Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?

Postat la: 05.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?

Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un document care ni se prezintă drept o cheie a modului în care România ar fi fost luată cu asalt de Federația Rusă. Așa-zisul document desecretizat, pe care oricine îl poate studia în liniște, creează aparența unui personaj extrem de periculos, Călin Georgescu, într-o campanie electorală falsificată, în aceeași măsură în care ar fi falsificată și biografia sa. Aceasta să fie realitatea?

Săptămâni în șir am fost bombardați cu informații, în timpul alegerilor din Republica Moldova, conform cărora puternica Federație Rusă și-a pus în mișcare întreg arsenalul nu numai propagandistic, ci și de altă natură, pentru ca referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană să eșueze, iar Maia Sandu să nu poată prelua un al doilea mandat. Informațiile care ne-au fost furnizate în acea perioadă au funcționat ca o mașină infernală de zgomote, dar, în cele din urmă, referendumul a ieșit, iar Maia Sandu a preluat un nou mandat. Dacă admitem că tot ceea ce s-a afirmat în acea perioadă a fost adevărat, atunci este de neînțeles cum puternica Federație Rusă a eșuat în minuscula Republica Moldova. Scenariul se reia astăzi cu aceeași intensitate și în ceea ce privește România.

Dacă Federația Rusă, cu serviciile ei extrem de performante, cu teribilele ei ferme de troli, cu sumele imense de bani aruncate pe piață - desigur, dacă toate acestea sunt adevărate - s-a împotmolit în cazul Chișinăului, cum de ne exprimăm temerile de dimineața până seara în România, un stat mult mai puternic decât Republica Moldova și ancorat în NATO și UE? Pe ce ne bazăm? Dacă ne bazăm pe documentele desecretizate, prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, înseamnă că suntem mai mult decât naivi. Înseamnă că suntem de-a dreptul proști.

Unu, pentru că aceste documente nu conțin niciun fel de dovezi concrete cum că România ar fi fost supusă vreunui asalt cât de cât consistent al Federației Ruse și, doi, pentru că dacă ar fi existat cu adevărat asemenea amenințări, Ministerul de Interne, Serviciul de Informații Externe și mai ales Serviciul Român de Informații ar fi trebuit să alarmeze din timp instituțiile statului, iar acestea ar fi trebuit să ia măsuri, astfel încât să nu se ajungă la rezultatul absolut spectaculos de la capătul primului tur de scrutin. Să fim serioși.

Orice i se poate reproșa lui Marcel Ciolacu, numai că este prost nu i se poate reproșa. Iar acesta a fost și este și în continuare nu numai președintele PSD, dar și sau în primul rând premierul României. În această calitate, dacă ar fi fost alarmat de serviciile secrete, care au bălmăjit la CSAT raportul la care facem referire, ar fi reacționat cu certitudine din timp, înaintea primului tur de alegeri, și ar fi blocat fără prea mari eforturi pretinsa ofensivă a Federației Ruse asupra democrației din România.

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu este un înalt demnitar PNL și, cum este firesc, era interesat ca partidul pe care-l reprezintă să obțină un scor cât mai bun atât la prezidențiale, cât și la locale. Ar fi dormit Cătălin Predoiu în cizmele sale de la Interne, dacă ar fi primit de la servicii cuvenitele informații?

Klaus Iohannis era înnebunit literalmente de dorința de a-și prelungi cumva mandatul prin intermediul generalului cu patru stele Nicolae Ciucă și de a-și asigura o imunitate penală post-mandat. Era așadar extrem de interesat să acționeze împotriva ofensivei Kremlinului, desfășurată prin intermediul săgeții Călin Georgescu, dacă acuzațiile care se aduc azi, cu trei zile înainte de alegeri, ar fi fost cât de cât credibile.

O întreagă „cremă politică" de la nivel național a fost anesteziată? Și dacă da, partenerii noștri euroatlantici, profund înșurubați în România în toate domeniile, inclusiv în servicii, au dormit și ei?

Coana Leana față cu reacțiunea încearcă să ne aburească, strângând în jurul ei o mână de oameni de afaceri care se lamentează la unison în sensul că, dacă va câștiga Călin Georgescu, capitalul străin va fi alungat sau se va retrage de la sine, cooperarea externă va paraliza și în consecință vom da faliment. Atenție însă, cei pe care Elena Lasconi a reușit să-i adune în jurul ei sunt doar câțiva dintre reprezentanții clasei de afaceri din România și tare mă tem că toți sau aproape toți se află într-o conexiune vinovată cu vajnicele și vigilentele noastre servicii secrete.

Dacă acest Călin Georgescu este atât de dalmațian cum afirmă la unison, papagalicește, toate goarnele declanșate de cele trei partide politice care au pierdut atât la prezidențiale, cât și la parlamentare, cum se explică faptul că Elena Lasconi refuză a treia oară să participe la o dezbatere în direct cu Călin Georgescu, dezbatere în cadrul căreia ar avea posibilitatea, dacă există și argumente în acest sens, să-i devoaleze adevăratul chip în fața întregii națiuni?

Sorin Roșca Stănescu

loading...
PUTETI CITI SI...