Un spion pentru liniștea noastră

Perseverența cu care Mihai-Răzvan Ungureanu s-a agățat, în întreaga sa carieră, de înaltele funcții de stat determină o suită întreagă de suspiciuni legate de intențiile sale reale. Nu cumva a plecat ca să se întoarcă, așa cum a făcut de obicei? Și, mă rog frumos, de ce a plecat? Fiindcă i-a dat brânci președintele Klaus Iohannis? Sau conflictul său cu Laura Codruța Kovesi să fi condus cumva la un dosar DNA? Până când enigma se va lămuri, dacă se va lămuri vreodată, să vedem ce pune România în loc.

În ultimii 15 ani, regula a fost ca, la șefia SIE, să fie instalate conserve ale serviciului. Respectiv oameni din sistem. Ofițeri acoperiți. Care, înainte de numire, au fost plasați în diverse medii, de preferință politice. Adică fix acolo unde legea stabilește o interdicție fermă. Dar nimeni nu a sancționat această încălcare flagrantă a actelor normative. În paranteză fie spus, nici revenirea foștilor directorilor SIE în prim-planul politicii, imediat după plecarea din instituție, nu a fost sancționată de nimeni. Moral. Fiindcă, de data asta, legea nu prevede nicio interdicție.

A doua condiție, pe lângă această calitate de conservă, în vederea numirii unei alte persoane este ca aceasta să fie agreată de partenerii noștri euroatlantici. Ce înseamnă acest lucru? În cel mai bun caz, să nu fi deranjat, anterior, seviciile partenere prin vreo atitudinte ori luare de poziție "neconformă". În cel mai rău caz, să fi fost, la un moment dat, racolați. Cu alte cuvinte, să se afle sub dublă comandă. De preferință româno-americană. Și acest lucru este interzis de lege. Iar infracțiunea se numește înaltă trădare. Dar să trecem peste asta. Cu ușurința cu care istoria respectivă a fost ignorată ani de zile.

A treia condiție pentru numirea noului șef SIE este ca acesta să fie agreat de președintele Klaus Iohannis. După umila mea părere, este obligatoriu ca șeful acestei instituții să facă o bună echipă cu șeful statului, care este și șef CSAT. O bună echipă exclude admonestările prin SMS-uri. Cum s-a întâmplat în urmă cu trei luni, când domnul Klaus Iohannis i-a solicitat demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu. O demisie care, de altfel, prin înfruntarea președintelui, a venit cam târziu.

A patra condiție este ca persoana respectivă să poată obține votul majorității din Parlament. În prezent, majoritatea este creată în jurul PSD. Președintele Klaus Iohannis a căzut de cuviință, în aceste condiții, că este mai bine să aștepte alegerile, urmând ca, ulterior, deci cândva prin luna ianuarie 2017, să nominalizeze un nou șef al Serviciului de Informații Externe. Dar și atunci se prefigurează tot o majoritate PSD. Dacă nu se întâmplă vreo minune. În aceste condiții, prima idee care îmi vine în minte este că domnul Klaus Iohannis trebuie să caute o persoană din PSD. Sau, în ultimă instanță, un neutru. Adică, așa cum a sugerat, luni seară, copreședintele PNL Vasile Blaga - care, mă gândesc eu, știe ce spune -, o persoană din afara vieții politice, care însă ar trebui să întrunească toate celelalte condiții enumerate mai sus.

Este adevărat însă și faptul că acești candidați SIE, antrenați ca ofițeri acoperiți în diverse poziții, sunt suficient de versatili pentru a reuși să obțină voturi transpartinice. Cum a făcut și Mihai-Răzvan Ungureanu. Să nu uităm că, spre stupoarea tuturor parlamentărilor USL, care conveniseră să nu fie prezenți în Parlament atunci când Traian Băsescu l-a propus pe Mihai-Răzvan Ungureanu pentru șefia SIE, președintele PSD de atunci, Victor Ponta, deloc întâmplător, a încălcat consemnul, s-a prezentat disciplinat la Parlament, a bătut din călcâie în fața viitorului șef SIE, a rostit chiar un frumos discurs, după care l-a îmbrățișat pe acesta. Un frumos gest al unuia dintre principalii reprezentanți ai opoziției, ar putea spune unii. Un gest disciplinat al unui ofițer acoperit SIE, ar spune alții.
Vasile Blaga mă obligă, așadar, să mai enumăr o condiție. A cincea. Viitorul șef SIE să nu vină dintr-un partid. Probabil să nu vină în mod direct dintr-un partid.

Apropo, Emil Hurezeanu are partid? Sau este fără de partid? Dar Cristian Diaconescu? Mai are el vreun partid? Chiar și Mircea Geoană, stau și mă întreb dacă mai are sau nu mai are partid. Iulian Fota se pare că nici el nu are partid. Și, în fine, deloc ultimul pe listă, vicepremierul Vasile Dîncu este și el, de ani buni, în afara oricărui partid. Cel mult cu simpatii de stânga. Și mă mai întreb și altceva. Dacă domnul Dudu Ionescu, unul dintre corifeii de la Cotroceni, mai e înscris în vreun partid după ce, într-un trecut îndeajuns de îndepărtat, a fost ministru țărănist de Interne.

Dacă tot are atâta timp pentru a medita la soarta SIE, domnul Klaus Iohannis ar fi bine să mai rezolve ceva:

1. Să facă în așa fel, încât legile siguranței naționale, noile legi, să fie trecute în primul trimestru de activitate al viitorului Parlament. Iar aceste legi să interzică cu desăvârșire societățile comerciale și ONG-urile acoperite pe teritoriul României. Care și-au dovedit îndeajuns nocivitatea. Tot aceste legi ar trebui să interzică, pentru o perioadă rezonabilă de timp, foștilor șefi ai serviciilor secrete să intre în politică. Evident însă, statul trebuie să le acorde acestora o compensație corespunzătoare, pentru ca oamenii să nu moară de foame și să nu devină, înainte de a muri de foame, victime sigure ale serviciilor altor țări.

2. Președintele este bine să revadă bugetele serviciilor de informații. Și să regleze acest lucru în viitorul buget național. Concret, în România, bugetul SRI este de șase ori mai mare decât bugetul SIE. În timp ce, în Franța și Germania, partenerele noastre NATO, bugetele serviciilor externe sunt duble față de bugetele serviciilor interne. Pentru că, nu-i așa?, dușmanul principal se află nu în interior, ci în exterior.

Sorin Rosca Stanescu