Unde e statul? Nicăieri!
Postat la: 30.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Există în toată lumea sociopați, demenți, monștri umani care prind o fată într-o pădure, o violează și o ucid. Alteori tragedia se petrece în periferiile sordide ale marilor orașe. Inevitabil, în aglomerațiile urbane în care trăim apar asemenea specimene născute pentru a ucide. Societatea preventiv dezvoltă anticorpi, incearcă să împiedice nenorocirea. Se iau măsuri profilactice. Se alocă bani mulți pentru a asigura siguranța cetățeanului- rațiunea de a fi a statului. Acesta este rolul lui primordial.
Ceea ce a șocat lumea românească este că institutiile abilitate să apere viața unui copil nu și-au făcut datoria. Alexandra a murit cu zile pentru că statul s-a întors cu spatele ca să nu vadă ce se petrece - acest aspect este îngrozitor și de neacceptat. 20190727_210241Cineva normal nu poate trece peste asta. Atitudinea autoritatilor in cauza cere acțiune, reacție, cere mai ales sanctionarea vinovaților. Dacă un trecător vede o scenă violență și întoarce capul, nu vrea sa se implice, încă ar mai fi de ințeles. Dar cînd statul (platit din taxele achitate de noi) se retrage de la datorie, asta este dincolo de orice înțelegere. Este în sine o crimă
Un lucru este cert - dacă politiștii interveneau, Alexandra scăpa cu viață. Aici este nodul problemei. Aș clasifica acest fapt drept complicitate la omor. Statul s-a derobat rușinos de la principala sa indatorire. Nu putem întreba la rigoare - de ce mai avem stat, de ce plătim taxe? De ce avem o cetățenie, un pașaport românesc? De ce votăm? 20190727_201156De ce ținem în viață aceste instituții - poliție, procuratură, STS? Doar pentru că alte state au așa ceva? E doar un fenomen de imitație? Existența lor este o simplă formalitate? Realitatea este că nu au niciun conținut? Ne întoarcem la vechea chestiune a formelor fără fond.
Disoluția statului român, mai ales a instituțiilor sale de forță, a acelora care ar trebui să asigure respectarea legii, este în aceste zile evidentă. Avem aici efectul corupției generalizate din sistem. Este efectul antiselecției cadrelor din MAI și Parchete și a marginalizării profesioniștilor. Este efectul de asemenea amestecului dintre Poliție și lumea interlopa. O ancheta severă la Caracal ar dezvălui o groapă de gunoi. Deja pute. Autoritățile se straduiesc să ascundă mizeria sub preș. Din cauza asta ancheta despre care vorbeam nu se va face. Se va mușamaliza urgent, generalii vor scăpa încă odată. Dar este și efectul legilor strîmbe, făcute anume pentru a-i proteja pe infractori, cu sau fără gulere albe. Un singur exemplu la îndemină - 1834 de criminali si 762 violatori au fost eliberați pe baza asa zisului „recurs în anulare". Să ni-i imaginam pe acești infractori periculoși în libertate, pe străzile orașelor noastre, în preajma școlilor, seara pîndind prin parcuri...Și Poliția nu e nicăieri, așa cum ne-a obișnuit!...Unde este statul, știe cineva?
Stelian Tanase
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...