Super scandal pe referendum
Postat la: 27.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
La Bruxelles, Viorica Dăncilă este literalmente hăituită de jurnaliști pe tema referendumului. Sunt state în Uniunea Europeană care au legalizat căsătoria între persoane de același sex. Sunt state care nu au legalizat-o. Și, iată, românii sunt chemați la referendum. Pentru a se pronunța. Pentru sau contra. Și nici așa nu e bine. Întreaga opoziție a intrat în călduri. O chestiune simplă de democrație funcțională se transformă într-un război intern. Iar războiul intern se internaționalizează. Și își mai imaginează cineva că în aceste condiții nu suntem supuși unui război hibrid?
Ce poate fi mai democratic decât un referendum? Dreptul elementar al fiecărui cetățean, care a împlinit vârsta majoratului, de a se pronunța. Și de a-și decide astfel viitorul. Nu este un referendum despre familie. Familia este ceva mai complicat și are o altă definiție decât cea a căsătoriei. Este un referendum strict despre căsătorie. Dacă legalizăm sau nu legalizăm prin Constituție căsătoria dintre persoane de același sex. Și, atenție, indiferent de verdictul populației, persoanelor de același sex nu li se interzice în ciuda moralei creștine, să conviețuiască. Și, mai mult decât atât, ei vor avea și posibilitatea de a încheia o înțelegere notarială, prin care să beneficieze reciproc de bunurile dobândite, prin care să le poată împărți dacă se despart sau moșteni, în caz de deces.
Societatea românească nu este habotnică. Dimpotrivă. De-a lungul istoriei s-a dovedit a fi extrem de tolerantă. Românii însă, crescuți și formați în morala creștină într-o proporție covârșitoare, morală creștină care i-a ținut uniți și le-a permis să reziste tuturor furtunilor, au în mod evident dreptul să se pronunțe pe o asemenea temă. Și o vor face peste câteva zile. În 6 și 7 octombrie. Referendumul a fost solicitat de trei milioane de concetățeni, care și-au pus semnătura pe o petiție în acest sens. Pentru a fi validat, este necesar ca la urne să se prezinte cinci milioane. Respectiv 30% din totalul cetățenilor cu drept de vot. Iar dintre aceștia jumătate plus unu să solicite definirea căsătoriei prin Constituție ca fiind o uniune dintre un bărbat și o femeie. Ce poate fi mai democratic decât acest referendum? De ce este boicotat acest referendum?
Răspunsul la întrebarea de mai sus ne trimite din nou la ceea ce numim războiul româno-român. Referendumul este boicotat de organizațiile tip #rezist și de partidele din opoziție, pur și simplu pentru că este inițiat de majoritatea parlamentară. Frontul anti-PSD își strânge și la acest capitol rândurile în jurul președintelui Klaus Iohannis, în încercarea de a înfrânge frontul PSD. Și asta în ciuda faptului că inițiativa referendumului a fost pur cetățenească, făcută literalmente peste capul tuturor partidelor politice. Și ce înseamnă acest boicot? Frontul anti-PSD, întărit și din străinătate de aceleași forțe care își doresc răsturnarea socialiștilor de la putere, îndeamnă populația să boicoteze acest referendum. Să nu se prezinte pur și simplu la urne. Moda boicotului a fost inițiată în România de Traian Băsescu. Atunci când tremura de frică că în urma unui referendum va fi demis. Și când, în realitate, chiar a fost demis. Rămânând la putere doar cu sprijin extern. Transformându-se astfel din președinte în guvernator al României.
Tâmpenie mai mare decât îndemnul de a nu te pronunța nu am mai văzut. În definitiv, dacă cei care doresc o altă definiție a căsătoriei decât cea de uniune dintre un bărbat și o femeie sunt consecvenți cu credința că așa e bine și că dreptatea este de partea lor, ar trebui ca în perioada imediat următoare să iasă la scenă deschisă, să-și prezinte argumentele și să încerce să-i convingă pe cât mai mulți români să spună „nu " la referendum. Cu atât mai mult cu cât frontul PSD, iată, dă înapoi, cele două partide, PSD plus ALDE, anunțând că nu se implică activ în succesul acestei operațiuni democratice. Că nu-și vor îndemna membrii și simpatizanții să voteze „da". Este evident un semn de lașitate. Frontul anti-PSD este laș și procedează antidemocratic îndemnându-și simpatizanii la boicot, în timp ce frontul PSD este laș și procedează antidemocratic întrucât anunță că nu se implică într-o chestiune de o importanță cardinală, pentru că inițiativa organizării referendumuui nu a fost politică, ci cetățenească. Și ce dacă a fost cetățenească? Și ce dacă nu a fost politică? Oare PSD și ALDE pentru cine guvernează? Nu pentru cetățeni?
Ca de obicei, eu unul nu voi fugi de răspundere. Eu unul voi folosi acest instrument democratic. Mă voi prezenta încă din prima zi la secția de votare. Și voi spune „da". Și îi voi arăta cu degetul și înainte și după pe toți cei care îndeamnă la boicot. Cum să boicotezi cea mai democratică formă de manifestare a voinței cetățenilor existentă în toată istoria omenirii?
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...