Mai putem conta doar pe miracole

Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România adăpostește prea multe curve, prea mulți hoți și prea mulți trădători. Mai ales în București (un Constantinopol în exil). Am putut verifica adevărul dureros al zicerii sale după 1989, cu deosebire după 2007 - anul aderării țării la UE -, când am umplut Europa de prostituate și de șuți, fel și fel de infractori. Trădătorii au rămas acasă. Am livrat și armate de cerșetori. Metroul din Paris e compromis de cerșetorii din România, agresivi, antipatici.

„România are trei milioane de oameni, să zicem, din forța activă, în acest moment în Occident, trei milioane. Printre care vreun milion sunt fierari-betoniști, zidari ș.a.m.d. Lucrează în construcții, autostrăzi etc. prin Europa. Au, poate, 1 500 de euro salar. O spun direct. De banii ăștia, copiii se fac golani acasă și nevasta, curvă. De 700 de euro, vin acasă jumătate." Pentru această „declarație" la Digi24 (digi24.ro, 11.06.2015), într-un interviu cu Cosmin Prelipceanu, Ioan Rus, ministrul Transporturilor PSD, și-a pierdut postul în 2015. A fost forțat să demisioneze. Dar Ioan Rus fusese anterior și ministru de Interne, și deci cunoștea bine statisticile.

Prostituatelor și hoților de buzunare români trimiși la export (și la produs - de cine ?) sau celor mai leneși rămași pe vatră li se pot adăuga în ultimii 30 de ani securiștii, politicienii și ziariștii. Ei completează foarte bine un tablou al dezastrului românesc în desfășurare. Poate că ar trebui adăugați și destui dintre cei care populează justiția (cei cu protocoalele, în binom cu statul subteran). Cetatea orientală a Bucureștilor, Capitala, Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului, „Pădurea", Ministerul de Interne și Ministerul Justiției - iată focarele depravării și ale infracționalității în România, iată statul subteran. A vorbi de corupție e un mare fals și pentru că ea, „corupția", e o finețe democratică total inadecvată simplității noastre brutale. Iar efectivele și bugetele celor din Securitate, din guvern, din Parlament etc. sunt absolut indecente față de nivelul de sărăcie din România. Care nu face decât să se agraveze.

Spectacolul politic recent oferit de Klaus Iohannis, Florin Cîțu, Ludovic Orban, USR și PSD poate fi văzut ca un mare bordel politic. Dezgustător. Spital de nebuni, pușcărie și Cruce de Piatră în același timp. Nu s-au abținut de la nici o mișelie, nu s-au privat de nici o mizerie. Iar televiziunile au transmis, seară de seară, ba chiar și peste zi, gunoiul produs de ipochimenii publici. Aceiași politicieni, împreună cu destui ziariști, participă și la mascarada pandemiei (care se va dovedi până la urmă ucigașă). Dar cel puțin o parte dintre ei vor plăti pentru crimele împotriva umanității din timpul pandemiei. La fel cum au plătit și căpeteniile naziste la Nürnberg și în alte tribunale.

Din păcate, a fost într-o mare măsură compromisă și nobila meserie de doctor, de medic. Responsabilii principali pentru această compromitere sunt prea bine cunoscuți. La toate belelele pe care le avea deja, PSD s-a mai potcovit și cu Adrian Streinu-Cercel senator și cu Alexandru Rafila deputat. Pe Rafila vor chiar să-l facă prim-ministru sau președinte ! Poate în contul sinistrei amintiri a biografiei tatălui său. Streinu-Cercel e cel care, acum câțiva ani, ne amenința satisfăcut cu mii și milioane de morți. Raed Arafat, tot un pesedist, „milițian" cu „foncție" la Interne, e azi, probabil, cea mai detestată persoană din România. Spre satisfacția tardivă a fostului președinte Traian Băsescu.

Cum ar putea ieși România din groapa comună în care se găsește azi ? Printr-o nouă coaliție „de dreapta", cu un nou „guvern al meu", la dispoziția unui dictator amator, inutil ? Printr-un guvern de tehnocrați ? Ca să facă tehnocrații ce ? Să încălzească scaunele pentru Marcel Ciolacu, Alexandru Rafila, Gabriela Firea etc., etc. ? Sau să-i spele, să-i șamponeze pe toți politicienii compromiși, indiferent de orientare ? E limpede că România e în șanț și pentru multă vreme nu mai are nici o soluție. S-a mers prea departe în prostituție, în hoție, în minciună, în infracțiuni, în impostură, în amatorism și incompetență. Iar această teribilă catastrofă a țării nu mai poate fi dreasă, reparată de cei care au participat la crima colectivă. Care au umilit România. Care au pângărit-o.

Cei care ar fi putut s-o salveze au plecat deja unde au văzut cu ochii. 4 sau 5 milioane ? Pe lângă prostituate și hoți de buzunare, mulți, pe lângă cerșetori, au plecat și foarte mulți tineri, poate cei mai buni, cei mai harnici și poate cei mai morali. Iar UE și NATO, marile iluzii din anii 1990-2000, nu au făcut decât să ne înfunde definitiv. Vor mai exista UE și NATO peste 10 ani sau chiar peste 5 ?

În cei 45 de ani de comunism, de ocupație sovietică începută în forță și continuată mai discret, memoria voievozilor, domnitorilor sau principilor, a celor viteji, mari, buni, bătrâni etc. s-a pierdut încă o dată. Așa cum se pierduse în lungul veac fanariot. Între Mica Unire (1859) și Marea Unire (1918), flacăra națională a fost reaprinsă. Probabil, de N. Bălcescu, Avram Iancu, Mihai Eminescu și de prietenii lor. Așa-zisa revoluție din decembrie 1989 pare să fi fost doar un foc de paie, o mare păcăleală. Statul subteran, statul „întunecat", născut sub ocupația de la Est, și-a continuat dominația, a trecut și sub alte ocupații, de la Vest. Cu toată ploaia de „naționaliști", de patrioți de carnaval, „contractuali", flacăra națională a rămas stinsă în ultimii 30 de ani. „Mai suna-vei, dulce corn, / Pentru mine vreodată ?" Se va reaprinde vreodată această flacără, vom vedea lumina ?

Pentru moment, nu se întrevede nici o soluție. Nici de la partidele politice (compromise), nici de la securiștii și tehnocrații lor și nici măcar de la manifestațiile din Piața Victoriei sau Piața Universității (altfel foarte stimabile). Nu ne mai rămâne decât să credem într-un miracol. De fapt, în situația în care ne găsim, nu trebuie doar să credem într-un miracol sau poate chiar mai multe, suntem obligați să ne bazăm pe miracole (vezi legile lui Murphy/regulile lui Finagle - „Do not believe in miracles. Rely on them"). (2021)

Petru Romoșan