USR și PLUS nu pot candida împreună la alegerile europarlamentare. Cele două partide au alți președinți în acte

Postat la: 07.03.2019 16:50 | Scris de: ZIUA NEWS

USR și PLUS nu pot candida împreună la alegerile europarlamentare. Cele două partide au alți președinți în acte

Lovitură pentru USR - Plus. Biroul Electoral Central a respins candidatura Alianţei dintre cele două partide la alegerile europarlamentare. Potrivit celor de la partidul lui Cioloş, decizia ar fi fost luată pentru că nici acesta, nici Dan Barna nu ar figura ca președinți ai USR, respectiv PLUS în Registrul partidelor politice.

Potrivit aceleiaşi surse, ambele partide au solicitat înregistrarea președinților la Tribunalul București, dar până acum nu au primit o decizie definitivă. Cele două formaţiuni politice pot candida însă separat. Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a anunţat că va ataca la ÎCCJ decizia Biroului Electoral Central de joi conform căreia a fost respinsă cererea de înscriere în competiţia electorală a Alianţei 2020 USR-PLUS pentru alegerile europarlamentare, pe care a calificat-o ca fiind "una abuzivă şi nedemocratică".

"Vom contesta la Înalta Curte decizia BEC. Mâine o vom depune, am foarte mare încredere în înţelepciunea judecătorului de la Înalta Curte. (...) Oricare va fi decizia Înaltei Curţi, Alianţa merge mai departe. Vom fi prezenţi la alegeri, vom vedea în ce formă. (...) România şi românii chiar merită să poată vota şi o altă categorie de politicieni - cei care nu folosesc instituţiile statului pentru a bloca democraţia din România", a declarat Barna la Parlament.

loading...