Culisele ședinței PSD-PNL: „Eu sunt un învingător și nu am pierdut". Cum au decurs discuțiile dintre dr. Cătălin Cârstoiu, Ciolacu și Ciucă

Postat la: 23.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Culisele ședinței PSD-PNL: „Eu sunt un învingător și nu am pierdut

Vreme de peste 5 ore, liderii Coaliției au încercat să-l convingă pe candidatul comun să renunțe. Managerul Spitalului Universitar a plecat, puțin înainte de miezul nopții, fără să accepte să se retragă el. "Decizia e la dumneavoastră, nu la mine, eu nu renunț pentru că niciodată n-am pierdut o cursă", le-a spus Cîrstoiu.

Întruniți luni dimineață, la ora 10, în ședința conducerii Coaliției care guvernează România, liderii PSD și PNL au decis să renunțe la candidatura dr. Cătălin Cîrstoiu. Motivul, așa cum a fost el explicat de surse politice pentru Hotnews, a fost: slabele șanse în cursă, așa cum au reieșit din sondaje și cum au fost resimțite, "la firmul ierbii", de către social-democrații și liberalii angrenați în campania de București. O investigație HotNews.ro a expus faptul că managerul spitalului public lucra și la clinica privată a familiei sale.

Legea interzice acest lucru, pentru directorii spitalelor de stat. Practic, pacienții nu mai beneficiau de gratuitate, banii mergeau la familia Cîrstoiu, iar spitalul public condus de acesta încasa sume mai mici de la Casa de Sănătate. Liderii Coaliției l-au rugat pe dr. Cătălin Cîrstoiu să vină la Guvern, unde avea loc ședința. Medicul a ajuns în jurul orei 6 după amiaza, cu același BMW 6, mașină a firmei Anemona, care nu figurează în declarația sa de avere.

"Din acel moment, colegii noștri au depus efortul să-l convingă să renunțe", au spus surse din Coaliție pentru HotNews.ro. "El a refuzat, sistematic". Argumentul principal al lui Cătălin Cîrstoiu a fost acela că nu el a solicitat candidatura și că, dacă ei vor să se răzgândească, va trebui să-și asume partidele îndepărtarea lui. "Eu sunt un învingător și nu am pierdut niciodată o luptă", le-a spus Cîrstoiu lui Ciolacu și lui Ciucă, potrivit relatărilor din interior. Șefii PSD și PNL au încercat să-l convingă, promițându-i că în comunicarea publică vor spune clar că nu el e de vină.

"Nu s-a înaintat însă deloc", au spus aceiași oameni din Coaliție, la curent cu ce s-a discutat, pentru redacție, sub condiția confidențialității. Aproape de miezul nopții, când ambele tabere ale discuției au rămas pe aceeași poziție, Cîrstoiu și-a chemat mașina. El a repetat lui Ciucă și lui Ciolacu faptul că el e un învingător, că are mari șanse să cîștige și că nu renunță la candidatură de bună voie. A insistat că mandatul său e pe masa Coaliției și că e responsabilitatea lor ce vor face mai departe.

loading...
PUTETI CITI SI...