Tudose, voleibalistul lui Dragnea interesat de turism
Postat la: 29.06.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Până să fie numit ministru al Economiei în ultimul cabinet Ponta, puţină lume ştia de Mihai Tudose, deşi atunci era la al patrulea mandat de deputat de Brăila, iar în decembrie 2016,l-a luat pe al cincelea. În anii trecuţi, când spuneai Brăila, imediat mintea te ducea la baronul PSD Bunea Stancu, dar, de când acesta a ajuns la beciul domnesc, frâiele organizaţiei PSD au fost preluate de Mihai Tudose.
Însă, puţină lume ştie că în tinereţe Tudose a practicat voleiul, fiind un trăgător bunicel şi, din când în când, şi chiar ridicător. În anul 2.000 a tras lozul cel mare şi a ajuns în Parlament şi a rămas până în zilele noastre. Până să fie nominalizat ca premier al cabinetului Dragnea 2, Mihai Tudose fusese evaluat ca ministru al Economiei de către Darius Vâlcov şi rezultatul a fost "Măsuri îndeplinite: 0, Măsuri îndeplinite parţial: 2, Măsuri neîndeplinite: 17". Dar, cu asemenea performanțe, adică zero măsuri îndeplinite din programul de guvernare, Tudose este preferatul lui Dragnea pentru fotoliul de la Palatul Victoriei. Însă, activitatea parlamentară a fostului voleibalist în cele patru mandate de deputat de Brăila a fost mai mult decât discretă. În cei 16 ani de deputăţie, Mihai Tudose şi-a pus semnătură pe 62 de iniţiative parlamentare alături de alţi colegi, din majoritatea au fost respinse, însă nu are nicio iniţiativă proprie. În schimb, la capitolul interpelări parlamentare, Tudose a fost extrem de modest: doar 23, iar în primul mandat, 2.000-2.004, a avut numai una singură adresată fostului ministru al Turismului- Dan Matei Agathon pe 16 octombrie 2002.
„Aş dori să cunosc, stimate domnule ministru, care sunt măsurile sdoptate (nr. adoptate) de Ministerul Turismului, ca instituţie publică implicată, pentru încheiere efectivă a privatizării în turism?" Răspunsul lui Agathon de atunci, ar trebui să-i dea de gândit astăzi celui care pe care Dragnea îl vrea şef la Palatul Victoria. Răspunsul lui Dan Matei Agathon a fost unul care şi astăzi ar trebui să le dea de gândit unor instituţii de forţă ale statului român. „Privatizarea în turism urmăreşte atragerea de investitori recunoscuţi în domeniu, atragerea de capital pentru investiţii de dezvoltare şi îmbunătăţirea managementului. ... Portofoliul de societăţi aparţinând Ministerului Turismului numără un total de 80 de societăţi comerciale, din care 2 sunt lichidate şi 2 în curs de lichidare. ... Privatizarea societăţilor din turism s-a demarat prin publicarea primelor oferte de vânzare de acţiuni în data de 25.07.2001. ... Până în prezent s-au încheiat contracte de vânzare-cumpărare de acţiuni pentru vânzarea pachetelor de acţiuni la 56 de societăţi comerciale, 10 prin negociere directă şi 46 prin licitaţie cu strigare. ... Pentru cele 56 de societăţi comerciale privatizate s-a obţinut o valoare totală de tranzacţionare de 1.558 miliarde de lei şi un angajament de investiţii total în valoare de 3.452.522 USD".
Adică, Mihai Tudose a aflat de la Dan Matei Agathon că prin vânzarea acţiunilor de la 56 de societăţi comerciale s-a încasat undeva în jur de 65.000.000 USD. E mult, e mult puţin! Timpul a demonstrat că unele privatizări s-au făcut în interesul clientelei politice, iar altele au eşuat lamentabil. Acum, Tudose vrea să cârmuiască barca lui Dragnea, dar, din start, a început să vâslească cu pagaea ruptă, ţinând cont că în barcă se află vâslaşi aruncaţi peste bord chiar de evaluarea ... cârmaciului Dragnea. Deocamdată, Mihai Tudose are mingia ridicată la fileu de către baronul de Teleorman şi rămâne de văzut cine va câştiga setul şi meciul pe care-l joacă cabinetul Dragnea 2 cu el căpitan de echipă!
Ion Teleanu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...