Un nou val de represiune se dezlănțuie
Postat la: 09.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Există câteva semnale, pe care dacă le descifrăm, fără a fi cititori în stele, putem demonstra că în România celui de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis urmează să se dezlănțuie un nou val de represiuni. În esență, președintele dorește să joace în forță și să aibă Guvernul său, ținând sub un control strict partidul său, și în viitorul apropiat Parlamentul său, bine controlat la rândul lui. Pentru a obține o asemenea autoritate excesivă, el va utiliza cel mai eficient instrument lăsat moștenire de statul totalitar. Și perfecționat ulterior de regimurile Iliescu și Băsescu. Se va miza din nou pe binomul SRI- DNA.
Războiul dintre Washington și Teheran, care atrage în conflict importante state ale lumii, generează, indiferent de ceea ce se va întâmpla în plan real, un complex de factori motivaționali în ceea ce privește întărirea instituțiilor de forță într-un stat labil democratic cum este România. Iar primul câștigător va fi cel mai important serviciu secret al țării, SRI, al cărui buget este în continuă creștere și care va primi un spațiu și mai mare de mișcare, în condițiile în care controlul instituțional asupra sa va slăbi.
Observăm, din perspectiva de mai sus, care este semnificația unei știri aparent banale. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin vocea președintelui acestei instituții importante a statului, doamna Corina Corbu, ne informează că ar fi încheiat un control la sânge la Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor (CNIC), aparținând SRI. De ce a organizat domnia sa acest control și în baza cărei legi, nu ne spune. Nu ne spune nici cum anume a fost organizat acest control și nici în ce direcții s-a desfășurat investigația. În schimb, aflăm că absolut totul este în ordine. Că factorul uman aproape nu contează. Că totul este automatizat în această țară în materie de interceptări. Și mai ales că totul este autorizat. Nici o autoritate din România, și cu atât mai puțin ICCJ, nu ne-a lămurit până în prezent de ce este necesar ca în România să existe un număr disproporționat de mare de interceptări raportat la populație. De ce aici se fac mai multe interceptări decât în state aflate în prima linie a războiului antiterorist și mult mai expuse riscului de spionaj militar, economic și științific. De ce au existat actori politici urmăriți prin interceptări non-stop pe parcursul a patru-cinci ani de zile, din ordinul cui s-au făcut aceste interceptări, cât au costat ele, ce beneficiu au adus și cum a fost posibil, dacă tot sistemul este automatizat și perfect pus la punct, ca fragmente din aceste interceptări să fie livrate opiniei publice de către adversarii respectivilor oameni politici. Doamna Corbu nu suflă un cuvânt despre toate acestea. Este însă interesant de aflat ce anume a determinat-o pe doamna Corbu să se bage în gura lupului, lupul fiind în acest caz opinia publică, și să țină cu tot dinadinsul să ne anunțe rituos că interceptările efectuate de SRI s-au desfășurat în bună rânduială. Ce a obligat-o să își asume această răspundere? Și mai ales cum explică doamna Corbu faptul că respectivele concluzii ale controlului sunt formulate în limbajul tipic utilizat de serviciile secrete și nicidecum în maniera practicată de magistrați. Acesta este însă doar un detaliu al unei operațiuni venite să învie mortul, să-l scoată din groapă și să îl repună în circulație.
Mortul, în acest caz, este faimosul binom SRI- DNA. El a fost conceput în baza unor protocoale despre care CCR a constatat că sunt ilegale. Protocoalele, la rândul lor, au avut drept bază, o bază în niciun caz juridică și constituțională, o decizie CSAT luată sub regimul Traian Băsescu. Dacă protocoalele sunt ilegale, cum în orice caz sunt protocoalele încheiate între instituția condusă azi de doamna Corbu, SRI și DNA, atunci înseamnă că cei care le-au semnat s-au plasat în afara legii. Și ar trebui să răspundă pentru asta. Iar consecințele protocoalelor ar trebui anulate. În primul rând, chiar de către ICCJ. Și în fine, semnatarii acestor protocole ar trebui sancționați conform legii. Dar nu vedem nimic din toate acestea. Dimpotrivă. Nebunia cea mai mare este că protocoalele încă sunt în vigoare, ceea ce înseamnă că ICCJ refuză să respecte constatările Curții Constiuționale a României. Și asta se întâmplă chiar azi.
Dar bomboana pe colivă este că unul dintre semnatarii și respectiv autorii protocoalelor incriminate de CCR este în funcție și nu oriunde, ci chiar la vârful Ministerului Justiției. Domnul Cătălin Predoiu a semnat un protocol ilegal. Cu ani în urmă, când a îndeplinit aceeași funcție de ministru al Justiției în administrația Traian Băsescu. Și când l-a slujit pe acesta îndeplinindu-i întocmai și la timp dispozițiile, orchestrând trecerea prin asumarea răspunderii, deci prin ocolirea dezbaterii publice și parlamentare, a celor patru coduri: Civil, de Procedură Civilă, Penal și de Procedură Penală. Coduri în cazul cărora, numai până în prezent și numai în baza unor sesizări făcute, CCR a descoperit sute de încălcări ale legii fundamentale. Același Cătălin Predoiu care, mințind opinia publică referitor la poziția Asociațiilor de magistrați, a bătut ferm din picior, solicitând desființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din magistratură. Acum, tot Cătălin Predoiu, căruia Iohannis i-a promis poziția de prim-ministru, după ce o altă panaramă, Ludovic Orban va fi mazilit, din poziția de ministru al Justiției va schimba întreaga garnitură de conducere de la nivelul Parchetelor, instalând acolo oamenii pe care Klaus Iohannis îi dorește și care, acționând în baza Binomului reînviat, din nou în parteneriat cu SRI și cu Înalta Curte, vor trece la executarea sumară a celor care se împotrivesc deciziilor de la Cotroceni.
Tocmai de aceea, SRI-ul vechi, anterior lui Eduard Hellvig, trebuie să fie declarat la fel de valid, la fel de bun și la fel de nepătat cum se pretinde a fi actuala instituție. Dacă SRI este spălat și iată, acest lucru se întâmplă chiar cu sprijinul Înaltei Curți, atunci sunt spălate și toate păcatele anterioare ale instituției, asumate în nume propriu sau în parteneriat cu DNA și cu Înalta Curte.
În zilele următoare veți auzi diverse voci mai mult sau mai puțin acoperite din presă, din rândul analiștilor, sociologilor și al oamenilor politici, care vor sugera că dată fiind situația internațională explozivă și expunerea României, se impune întărirea instituțiilor de forță ale statului. Și, atenție, nu va fi vorba de spionajul extern. Ci, în primul și în primul rând, de spionajul intern și de Parchet. Și din nou, România se va afla în prima linie a statelor care își supraveghează la sânge proprii cetățeni.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...