Filmul evenimentelor: Cum s-au salvat alpiniştii daţi dispăruţi în Retezat. 50 de oameni i-au căutat prin viscol
Postat la: 21.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Timp de aproape două zile, doi turişti din Craiova care au urcat în Masivul Retezat pentru a face escaladă, au fost căutaţi de peste 50 de jandarmi montani, salvamontişti şi voluntari.
Luni după-amiază, cei doi bărbaţi, de 30 şi respectiv 40 ani, au fost identificaţi de un agent de poliţie aflat în timpul liber, care a sesizat acest fapt la numărul de urgenţă 112. Mircea Iovăneasă, un poliţist din cadrul Poliţiei Oraşului Haţeg o-a întâlnit în zona barajului Gura Apelor, pe un drum forestier închis circulaţiei rutiere, între coada lacului şi cabana Rotunda). Poliţistul i-a preluat pe cei doi bărbaţi, care se aflau într-o stare avansată de epuizare fizică, fiind în munte de mai bine de 48 de ore, în autoturismul personal, le-a oferit hrană şi apă şi i-a transportat la sediul Poliţiei Oraşului Haţeg, de unde au fost preluaţi de un grup de prieteni. Deşi se afla în concediu de odihnă, agentul de poliţie s-a implicat în activităţile de căutare", a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara. Acţiunea de căutare a jandarmilor montani şi a salvamontiştilor din zona Genţiana - Vârful Bucura a fost oprită.
„Cei doi bărbaţi au menţionat că în cursul zilei de sâmbătă au fost suprinşi de un viscol puternic pe vârful Bucura II, ceea ce le-a redus viziblitatea sub 2 metri. Ca urmare a acestei situaţii, turiştii au coborât către lacul Bucura şi au încercat să găsească refugiul, însă fără succes. Astfel că au continuat coborârea către Poiana Pelegii, iar de acolo, au urmat drumul accesibil pe timp de vară autovehiculelor către cabana Rotunda şi barajul Gura Apelor. Cei doi au menţionat că au mers în toată această perioadă, deoarece nu aveau echipamentul necesar pentru a se odihni", a informat Centrul judeţean de comunicare şi informare publică. Circa 15 kilometri măsoară distanţa de la Lacul Gura Apelor la Poiana Pelegii.
„Cei doi alpinişti plecaţi alaltăieri să caţere în Peretele Bucurei au fost găsiţi in zona Lacului Gura Apei. Dintre scenariile pe care le-am prevăzut s-a adeverit cel mai fericit: Au iesit, s-au retras la Refugiul Bucura şi cum vremea nu le-a permis să treacă Custura Bucurei au coborât spre Poiana Pelegii şi în continuare pe drumul ce îi scotea pe Valea Râu Mare.Sfătuim pe toţi doritorii de astfel de aventuri să judece un pic înainte, deoarece azi muntele le-a dat doar o <<palmă>>, dar de cele mai multe ori acesta nu iartă", a informat Serviciul Public Salvamont România. Peste 50 de jandarmi montani şi salvamontişti au participat la acţiunea de căutare a celor doi turişti în condiţii meteorologice dificile, caracterizate de vânt puternic, precipitaţii sub formă de ninsoare şi temperaturi scăzute.
-
Ce "fumează" Inteligența Artificială: Urmează o epidemie de boală pulmonară obstructivă cronică
Oamenii de știință au folosit inteligența artificială pentru a prezice efectul pe termen lung al produselor de tip vape. ...
-
Urmează să devii mămica? Află ce este un baby registry şi cum îl alcătuieşti
Ideea de baby registry provine din Statele Unite ale Americii şi se referă la o listă de cumpărături pentru nou-născuţi, ...
-
Fauci a fost de acord să depună mărturie în Congres cu privire la originile Covid și politicile privind pandemia
Anthony S. Fauci a fost de acord să depună mărturie în fața comisiei din Camera Reprezentanților care investighează răsp ...
-
Astrofizicienii din SUA cred ca au descoperit "Lumea de Apoi" menționată în Biblie
Cercetătorii de la Universitățile New Mexico și California din Statele Unite au adus în atenție o posibilă existență a u ...
-
Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului "21 Rubini" - redacției "Europa Liberă"
Interviul necenzurat oferit de preotul Ciprian Mega - regizorul filmului 21 Rubini - redacției "Europa Liberă":
-
Telescopul James Webb pare să fi detectat semne de viață pe exoplaneta K2-18b
Entuziasmul a fost alimentat de Telescopul James Webb, o unealtă puternică în explorarea spațiului, atunci când a apărut ...
-
Globalizarea serviciilor: România se conectează la autostrada informațiilor secrete din SUA
Deputaţii au adopat, decizional, proiectul care creează, la nivel naţional, mecanismele necesare pentru realizarea unui ...
-
Plantele gândesc, aud și au amintiri. Stiinta confirmă ceea ce se bănuia de mai multă vreme
Stiința contemporană nu numai că a demonstrat inteligența lucidă a multor animale - și a argumentat că acestea au conști ...
-
Media Consulta International-diversitate, determinare și dominare în piața a publicitarilor independenți din România
Media Consulta International și-a extins operațiunile în diverse piețe europene și în diferite domenii de activitate, st ...
-
Psihiatrii avertizează împotriva tratamentelor dăunătoare și experimentale pentru persoanele de sex masculin și feminin
O organizație psihiatrică de top din Europa îi avertizează pe medici să nu promoveze "tratamente" transgender "experimen ...
-
Tot mai multi oameni de știință confirmă că realitatea este o iluzie, iar fizica cuantică arată că Einstein s-a înșelat!
Un experiment realizat la Centrul pentru dinamică cuantică al Universității Griffith a demonstrat că conceptul sceptic a ...
-
O gripă sezonieră agresivă a fost denumită Covid. Ea a venit și a trecut înainte de sfârșitul anului 2019
Pandemia de Covid din 2020 a fost instigată de guverne și ajutată de mass-media corporatistă. Covid-19, cum a fost denum ...
-
CEO-ul Pfizer afirmă: "Cancerul este noul Covid". Compania lui Bourla se pregătește să lanseze o nouă injecție oncologică ARNm
Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, s-a lăudat săptămâna trecută că "cancerul este noul Covid", de pe urma căru ...
-
Un profesor de medicină japonez avertizează lumea în legătură cu periculoasele injecții cu "replicon autoreplicant"
Renumitul profesor de medicină japonez Masayasu Inoue a avertizat împotriva administrării unui nou tip de "vaccin" cu AR ...
-
Luxul lui Iohannis si apetitul pentru avioane private: Contract-cadru de 8,5 milioane de lei pentru patru ani
Patru companii au câștigat un acord-cadru pe patru ani pentru servicii de transport aerian de călători în țară și străin ...
-
Cum va fi utilizată inteligența artificială la Festivalul de Film de la Cannes. Ce alte tehnologii vor fi folosite în premieră
Securitatea la cea de-a 77-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va fi una tehnologizată, cu dispozitive experime ...
-
După carnea artificială, cafeaua sintetică e pe Agenda 2030. Si asta "va salva planeta" si ne va scoate din ghearele "crizei climatice"
"O băutură care va apărea în curând pe piață are un gust mai bun decât cafeaua. E făcută din alte ingrediente, dar are u ...
-
Austria încearcă să limiteze migraţia pentru reîntregirea familiilor prin teste ADN de rudenie
Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN în cazul rudelor persoanelor care beneficiază de statut d ...
-
Ucraina, zonă de testare pentru Inteligența Artificială: Cea mai bună zonă de testare pentru AI F-16
Cea mai bună zonă de testare pentru acest AI F-16 este Ucraina. Rusia nu poate spune că soldații NATO intervin în război ...
-
Autorizația pentru vaccinul AstraZeneca a fost retrasă de Comisia Europeană, cu aplicare din 7 mai
Comisia Europeană a retras, la cererea gigantului farmaceutic AstraZeneca, autorizația de comercializare în statele memb ...
-
Informații șocante: Whoopi Goldberg dezvăluie că mama ei a primit electroșocuri și a uitat cine e
Whoopi Goldberg a povestit experiența sa traumatizantă din copilărie. Mama ei a suferit electroșocuri și a uitat cine su ...
-
Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, ...
-
ÎPS Teodosie: Ne dor inimile de miile de morți și de răniți din pricina războiului, acest iad instaurat de oamenii fără de Dumnezeu
ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a adus Sfânta Lumină din largul Mării Negre în Portul Tomis, şi a oferit-o credin ...
-
Abia acum aflam adevarul despre criza energetica globală: Cererea de gaze naturale va exploda din cauza Inteligentei Artificiale!
Producătorii de gaze naturale anticipează o creştere semnificativă a cererii în următorul deceniu, deoarece dezvoltarea ...
-
Cimitirul automobilelor electrice. Reportaj Spiegel despre aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla
Mii de automobile electrice sunt parcate in arealul bine pazit al unui aeroport dezafectat din Brandenburg și în alte lo ...
-
Descoperire de proporții în adâncurile Pământului: poate schimba toate noțiunile existente despre planeta noastră
Un studiu recent realizat de cercetători de la Northwestern University și University of New Mexico a descoperit dovezi c ...
-
Anchetă împotriva Facebook și Instagram. Anunțul Comisiei Europene
Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva Facebook şi Instagram, rețelele de socializare ale Meta, suspectate că n ...
-
Cum a devenit un adolescent unul dintre cei mai căutați infractori din Europa
Julius Kivimäki, unul dintre cei mai căutați infractori din Europa, a fost condamnat la închisoare pentru că a șantajat ...
-
The Insider despre unitatea GRU 29155: Cum acționa una dintre cele mai infame familii de asasini ruși în vestul Europei cu baza la Vila Elena
Jurnaliștii Christo Grozev, Michael Weiss și Roman Dobrokhotov au deconspirat, pentru publicația The Insider, una dintre ...
-
Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președin ...