Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
Postat la: 24.12.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în timpul regimului Iohannis, respectiv o restartare politică pozitivă ce să permită României să se integreze în marile jocuri geopolitice ce vor redefini Noua Ordine Mondială.
Starea de spirit rezultantă la nivelul românilor e astfel bine descrisă de un mesaj ce s-a viralizat ieri pe rețelele de socializare, ce zice așa: "Tumultosul an politic 2024, cu patru rânduri de alegeri, se încheie cu Iohannis la Cotroceni și Ciolacu premier. Ne-am agitat, dar a meritat!" Autoironic, adevărat, dureros Dar, viața merge înainte chiar și în SECURISTAN, așa că trec direct la o analiză concisă legată de viitoarele prezidențiale, următoarea luptă politică marcată de criza de cadre a partidelor, respectiv de furia și disperarea românilor ce vor și ei, pe modelul americanilor, "să-și ia țara înapoi".
Fostul președinte PNL este primul (care a fost) aliniat la startul competiției, printr-o Operațiune fușerită a Sistemului, care va avea drept rezultat transformarea lui Antonescu, cel puțin pentru următoarea lună, în sacul de box al adversarilor politici din celelalte două tabere, soroșistă, respectiv suveranistă. Dacă e să fac totuși o glumă, i-aș spune lui Crin că începe să semene cu Cîrstoiu! În mod real însă, Antonescu se prezintă la start din postura celui ce trebuie să-și ia revanșa după prezidențialele din 2009, respectiv să fie compensat după experiența sa tristă de la cele din 2014. În 2009 el a fost un candidat mai bun și util decât Geoană în lupta cu Băsescu, însă slăbiciunea PNL și decizia Sistemului l-au trimis pe locul 3, neprinzând finala pe care el o putea câștiga la un scor mai bun decât Geoană, făcând inutila frauda și trimițându-l acasă pe Băse. Pentru alegerile din 2014, când avea șanse și mai mari ca să ajungă președinte, Sistemul i-a aplicat lovituri în două etape, prima dată a distrus unitatea USL pentru a-l putea propulsa pe Victor Ponta, apoi ulterior l-a înlocuit cu Iohannis, al cărui binefăcător fusese Crin încă din 2009, când l-a uns drept candidat la funcția de premier din partea PNL. Acum Sistemul (PSD, PNL, UDMR, plus, și mai important, ceea ce nu puteți discerne, mogulii de putere ai SECURISTANULUI) îl trimite din nou la luptă, numai că acum șansele lui Antonescu sunt net mai mici decât la primele două participări. În cazul lui a intervenit uzura inerentă, și deja se vede/simte, iar baza de susținere politică formată din PSD, PNL, UDMR, este una aflată în puternic declin (chiar spre dezagregare în cazul liberalilor), contestată de către o largă majoritate a românilor. Aceasta îi va asigura un sprijin cotat la mai puțin de 20%, Crin nu mai are statutul public de a entuziasma un electorat complementar, deci ar fi o mare performanță pentru el chiar calificarea în finală, acolo unde însă va lua bătaie de la candidatul suveranist sau de la cel soroșist.
Tabăra sorosiștilor apare acum avantajată față de situația alegerilor din 24 noiembrie, unde puțini pot explica argumentat "miracolul" calificării Elenei Lasconi în finală, în dauna lui Ciolacu. Desigur că, pentru a-și fructifica avantajul nesperat/nemeritat, sorosiștii trebuie să se prezinte cu un singur candidat în viitoarele alegeri, adică să rezolve judicios operațiunea aritmetico-politică (Nicușor + Lasconi = ?). Dacă rezultatul va fi Nicușor sau (tot) Lasconi, atunci șansele lor de a se califica în turul 2 există, dar sunt mai mici. Dacă însă cei doi se vor retrage asumat în favoarea unui al treilea, atunci scorul lor va crește. Dacă acest candidat va fi unul ce posedă și potențial electoral personal, cum ar fi spre exemplu Laura Codruța Kovesi, atunci prin sinergia provocată astfel, sorosiștii pot fi aproape siguri de calificarea în finală.
Suntem deja în faza în care s-a convins lumea politică de faptul că bazinul suveranist este majoritar în România, dar și că acei candidați suveraniști de tip fake, cum a fost popa Terheș, nu-s buni de nimic. Dar, ca să poată accede cu un candidat în turul 2, care apoi va și câștiga în mod sigur, suveraniștii trebuie să execute câteva operațiuni, deloc complicate, dar legat de care au dovedit pân-acum că n-au voința și înțelepciunea necesare. În primul rând, ceea ce au refuzat în această vară, anume reunificarea suveranistă pentru parlamentare, ar trebui s-o implementeze acum printr-un protocol, fie și minimal, de colaborare politico-parlamentară, anume între AUR, SOS, POT. Acest protocol trebuie să cuprindă și prevederea de a prezenta un singur prezidențiabil la alegeri, pe care să-l susțină în comun. Nu-i problemă nici dacă avem 4 candidați suveraniști începând cu ianuarie 2025, spre exemplu, Călin Georgescu, George Simion, Diana Șoșoacă, Anamaria Gavrilă, cu condiția să se convină un pact de neagresiune între ei. Aceștia își vor face campanie adunându-și astfel cele 200000 de semnături de susținere, dar și propriul electorat. Dar, în momentul în care candidaturile sunt aprobate de către CCR (vom vedea câte din cele 4 vor rămâne valabile!), și înaintea tipăririi buletinelor de vot, suveraniștii sunt obligați să decidă un singur candidat comun care să meargă în alegeri. În acest fel se poate dribla inteligent procedura previzibilă a Statului Paralel de invalidare prin CCR. Cum anume să fie decis candidatul unic? Prin discuții cu "capetele la purtător", respectiv negocieri legate de împărțirea funcțiilor în viitoarea guvernare suveranistă, pentru că e limpede că suveraniștii vor avea guvern după ce vor avea președinte la Cotroceni. Nu se pune problema apelării la institutele de sondare pentru departajare, acestea sunt controlate de către adversarii lor din Statul Paralel, și oricum s-au decredibilizat total. La limită, și o văd ca procedură fezabilă, suveraniștii pot conveni chiar ca locul unic de prezidențiabil să fie tras la sorți între cei patru. Acela dintre ei care va refuza această procedură de candidat unic, va fi tratat drept trădător al cauzei suveranismului și e limpede că va intra în oprobiul majorității publicului suveranist. Unii o să ziceți că n-ar fi corect, deoarece astfel i s-ar lua un drept lui Călin Georgescu. Fals! Diana Șoșoacă ar putea invoca și ea același lucru, eu chiar cred că dacă n-ar fi fost eliminată de către CCR, ea ar fi fost finalista după turul de pe 24 noiembrie, și nu Georgescu, cel care a beneficiat de voturile mele și ale lui Șoșoacă. Ba chiar și George Simion poate invoca acum c-a fost nedreptățit prin procedurile lui Iohannis&Pahonțu, prin care acum știm c-a fost propulsat Georgescu, deci, dacă judecăm în acest fel corect și normal, apare și singura soluție responsabilă pentru suveraniști, aceea a candidatului unic decis prin procedura descrisă de mine, sau una similară.
Tot ceea ce v-am expus azi este doar tabloul începutului de viitor joc politic, care va fi însă puternic influențat de presiunile Factorului Extern care acum își vor modifica textura, deoarece pe lângă "clasicul Bruxelles", ce va fi în scădere de influență, a apărut și "vectorul Ungaria" care, prin demersurile deja obiectivate ale lui Viktor Orban, va încerca să aducă de partea sa în jocul de putere românesc inclusiv influența administrației Trump, dar mai ales pe cele ale lui Vladimir Putin și a Rusiei, respectiv a Israelului. Vă urez "Crăciun Fericit" și sărbători în liniște și pace!
Cozmin Gușă
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...
-
„Nu mai pot!" a devenit „POT": Partidul Oamenilor Tineri zguduie politica românească!
România s-a trezit. Tinerii, considerați cândva doar spectatori apatici ai jocurilor de culise din politică, au pășit pe ...
-
În statul român a avut loc o mare regie subterană în jocul de putere! 10 concluzii după alegerile parlamentare
Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în statul româ ...
-
Întoarce-te ACASĂ, popor român!
Întoarce-te ACASĂ, popor român! REÎNRĂDĂCINEAZĂ-TE în propriul pământ și, mai ales, în propria-ți ființă! Întoarce-te ac ...
-
Cateva ganduri după alegerile parlamentare
Ciolacu nu poate fi indepartat acum de la conducerea PSD. Partidul condus de el, desi a luat la aceste alegeri muuult ma ...
-
Patriotismul este o aplicație a graviației
Patriotismul este o falsă raportare la țară. Țara este convenție artificială care statistic, își schimbă configurația od ...