El este Sebastian, tânărul care a învins cancerul, dar apoi a fost ucis cu un cuțit la o petrecere de majorat
Postat la: 18.09.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
Sebastian, un tânăr de 20 de ani din comuna Ciurea(județul Iași), a avut o poveste de viață teribilă. La vârsta de 14 ani, Sebastian a fost diagnosticat cu cancer la coloană, dar a reușit să învingă boala. Sâmbătă seara, el a participat la o petrecere de majorat din comuna Ciurea, iar la un moment dat a izbucnit un conflict între doi dintre participanți.
Sebastian s-a băgat să-i despartă pe aceștia și a fost înjunghiat. Tânărul înjunghiat a fost găsit în stop cardio-respirator și nu a putut fi resuscitat. Cadavrul său a rămas la locul faptei pentru ca polițiștii și procurorii să facă cercetările necesare.
Un alt participant la petrecere a ajuns la spital cu răni foarte grave.
"La 14 ani a făcut cancer pe coloană. Și au venit doctorii și ne-au spus că este mort pe masa de operație. După aia ne-au anunțat că este o eroare, iar copilul și-a revenit. Dumnezeu l-a salvat. Și acum l-a omorât un boschetar", a precizat tatăl băiatului, potrivit Aloiași.ro.
Tatăl lui Sebastian a scris și un mesaj pe pagina sa de Facebook
"Copilul meu mult iubit si prețuit ai învins o boală cruntă pe când aveai doar 14 ani, ai luptat și ai învins, azi în schimb Dumnezeu a decis că trebuie să mergi la el printre îngerii săi preferați, a decis că ești prea bun și prea luminos pentru această lume nedreaptă care ți-a luat viața prea devreme. Drum lin iubitul meu copil", a scris tatăl lui Sebastian.
-
Frigărui din carne de câine într-o destinație turistică frecventată de români. Autoritățile au intervenit de urgență!
Frigărui din carne de câine au fost descoperite într-o destinație turistică frecventată de multi dintre români. Autorită ...
-
Klaus Iohannis a rămas în ploaie la Paris. Președintele a stat între Carmen Iohannis și Maia Sandu
Preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa Carmen au fost prezenţi, vineri seară, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Ol ...
-
Transnistrenii fug de "Mama Rusie"! Peste 97% dintre cetățenii din stânga Nistrului și-au luat cetățenia Republicii Moldova
Conform informațiilor furnizate de către Agenția Servicii Publice din Republica Moldova, până la 30 iunie, curent, în Re ...
-
"Batjocură demonică": Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice șochează cu travestiți în "Cina cea de taină"!
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris a fost criticată dur după ce un act a înfuriat telespectatorii ...
-
NASA, anunț răsunător: a obținut cea mai bună dovadă potențială de viață extraterestră de până acum
NASA a găsit pe Marte o bucată de rocă care s-ar putea dovedi într-o bună zi a fi prima dovadă clară a vieții extrateres ...
-
Implant dentar și sănătate orală: impact pe termen lung
Despre implantul dentar nu mai este niciun dubiu: a revoluționat stomatologia modernă, oferind o soluție extrem de durab ...
-
FBI vrea să-l audieze pe Trump, după controversele referitoare la glonțul care ar fi atins urechea fostului președinte
FBI încearcă să îl audieze pe fostul preşedinte Donald Trump în ancheta sa privind tentativa de asasinat pentru a obţine ...
-
Un cercetător care a ajutat mari companii să dezvolte alimente ultraprocesate „dă din casă": 2 moduri surprinzătoare în care producătorii le fac irezistibile
Conform profesorului Barry Smith, expert în alimentația multisenzorială de la Universitatea din Londra, alimentele ultra ...
-
Finlanda a anulat condamnările a 7 bărbați care au violat o femeie cu dizabilități. Instanța a decis că handicapul femeii nu înseamnă că nu își poate da consimțământul
Un tribunal din Finlanda a anulat condamnările 7 bărbați găsiți vinovați de violarea unei femei cu dizabilități intelect ...
-
Apare cardul european de vaccinare, din septembrie 2024. Proiect pilot în cinci state UE
Un proiect pilot privind lansarea cardului european de vaccinare va fi implementat, din septembrie 2024, în cinci state ...
-
Iese "la incalzire" Michelle: Obama o consideră „incompetentă" pe Kamala
Fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, nu a susținut candidatura la președinție a vicepreședint ...
-
Mister vechi de 3.000 de ani descifrat: Totul a fost creat de civilizația biblică, dar descoperit acum
Canaaniții au locuit în „Țara Făgăduinței" din 3500 î.Hr. până în 1200 î.Hr. înainte de a fi cuceriți de triburile israe ...
-
Elon Musk vrea să investească 5 miliarde de dolari din banii Tesla pentru inteligența artificială
Omul de afaceri Elon Musk, CEO Tesla, a anunțat joi, 25 iulie, că va propune consiliului de administrație a companiei o ...
-
Directorul FBI vine cu o nouă teorie despre tentativa de asasinat asupra lui Trump. Îi vor știrbi aceste detalii imaginea de erou?
Christopher Wray, directorul FBI, nu este foarte convins că Donald Trump a fost într-adevăr lovit de un glonţ în timpul ...
-
Cine este profesorul de la Colegiul Sfântul Sava din București acuzat că a violat și a agresat sexual minori
Profesorul în vârstă de 51 de ani de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava" din Capitală, care este și angajat al Centrului ...
-
Oxigenul este produs fără fotosinteză la mare adâncime. Sunt roci ca niște baterii separă oxigenul din apă printr-o reacție chimică
Într-o cercetare publicată în revista Nature Geoscience, oamenii de știință au scris despre cum pietrele de pe fundul mă ...
-
Un expert SRI face declarații neașteptate despre presupusul criminal de la Brăila: E îngrijorător că autoritățile l-au eliberat
Un fost expert SRI în tactici de manipulare și negociere face profilul criminalului de la Brăila. Paul Herinean spune că ...
-
O furtună solară lovește Pământul: Vom avea pene de curent în toată lumea!
O erupție de plasmă la suprafața soarelui s-ar putea transforma într-o furtună solară ce va cauza o pene de curent în to ...
-
Afacerile Orange în România au scăzut cu 7,7% în prima jumătate a anului față de aceeași perioadă a anului trecut
În primele șase luni din 2024, Grupul Orange Romania a realizat o cifră de afaceri consolidată în valoare de 699 de mili ...
-
Încă un profesor defilează în haine de damă: Polițistul cu rochiță, responsabil cu pregătirea polițiștilor locali
Scandalul în care este implicat lectorul universitar Andrei Nae, care a venit la facultate îmbrăcat în haine de damă, nu ...
-
Noi dezvaluiri socante despre "antrenorul de genii": Lajos Kristof ar face parte dintr-o grupare infracțională organizată. "A fost instruit pentru asta"
Multe informații șocante au ieșit la suprafață despre Lajos Kristof, „antrenorul de genii" care s-a dovedit a fi, de fap ...
-
Donald Trump pregătește o mișcare care va schimba peisajul mondial, dacă va reveni la Casa Albă
Fostul preşedinte Donald Trump şi-ar duce probabil politicile de război comercial şi de decuplare economică faţă de Chin ...
-
Incă o confirmare ca nucleul Pământului a inceput sa se invarta invers
Centrul foarte adânc al Terrei, o minge solidă de fier și nichel plutind într-o mare de rocă topită, nu numai ca a încet ...
-
Prima gospodărie amendată pentru folosirea unei sobe pe lemne. Pe horn ar fi ieșit „fum excesiv" care a poluat mediul și a influențat încălzirea globală
O gospodărie a fost amendată pentru utilizarea ilegală a unei sobe pe lemne, potrivit Daily Mail. Este prima pedeapsă de ...
-
Unul dintre cei mai diabolici pedofili a fost prins, după luni de căutări. Ucigașul fusese eliberat în baza legii recursului compensatoriu
Petrică Ciucă, în vârstă de 46 de ani, era dat în urmărire generală de la începutul anului. Acesta era căutat de Poliția ...
-
Sebastian Ghiță: "Dragnea mi-a propus la Belgrad să lucrez pentru un general asociat cu Coldea și nu voi mai avea probleme în justiție"
Fostul deputat PSD Sebastian Ghiță, care a fugit din țară în 2016, a declarat că s-a întâlnit la Belgrad cu Liviu Dragne ...
-
7 produse pentru piele şi păr care transforma îngrijirea într-o joacă
Să îţi îngrijeşti părul şi pielea reprezintă o prioritate, însă asta nu înseamnă că trebuie să îţi consume tot timpul sa ...
-
Alimentul mai eficient împotriva obezității și a diabetului de tip 2 decât Ozempic
Un compus natural din măsline, acidul elenolic, s-a arătat promițător ca potențial tratament pentru obezitate și diabet ...
-
Un nou azil al groazei în Neamţ: Cum erau ținute zeci de persoane cu handicap fizic şi mental
Reprezentanţii Centrului de Monitorizare au verificat un centru din judeţul Neamţ, unde 50 de beneficiari erau înghesuiţ ...
-
Elon Musk a găsit înlocuitor pentru angajații leneși: Tesla va începe să folosească roboți umanoizi în 2025
Tesla va începe să folosească roboți umanoizi anul viitor și intenționează să înceapă să-i producă în număr mai mare pen ...