Claudiu Târziu: „AUR respinge dezinformările lansate de serviciul de spionaj ucrainean"

Postat la: 21.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Regimul de la Kiev, prin intermediul serviciului său de spionaj militar HUR, se amestecă grosolan în treburile interne ale României, în campania electorală în curs. Totodată, Kievul urmărește și intimidarea românilor din Ucraina, precum și intimidarea Patriarhiei Române.

Presa de la Kiev, citând ca sursă serviciul de spionaj militar HUR, dezinformează, pretinzând că AUR ar realiza în prezent interviuri cu preoți din satele locuite de români din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa. În plus, „propagandiștii" (AUR n.n.) ar intervieva familiile bărbaților (români n.n.) care servesc în prezent în Forțele de Apărare ale Ucrainei.

Chipurile AUR ar pregăti presupuse operațiuni de propagandă pentru discreditarea Ucrainei, pe motivul opresiunii la care este supusă minoritatea românească. Inevitabil, HUR regurgitează și minciuna că operațiunea ar fi coordonată de Rusia.

1. Dezmințim aberațiile securiștilor ucraineni și ale presei aservite lor de la Kiev. AUR nu întreprinde nicio acțiune pe teritoriul Ucrainei și nici nu are oameni acolo. De ce HUR aruncă minciuni „pe surse" și nu își asumă răspunderea unor asemenea afirmații oficial, prin purtătorul autorizat de cuvânt? De ce HUR nu spune cu nume și prenume, serie și număr de pașaport, care ar fi acei cetățeni români, presupuși membri AUR, care ar activa în Ucraina? Amintim și că publicația Kyiv Post, specializată în defăimarea AUR, nu ne-a cerut niciodată vreun punct de vedere. Kyiv Post este o publicație de limbă engleză, deci publicul țintă ales de HUR pentru defăimarea AUR este comunitatea internațională.

2. HUR este continuatorul direct și de drept al criminalului GRU, serviciul sovietic de spionaj militar, de la care a preluat cadrele și metodele, după dezmembrarea URSS. Din 1991 și până în prezent HUR a întreprins acțiuni ostile și provocări împotriva României, a cetățenilor români și a românilor care trăiesc pe teritoriile anexate la Ucraina, ca urmare a Pactului Ribbentrop - Molotov. Amintim cazul trădătorului Floricel Achim, recrutat de HUR pentru a divulga secrete militare românești și ale NATO, interdicția abuzivă de intrare în Ucraina a numeroși cetățeni români, ziariști, activiști civici și politicieni sau acțiunile de intimidare la adresa românilor din Sudul Basarabiei pentru a se declara „moldoveni" sau împotriva construirii de biserici românești.

3. Atacul mârșav al HUR asupra preoților ortodocși din satele românești de peste graniță se adaugă atacurilor autorităților locale ucrainene și ale bisericii necanonice ucrainene la adresa Patriarhiei Române și a preoților și credincioșilor români ortodocși de peste graniță. Substratul este acela că, pe 29 Februarie, Sfântul Sinod al Patriarhiei Române a decis „binecuvântarea, încurajarea și susținerea inițiativelor comunităților ortodoxe românești din Ucraina de a reface comuniunea cu Biserica Mamă, Patriarhia Română, prin organizarea lor juridică în structura religioasă numită Biserica Ortodoxă Română din Ucraina". Decizia se referă la trecerea parohiilor, credincioșilor și preoților români din subordinea Patriarhiei subordonate Moscovei la Biserica Ortodoxă Română. Această hotărâre a Sfântului Sinod a stârnit furia naționaliștilor ucraineni, a autorităților de la Kiev și a bisericii ucrainene necanonice, care nu se află în comuniune frățească cu Patriarhia Română. Aceștia ar fi vrut ca parohiile din cele 150 sate românești să treacă la structura necanonică. Presiunile autorităților asupra preoților și credincioșilor români încalcă dreptul la libertate religioasă și dreptul la liberă asociere.

4. Dezinformarea HUR privind închipuitele activități ale AUR din Ucraina are ca scop intimidarea minorității române, pentru a discredita orice revendicare privind respectarea drepturilor sale ca fiind „extremistă" și „pro-rusă".

AUR respinge dezinformările lansate de serviciul de spionaj ucrainean. De asemenea, facem apel la reprezentanții presei din România și din străinătate să respecte regulile minime ale profesiei de jurnalist și să ne ceară punctul de vedere atunci când preia acuzații la adresa noastră.

AUR susține pe deplin respectarea drepturilor românilor din Ucraina și își afirmă deplina solidaritate cu frații de peste graniță.

AUR susține pe deplin hotărârea Sfântului Sinod din 29 Februarie 2024 de înființare a Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina și de binecuvântare și încurajare a preoților și credincioșilor români de peste graniță la această structură religioasă.

AUR cere Guvernului României, tuturor autorităților competente să monitorizeze strict obligațiile asumate de Ucraina privind respectarea drepturilor minorităților, așa cum acest stat s-a angajat prin tratate și acorduri bilaterale și internaționale și să intervină cu fermitate în cazul încălcării acestora!

loading...
PUTETI CITI SI...