obligație) toate aceste idei cu schimbarea de gen. Problema este că, în mediul academic mai ales, care, în mod istoric, ar trebui să încurajeze cât mai multe dezbateri, nu mai există nici un pic de diversitate. Toți studenții gândesc la fel. Toți profesorii gândesc la fel. Toți trebuie să trecem prin anumite training-uri, înainte chiar să fim studenți, în care să învățăm cum să ne adresăm celor care sunt LGBT, cum să discutăm despre schimbările climatice, să învățăm să ne prezentăm tot timpul cu PRONUMELE noastre, nu cu prenumele. Ne confruntăm cu acapararea mediului academic de către această ideologie extremisto-liberală", a punctat Daria Gușă.
Scoția este una dintre primele țări care au decretat urgența climatică. În pofida acestui fapt, un oficial al guvernului a anunțat zilele trecute că Scoția va amâna cu 15 ani data la care să fie îndeplinite obiectivele care țin de schimbările climatice. Singura explicație este „ipocrizia Occidentului", așa cum a definit-o Daria Gușă.
Încotro se îndreaptă lumea?
„În Occident nu se va mai putea trăi o viață frumoasă. Poate o viață bună, asta da, pentru că poți să primești un salariu bun pentru a putea călători și pentru a-ți putea cumpăra ce vrei. Nu-mi imaginez cum ai putea trăi o viață frumoasă în Occident, pentru că toți fie se cenzurează foarte mult, fie nu ai ce discuta cu ei, pentru că sunt prea concentrați asupra unor probleme inventate. România încă are marele avantaj de a avea o religie. Eu cred că ortodoxia este cel mai mare avantaj pentru tinerii români, pentru că, până la urmă, aceasta este problema în Occident: nu mai există niciun curent unificator, cum este religia, și de aceea tot mai multe idei extremiste divizează societatea", a explicat Daria Gușă.
Idealul și visul tinerilor din ziua de astăzi este să devină influenceri, să aibă un număr de urmăritori pe social media și să facă bani din poze, din filmulețe, din a fi trendy. Altfel spus, visul tinerilor este să devină false modele. „Cred că este foarte important ca părinții să aibă grijă de copiii lor, pentru că în puține luni ei se pot schimba radical. Orice copil, mai ales în perioada adolescentină, este bombardat de foarte multe opinii de genul acesta și el uită să-și întrebe părinții. Părinții să nu uite că ei sunt exemple pentru copiii lor", a fost sfatul Dariei în contextul noii societăți acaparate de consumerism în care trăim.
Cum se uită Daria Gușă - ca tânără care studiază relațiile internaționale - la riscul unui nou război mondial?
Iată răspunsul Dariei Gușă: „Riscul este foarte mare! Tinerii sunt polarizați, lumea este polarizată în general. Toate conflictele mici care se petrec în diferite regiuni au ramificații foarte mari în întreaga lume și trebuie să ținem minte cu toții că nu contează de care parte suntem sau cine credem că are dreptate într-un anumit conflict, ci că noi, ca și cetățeni, ne dorim pacea. Cea mai mare problemă în ziua de azi este că am uitat cu toții ce înseamnă războiul, mai ales că mulți dintre noi știu de el doar din cărți, dar toată lumea uită de terorile care se petrec în timpul războiului. Românii trebuie să se gândească serios, indiferent de ce spune Biden sau Ursula sau Iohannis, dacă trebuie să ne asumăm și noi riscul unui război, pentru că momentan, cel puțin în țara noastră, nu mi se pare că lucrează nimeni pentru pace".
Soluția tinerelor generații nu este decât una: să nu repete greșelile predecesorilor și să aibă curaj, pentru că schimbarea chiar poate porni de la ei.
-
Agenda Woke face ravagii peste tot in lume omorând oameni nevinovati in numele diversitatii LGBTQ
Acestea sunt rezultatele agendei Woke Progresiste DEI (diversitate, echitate și incluziune), adică în loc să angajezi oa ...
-
Kaufland cedează în Croatia şi micşorează preţurile în urma boicotului consumatorilor care s-au unit şi au prabuşit vânzările marilor retaileri cu 50% într-o zi
Consumatorii din Balcani boicotează supermarketurile pentru a protesta împotriva creşterii preţurilor. Campania a fost l ...
-
Două femei au organizat și executat un jaf de peste 100.000 de euro. Au furat un seif și l-au îngropat în pădure
Polițiștii din Bacău au anunțat că au reușit să găsească seiful cu 100.000 de euro și bijuterii, dispărut pe 23 decembri ...
-
Metoda prin care Rusia a păcălit SUA și a transferat bani prin băncile de la Washington: Departamentul de Justiție american a luat urma miliardelor de dolari
O anchetă a Departamentului de Justiţie al SUA a descoperit că Rusia a transferat miliarde de dolari prin intermediul bă ...
-
Panama renunță la Drumul chinezesc al Mătăsii după vizita lui Rubio
Președintele Panama, Jose Raul Mulino, a declarat, după discuții cu secretarul de stat american Marco Rubio , că guvernu ...
-
Călin Georgescu a fost dat pe mâna procurorilor. Dosarul cheltuielilor din campanie a ajuns la Parchetul General
La începutul anului 2025, ANAF a început verificările legate de campania electorală a fostului candidat la prezidențiale ...
-
De ce a intrat Nordis în insolvență. Suma creanțelor depășește 720 de milioane de lei
Nordis Management SRL se confruntă cu un blocaj financiar, întrucât nu a reușit să asigure nivelul de lichiditate necesa ...
-
Românii plătesc cele mai mari taxe pe salarii, deși au printre cele mai mici venituri din UE. Un cunoscut economist arată de ce este vina Guvernului
Profesorul universitar Cristian Păun explică de ce românii au printre cele mai mari taxe pe salarii, în contextul în car ...
-
Călin Georgescu lansează acuzații cu iz penal - Predoiu cu SRI, Vlase cu afaceri ilegale, MRU cu Black Cube, Hellvig cu resursele SRI în campanie
Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, lansează amenințări în direct la adresa unor lideri po ...
-
Un anticomunist arestat de Ceaușescu a cerut la CNSAS dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989
Arestat de multe ori în regimul Ceaușescu, ultima oară chiar după evenimentele de la Timișoara, luptătorul anticomunist ...
-
Provocarea de pe TikTok care dă fiori medicilor. Avertisment: Produce leziuni ireversibile
PMai multe cantoane din vestul Elveţiei avertizează cu privire la periculoasa "Provocare Paracetamol" care face ravagii ...
-
Numărul persoanelor cu demență va crește dramatic: cercetătorii au descoperit însă un remediu banal
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu deme ...
-
Profeția lui Elon Musk, din urmă cu un an, s-a adeverit recent: Va fi nevoie de un accident aviatic grav
Elon Musk spunea în urmă cu aproximativ un an că ar fi nevoie de un accident aviatic grav pentru ca guvernul să pună cap ...
-
Unde misterioase, detectate la 165.000 km distanță de Pământ. Explicațiile astronomilor
Semnale electromagnetice cunoscute sub numele de „unde chorus" au fost detectate la o distanță de 165.000 de kilometri d ...
-
Alerta internationala: O bucată uriașă de gheață, cât Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume
Pentru prima dată, o bucată imensă, aproape la fel de mare ca Parisul, s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume, a ...
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolar ...
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit un ...
-
Cum Să-ți Mobilezi Bucătăria Cât Mai Prietenos Cu Bugetul
Amenajarea bucătăriei este o provocare care combină creativitatea și planificarea atentă, mai ales când vrei să respecți ...
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a re ...
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generâ ...
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) ...
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, d ...
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care ...
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din Români ...
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu ...
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care a ...
-
O nouă speranță pentru inimile bolnave: descoperirea medicală care ar putea schimba vieți
Progresele în tratamentul insuficienței cardiace avansate se remarcă prin dezvoltarea unui plasture biologic care ar put ...
-
Zuckerberg a acceptat să-i bage 25 de milioane de dolari lui Donald Trump în buzunar
Meta a acceptat să plătească despăgubiri de 25 de milioane de dolari lui Donald Trump pentru a pune capăt proceselor int ...
-
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor Harvard: Ucigașul tăcut din organism care lovește fatal în floarea vieții
Un nou studiu efectuat de către o echipă de cercetători de la Harvard Medical School, MIT și Spitalul McLean din Massach ...
-
Un fost cercetător în domeniul siguranței AI trage un semnal de alarmă - Ritmul de dezvoltare este terifiant
Un fost cercetător în domeniul siguranței de la OpenAI se declară „destul de terifiat" de ritmul de dezvoltare al inteli ...