Virusul umorului negru, instalat la Cotroceni

Simptomul contaminării este Florin Cîțu. Și desemnarea acestuia drept premier. Olguța Vasilescu se prăpădește de râs. Sau cel puțin așa afirmă. Semn de epidemie. Adevărul e că președintele Klaus Iohannis a făcut o glumă lată. Dacă cititorul permite această licență de exprimare. O glumă la care puțini se așteptau. Și care l-ar putea îngropa. Chiar în primul an al celui de-al doilea mandat prezidențial. Umorul negru al domnului Klaus Iohannis s-ar putea să i se oprească în gât. Voi explica de ce.

Curtea Constituțională a României a pus tunurile pe Klaus Iohannis. Practic, toate tunurile au tras. El a avut șapte voturi împotrivă, niciun vot pentru și două abțineri din direcția celor două protejate ale sale de la CCR. Și s-a stablit fără echivoc, implacabil, că domnul Klaus Iohannis, în calitate de președinte al României, a declanșat un conflict interinstituțional. L-a desemnat pe Ludovic Orban candidat de premier, în condițiile în care acesta, cu Guverul său cu tot, fusese trântit de Parlamentul României în urma unei moțiuni de cenzură. Președintele nu avea dreptul să sfideze Parlamentul, să încalce Constituția în litera și în spiritul ei, desemnându-l tot pe Orban. Avântat în direcția unor anticipate, a comis această greșeală, iar CCR i-a dat peste degete. Iar Klaus Iohannis, în loc să-și revină, a recidivat.

Nu mai avea voie să-l desemneze pe Ludovic Orban, pentru că acesta a fost decăzut în Parlamentul României. Dar are în schimb voie să desemneze un component al echipei lui Orban, decăzut și el împreună cu acesta? Care e problema problemelor? Sfidarea Parlamentului. A celei mai importante puteri în stat. Ludovic Orban a căzut o singură dată. Iar Klaus Iohannis, legat de acest eveniment, a greșit tot o singură dată. Desemnându-l după ce a căzut.

Florin Cîțu este într-o situație cu totul și cu totul specială. Aici funcționează mai multe circumstanțe agravante în ceea ce-l privește pe Klaus Iohannis. Florin Cîțu a căzut de mai multe ori. Prima dată, când membrii Guvernului Orban 1 s-au prezentat în fața comisiilor de specialitate ale Parlamentului. Acolo, Cîțu a fost refuzat. Pe motiv că nu are calitățile necesare unui ministru al Finanțelor. S-au încălcat cutumele, care timp de 30 de ani fuseseră respectate. Cîțu nu a fost înlocuit. Orban a mers cu el înainte. Iar Klaus Iohannis l-a validat primindu-i jurământul de credință. Nu după mult timp, același Florin Cîțu face obiectul primei moțiuni simple din Parlamentul României, iar moțiunea este votată. Din nou Florin Cîțu e indezirabil. Când se produce moțunea de cenzură împotriva Guvernului Orban 1, ținta nu este doar premierul, ci și echipa sa. Iar cele mai multe acuzații sunt formulate chiar împotriva lui Florin Cîțu. Care a îndatorat România până peste cap. Și, caz unic în istorie, refuză să se prezinte în fața Parlamentului, pentru a raporta cum a cheltuit banii. Florin Cîțu, ca ministru al Finanțelor, a pus în funcțiune cele mai sensibile mecanisme ale statului, generând o cădere fără precedent a monedei naționale și o criză financiară, care oricând se poate transforma în criză economică. Klaus Iohannis forțează lucrurile și, din nou îl desemnează pe Ludovic Orban candidat de premier. Ludovic Orban vine de braț cu Cîțu. Acesta, tot în calitate de ministru al Finanțelor. Și din nou Cîțu este respins în comisia de specialitate. Intervine în forță Curtea Constituțională, care infirmă desemnarea lui Iohannis. Acesta nu mai așteaptă motivarea, se precipită și lasă impresia că e decis să-și repare greșeala. Și o agravează. Îl numește pe Cîțu candidat de premier.

Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva. Și probabil nici nu se va mai întâmpla vreodată. Va fi din nou sesizată Curtea? Se pare că da. Dar, până atunci, se reia procedura parlamentară. Cîțu va trebui să-și încropească o echipă, să vină cu un nou program de guvernare, al treilea din ultimele patru luni, și să meargă în comisiile parlamentare pentru a solicita un aviz pentru fiecare ministru în parte. După care va merge în plen. Ce va face plenul Parlamentului?

E imposibil să răspundem la această întrebare, până când nu învățăm să numărăm. Să numărăm până la trei. Guvernul Ludovic Orban 1 a căzut. Guvernul Ludovic Orban 2 nici nu a trecut și nici nu a căzut. Pentru că Ludovic Orban a demisionat în plin proces parlamentar. Frontul PSD, întrucât Parlamentul nu a apucat să se pronunțe în plen, ci doar în comisii, unde cei mai muți miniștri au fost refuzați, verdictele fiind însă consultative, susține că până în prezent nu a căzut decât un Guvern. Și că mai trebuie să cadă două Guverne pentru a se ajunge la anticipate. Anticipate pe care frontul PSD nu le dorește. În schimb, Klaus Iohannis, PNL și USR numără altfel. În sensul că, prin decizia PSD de a nu se prezenta în plen, Guvernul Orban 2 a căzut în mod implicit. La ce conduce această aritmetică? În primul scenariu, Guvernul propus, Cîțu 1 poate fi trântit liniștit în Parlament, Iohannis urmând să vină cu o nouă propunere. În al doilea scenariu, cel invocat de Iohannis, PNL și USR, dacă Guvernul Florin Cîțu nu e validat de Parlament, pot fi declanșate alegerile anticipate.

În aceasta constă marea provocare lansată de președintele Klaus Iohannis sub forma unei glume sinistre. Și tocmai de aceea spunea că el se joacă cu focul. Iar amploarea focului depășește de astă dată cu mult dimensiunile unui conflict interinstituțional. Să mergem pe mâna președintelui, pentru a vedea ce ar putea urma. PSD și Pro România, care în acest moment dețin majoritatea în Parlament, nu au drum de întors. Nu se pot dezice. Au stabilit fără echivoc și în mai multe rânduri că Florin Cîțu a fost rău ca ministru al Finanțelor. El nu poate fi dat de trei ori peste cap de președinte, transformându-se peste noapte în ceva bun, și încă în condițiile în care va fi confruntat cu exigențe superioare, în calitatea sa de premier. PSD și Pro România, pentru a nu se face de râs, vor fi siliți să trântească acest Guvern în Parlament. Sau să nu facă cvorum, ceea ce în accepțiunea lui Klaus Iohannis ar însemna același lucru. Nici ALDE nu mai are de ales. Și probabil nici UDMR. Să mergem mai departe în aceeași logică. În mare viteză, președintele Klaus Iohannis va decide că România a intrat în scenariul alegerilor anticipate. Și va dizolva Parlamentul. Simultan, va solicita Guvernului interimar, adică Guvernului Orban 1, care nu a mai apucat numărul 2, să organizeze alegeri parlamentare. Ce va face în această eventualitate PSD, împreună cu aliații săi?

PSD va declara că soluția președintelui este neconstituțională și va sesiza CCR. Între timp, Parlamentul pleacă la plimbare. Sau, cine știe, intră într-o grevă pe invers. Adică majoritatea vine la lucru, deși a fost dizolvată. Aici ar putea interveni în forță serviciul de protecție și pază. SPP, loial președintelui, ar putea să le interzică parlamentarilor majorității să pătrundă în Casa Poporului. Iar aceștia, aparent cel puțin, nu mai sunt protejați de imunitate. Pentru că și-au pierdut imunitatea în clipa în care Iohannis a emis decretul de dizolvare a Parlamentului. Și, atenție, nu există nici un fel de reglementări privind atribuțiile unui Parlament dizolvat. Nu există Parlament interimar. Pur și simpu pentru că niciunuia dintre cei care au scris Constituția României nu i-a trecut prin cap că este posibil să se ajungă într-o asemenea situație.

Un timp, Guvernul demis, transformat în Guvern interimar, castrat de cele mai importante atribuții, respectiv Guvernul Orban 1 va încerca cu motoarele oprite și fără cârmă, într-o derivă totală, să traverseze furtuna crizei politice, a crizei economice și a crizei generate de coronavirus, simultan cu o cădere spectaculoasă a ratingului de țară.

Totul rămâne la mila Domnului. Sau la mila Curții Constituționale. Doar CCR ne mai poate spune ce va urma. Și aici apar două ipoteze.

1). CCR va stabili că din nou Klaus Iohannis a încălcat grav Constituția, că din nou a creat un conflict interinstituțional și că pentru prima dată, în mod abuziv, fără a avea acest drept, un președinte al României a dizolvat Parlamentul. Dizolvarea fără drept a Parlamentului reprezintă nimic alteva decât o lovitură de stat dată de însuși președintele României și care nu poate fi altfel sancționată decât prin demitere imediată și punere sub acuzare pentru înaltă trădare. Situație în care Parlamentul, până la finalizarea unui rechizitoriu, se transformă în Parchet General. Ar fi o situație suprarealistă. În care România va fi lipsită de un Guvern propriu-zis, va funcțina cu un Parlament între paranteze aflat în stare de război și va avea un președinte suspendat. Apropo, nu se știe cine îi va lua locul temporar la Cotroceni. Pentru că nu avem nici președinte al Senatului.

2). Curtea Constituțională, care are decizia finală, ar putea să cedeze. Și să-l lase pe președinte să-și facă de cap. Să concluzioneze pur și simplu că acesta a numărat corect, că un Guvern a căzut de două ori în Parlament, că președintele poate dizolva instituția supremă a puterii de stat, iar Guvernul interimar poate organiza alegeri anticipate. În această situație ne așteaptă un haos, care va dura circa două luni. Două luni fără Parlament, fără un Guvern stabil, dar în schimb cu un președinte care poate tăia și spânzura, transferând la Cotroceni toate puterile statului.

Sorin Rosca Stanescu