Ziariști cumpărați la bucată. Sau în vrac
Postat la: 07.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
Ioana Ene Dogioiu, mare șefă Ziare.com și Dan Tapalagă, și mai mare șef la Hotnews, au fost nominalizați de Elena Udrea în calitate de jurnaliști care au fost cumpărați și de ea, dar și de Florian Coldea, fostul prim-adjunct al SRI. Este ușor de dedus. Aceste personaje sinistre, travestite în vectori de opinie, au fost achiziționate contra cost atât la bucată cât și în vrac. Adică la grămadă, cu toate redacțiile pe care le dirijează. Ceea ce înseamnă că, la rândul lor, au intoxicat alți ziariști sau i-au transformat pur și simplu în unelte numai bune de executat diversiuni media. Și sunt doar două exemple. Atâta tot!
Situația este mai încurcată decât pare la prima vedere. Mesajul unui jurnalist poate fi alterat în fel și chip. Cea mai puțin vinovată ipostază este lipsa de profesionalism și documentarea superficială. Aceste vicii conduc la elaborarea și lansarea pe piață a unor mesaje cu un conținut greșit. A doua situație este ceva mai gravă. Când un ziarist sau o redacție în ansablul ei servesc în mod pervers interesele patronului, lovind în concurenții acestuia și protejându-i pe asociați. A treia treaptă a decăderii este atunci când o terță persoană plătește un ziarist, pentru ca acesta să înoate împotriva curentului. Cu alte cuvinte, să introducă în mod deliberat informații toxice în fluxul de știri. Există însă o treaptă supremă a decăderii morale, care echivalează cu decăderea definitivă din profesiunea de jurnalist.
Această cea mai gravă treaptă a decăderii este când o persoană, care se pretinde a fi jurnalist, funcționează de fapt ca un agent de influență, care-și desfășoară activitatea sub acoperire într-o redacție. Ca simplu membru sau, porcărie supremă, chiar ca șef al unui grup redacțional. Ceea ce înseamnă că nu numai el se pervertește, ci sunt pervertiți într-o formă sau alta, într-un mod conștient sau inconștient și alți jurnaliști, care formează astfel o echipă fake-news.
Ioana Ene Dogioiu și Dan Tapalagă fac parte din această ultimă categorie. Ceva mai rău nu poate să existe. Alimentați permanent cu informații reale dar și cu informații false, însă credibile, furnizate de Serviciul Român de Informații, instituție dirijată ani la rând de Florian Coldea și de George Maior, cel de-al doilea în calitate de director plin, cei doi, separat și la pachet cu redacțiile pe care le conduc, au lansat atacuri concertate, sistematice și uneori devastatoare, prin care au fost înfierate persoane sau chiar personalități indezirabile pentru poliția politică sau pentru oamenii politici pentru care a funcționat poliția politică. Se înțelege că nu au făcut-o pe gratis. Lăsând opiniei publice impresia că ei sunt veritabilii deontologi, au încasat lună de lună și an de an, în schimbul trădării meseriei, sume considerabile fie direct de la SRI, fie prin intermediul unor oameni de afaceri agreați de instituție.
Evident, cele două nume despre care a vorbit Elena Udrea nu sunt singurele care pot fi invocate. La nivel național, sute de pretinși jurnaliști și zeci de redacții, analiști politici, directori de institute de cercetare de piață și chiar lideri sindicali s-au aflat în această rușinoasă situație. Sistemul a funcționat infernal.
Dar cât de infernal? Este limpede că Elena Udrea nu a spus încă aproape nimic din ceea ce știe referitor la această divizie de pretinși ziariști care au întreprins de-a lungul timpului acte de poliție politică. În definitiv, ea nu a pronunțat decât numele a două exemplare, nume care de altfel au fost vehiculate și de alții de-a lungul timpului. Personaje al căror statut era mult prea evident pentru a nu fi fost deconspirate. Elena Udrea a procedat astfel pentru a le transmite și altora un avertisment. Ea este atacată azi de jurnaliștii pe care i-a plătit ieri, pentru că ar fi furat bani. Și gândește în următoarea logică: "Păi dacă eu am furat, am făcut-o tocmai pentru a avea acces la fondurile necesare pentru a plăti zariști și redacții întregi să scrie ce vreau eu și cum vreau eu și să mă slujească pe mine, pe Traian Băsescu, care era partenerul meu și partidul pe care împreună l-am servit. Să ia aminte toți ceilalți pe care încă nu i-am dezvăluit că o pot face oricând".
Nu este exclus ca Elena Udrea, dacă nu se grăbește, să se ducă după gratii cu secretele ei cu tot. Problema e că mai știu și alții. Dacă ea știe că Florian Coldea a plătit o serie de jurnaliști, știe și Florian Coldea ce și cui a plătit ea. Pentru că, în defintiv, se aflau la acea dată într-un perfect parteneriat. Iar echipa era fomată din mult mai mulți. De aceea, deloc întâmplător, știe ce știe și fostul colonel SRI Daniel Dragomir. Și, rând pe rând, și alții.
Ca să nu mai vorbim despre postaci. Trupe întregi de postaci aflate în slujba unor oameni politici sau chiar a unor instituții plătite de la buget, pentru a-i înfiera cu mânie proletară pe toți opozanții sistemului. Și care au otrăvit și otrăvesc în continuare o mare parte din spațiul virtual. Încercând să intimideze și să discrediteze persoane și chiar partide în ansamblul lor. Când vom afla, dacă vorm afla vreodată întreaga listă de nenorociți, ne vom lua cu mâinile de cap!
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...