Problema cu discursul "strămoșesc"
Postat la: 09.01.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte lucruri pe care le folosești în viața de zi cu zi au fost create de neamul tău.
Nu prea există alți termeni, din păcate, funcție de care să stabilești măreția unui neam, pentru că, tot din păcate, cu poeziile nu te poți îmbrăca, nici spăla, dar poți, în schimb, să te ștergi cu ele la cur dacă sunt proaste, ceea ce totuși e ceva pe scara civilizației.
Citeam recent că un studiu relativ nou al unui istoric american, Richard Bulliet (la care omul e coautor), spune că roata ar fi fost inventată de (sau la invenția ei ar fi contribuit foarte mult) minerii de cupru din Carpați, acum 5.500 - 6000 de ani.
Chiar și dacă presupunem că așa e, totuși ne putem întreba de ce de la invenția roții (ceea ce ar fi huge dacă e real, dar nu cred) și până la următoarele invenții (practice, desigur) ale neamului din această parte a lumii, trece atât de mult timp.
La care următoare invenții, de regulă sunt câteva probleme, pentru că nu toate au fost inventate de noi, iar aici colportorii discursului strămoșesc aduc de regulă în discuție următoarele figuri istorice:
- Petrache Poenaru, presupusul inventator al stiloului. FALS - Poenaru doar a patentat un model de stilou în Franța, dar principiul de funcționare al acestui stilou fusese inventat și inclusiv patentat înainte. Ceea ce nu îi reduce meritele lui Poenaru, desigur, doar că... nu el a inventat stiloul
- Paulescu și insulina. Aici, lucrurile sunt disputate, canadienii Banting și Best au luat Nobelul pentru această invenție, dar multă lume spune că pe nedrept, Paulescu descoperind insulina înaintea lor, motiv pentru care ar fi trebuit să împartă Nobelul cu ei, ba chiar să îl ia doar el. Hai să admitem că așa e, sursele din epocă, precum și activitatea lui Paulescu pot fi argumente care să sprijine faptul că el ar fi descoperit insulina
- Traian Vuia și zborul cu un aparat mai greu decât aerul. Iarăși nu - aici îi avem pe frații Wright, lucru pe care îl știe toată lumea.
Concluzionând, atât timp cât nimic din ceea ce folosesc eu zi de zi - bani, acoperiș, haine, scaun, pantofi, mașină, metrou, hârtie igienică, telefon, stradă etc. nu a fost inventat de noi, practic nu avem ce să căutăm cu discursul strămoșesc în societate.
Când totul e inventat de-a gata, e foarte simplu să te crezi buricul pământului. Doar că nu ești - alții au făcut lucrurile pe care tu le folosești zilnic, iar dacă supraviețuirea ar fi depins de tine, istoria se oprea acum mult timp.
Luca Dinulescu
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...
-
Președintele să fie ales clar în diaspora!
Eu în niciun caz nu voi vota cu Elena Lasconi ca să fie foarte clar. Am scris lucrul ăsta mai demult și rămâne așa cum a ...