Grațiela Gavrilescu, propunerea ALDE pentru șefia Ministerului Mediului
Postat la: 27.03.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
După ce actualului co-președinte ALDE- Daniel Constantin, i-a fost retras sprijinul politic de către propriul partid, cele mai mari sanse sa-i ocupe locul il are Grațiela Gavrilescu, actualul ministru pentru Relația cu Parlamentul. Daca Grațiela Gavrilescu va fi ministru al Mediului și vicepremier în executiv.
În locul său la Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, ALDE îl propune pe Viorel Ilie, senator și lider al senatorilor ALDE. În plan politic, Grațiela Gavrilescu este o traseista politica, ea a condus organizația municipală a Partidului Umanist Român (PUR) Ploiești (2003-2004), din 2004 a devenit membru al PNL Prahova, a fost președinte al Organizației Femeilor Liberale (OFL) Prahova (2006-2011) și din martie 2011, vicepreședinte al OFL.
În iunie 2014, a anunțat că demisionează din PNL. La 25 iulie 2014, Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale a anunțat că, până la congresul Partidului Liberal Reformator (PLR), constituit de Călin Popescu Tăriceanu, Grațiela Gavrilescu devine președinte interimar al formațiunii. La Congresul PLR din 1-2 august 2014, Călin Popescu Tăriceanu a fost ales președinte, iar Grațiela Gavrilescu a fost aleasă între cei 19 vicepreședinți ai partidului.
Din septembrie 2014, după transformarea Grupului parlamentar PC în PC - PLR, devenit, ulterior ALDE, Grațiela Gavrilescu a devenit membră a acestui grup. Este vicepreședinte ALDE și copreședinte al Filialei Prahova a partidului, potrivit CV-ului postat pe site-ul Camerei Deputaților și site-ului oficial al formațiunii politice. A fost viceprimar al municipiului Ploiești (2004-2007). În legislatura 2004-2008, a fost aleasă deputat în circumscripția electorală nr. 31 Prahova pe listele Alianței Dreptate și Adevăr PNL-PD, din decembrie 2007. Din februarie 2008, a făcut parte din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport.
În legislatura 2008-2012, a fost aleasă deputat al PNL în circumscripția electorală nr. 31 Prahova, colegiul uninominal nr. 3. A fost membru în Comisia pentru sănătate și familie și în Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați (din martie 2009). A deținut calitatea de membru supleant în Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE.
În legislatura care a început în 2012, și-a păstrat poziția de deputat în Colegiul 3 Prahova. Până în iulie 2014, a făcut parte din Grupul parlamentar al PNL, apoi a devenit deputat independent. Până în septembrie 2014, a fost vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie. Din septembrie 2014, a făcut parte din Grupul parlamentar ALDE. A fost membru al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare. A fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (17 dec. 2014 - 17 nov. 2015).
-
Gușă despre inca o gafă de-a lui Geoană: "M-am dus la Moscova pentru deoarece așa am convenit cu americanii. De ce s-a mai dus și el pe-ascuns doar Dumnezeu știe!"
În anul 2009, Mircea Geoană a făcut o călătorie secretă la Moscova, fără să-și anunțe echipa de campanie. Pe atunci, Coz ...
-
Daniel Tudorache anunță că va candida la Primaria Sectorului 1
Daniel Tudorache, fostul primar PSD al Sectorului 1 din perioada 2016-2020, anunță că își va depune candidatura pentru u ...
-
Anchetele penale produc dezastru în USR: lovitură primită de Clotilde Armand chiar de la o colegă de partid
Lupta anticorupție promovată de USR, ai cărei reprezentanți au promis că vor introduce în Constituție reglementarea ca n ...
-
Social-democratul Valentin Moraru și-a lansat candidatura la primaria orașului Amara
Valentin Moraru (PSD) și-a lansat candidatura la primaria orașului Amara alături de tatal sau, care acum 24 de ani se af ...
-
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată după ce s-a numit singură manager al unui proiect și a încasat fonduri substanțiale
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care ...
-
Iohannis a semnat: România devine culoar de transport pentru livrările de armament către Ucraina
Klaus Iohannis a aprobat tranzitarea țării a unor echipamente şi bunuri materiale donate Ucrainei de către Estonia, dar ...
-
Drept la replica: Instanța de fond cât și Curtea de Apel au respins ca nefondată acțiunea impotriva primarului din Techirghiol
Având în vedere publicarea materialului "Prefectul Cosa Nostra: mafia din Techirghiol a vândut sub patronajul primarului ...
-
Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă, simbolul eșecului marca Nicușor Dan
Pornit în 2020 să facă „revoluție" în domeniul infrastructurii de apă caldă și termoficare din București, Nicușor Dan a ...
-
Claudiu Târziu: "Make Europe Great Again" la București, cel mai mare eveniment al mișcării conservatoare organizat vreodată în România"
Senatorul, Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, anunță Co ...
-
Liviu Negoiță și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 1 alături de Cristian Popescu Piedone
Liviu Negoiță și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 1, alături de semnăturile de susținere. Candidatul PUSL ...
-
Noua axă a investițiilor strategice construită de Ciolacu
Diplomația economică ocupă un loc important în agenda premierului Marcel Ciolacu. De la preluarea mandatului de prim-min ...
-
Ce ne așteaptă după anul electoral: Guvernul pregătește taxele pentru anul viitor
Românii care au case și terenuri vor plăti mai mulți bani. Executivul așteaptă ca Banca Mondială sa stabilească pragul d ...
-
Culisele ședinței PSD-PNL: „Eu sunt un învingător și nu am pierdut". Cum au decurs discuțiile dintre dr. Cătălin Cârstoiu, Ciolacu și Ciucă
Vreme de peste 5 ore, liderii Coaliției au încercat să-l convingă pe candidatul comun să renunțe. Managerul Spitalului U ...
-
Senatorul Claudiu Târziu despre Codul de conduită al Ministerul Educației: "Nebunie în stare pură! Devii fascist, legionar, rasist și xenofob"
Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, a criticat în termeni duri "Codul de co ...
-
Efect neașteptat al măsurilor economice din guvernarea PSD: ungurii au ajuns să îî invidieze pe români!
Plafonarea prețurilor la alimentele de bază își arată, în ultimele luni, efectele pozitive asupra buzunarelor românilor, ...
-
Dorel Vișan îl susține pe Cozmin Gușă la prezidențiale! Mesaj emoționant al marelui actor român
În emisiunea „Culisele Statului Paralel", moderată de Anca Alexandrescu la Realitatea PLUS, Cozmin Gușă a prezentat deta ...
-
Lavinia Șandru, semnal tras de Ziua Pământului: Capitala are nevoie de aer curat
Ziua Pământului este încă o modalitate prin care Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Inițiativa Ecologistă ...
-
Claudiu Târziu: „AUR respinge dezinformările lansate de serviciul de spionaj ucrainean"
Regimul de la Kiev, prin intermediul serviciului său de spionaj militar HUR, se amestecă grosolan în treburile interne a ...
-
Rareș Bogdan explică de ce nu s-a putut face o majoritate de dreapta în Parlament
Prezent în Italia la o întâlnire cu membri ai PNL, prim-vicepreședintele partidului, Rareș Bogdan, a explicat audienței ...
-
Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
Aflat pentru câteva zile în pelerinaj la Sfântul munte Athos celebrul actor, eseist, regizor, scriitor și filosof Dan Pu ...
-
SRS: "Cozmin Gușă, candidat independent la președinția României. Prevăd o finală prezidențială Gușă-Geoană!"
Informația momentului: analistul politic Cozmin Gușă va candida la președinția României ca independent! Anunțul a fost f ...
-
Industria României crește prin programele adoptate de PSD la guvernare
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus ...
-
Turneul național "Stop Agenda 2030": Conferințe pe temele "Tratatul de pregătire pandemică al OMS" sau "Toxicitatea unor jaloane "secrete" din PNRR"
Turneul național "Stop Agenda 2030" va include dezbateri față-în-față pe subiectele tabu ale anului 2024. Activistul civ ...
-
Politica PSD de investiții publice masive, cheia creșterii economice și în 2024
România se numără printre ţările membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunit ...
-
Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români au o încredere oarbă-n UE. Trei sferturi din ei se vor duce la vot!
Alegerile europarlamentare din 9 iunie, din România, sunt comasate cu cele locale, iar asta ar putea aduce o mare surpri ...
-
PSD își ține promisiunea: avansul economic se reflectă într-un venit mediu în creștere pentru români
Creșterea economică bazată pe investiții, asumată de PSD încă de la intrarea la guvernare, s-a concretizează în creștere ...
-
Mircea Geoană își face campanie electorală cu frica de al Treilea Război Mondial. Doar cu el președinte România ar fi în siguranță
Secretarul general adjunt al NATO, Mircea Geoană, a oferit un interviu cotidianului italian LaStampa și a vorbit despre ...
-
Liberalul pe care Diana Șoșoacă l-a acuzat de tentativă de omor a fost reținut
IPJ Sibiu face precizări după ce partidul condus de Diana Șoșoacă a acuzat un membru al PNL de tentativă de omor, după c ...
-
George Simion detonează războiul în AUR: Îl suspendă pe prim-vicepreședintele Marius Lulea după telenovela cu Cozmin Gușă la Primăria Capitalei
Președintele AUR, George Simion, a spus, duminică seara, la Realitatea Plus, că-l va suspenda din funcția de prim-vicepr ...
-
Rareș Bogdan îl torpilează pe Mircea Geoană: "Domnul Geoană ne cam face de râs, nu-și face treaba"
Rareș Bogdan s-a arătat deranjat de afirmațiile secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care a afirmat că a ...