Suntem proștii lor!
Postat la: 18.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Oare cât de proști ne cred aceste persoane care ne conduc, încât să își permită să joace o comedie de cel mai prost gust ca cea cu alocațiile pentru copii. Au fost mai întâi pesediștii care au votat această lege despre care trebuia să credem că sunt însuflețiți de cele mai bune intenții: grija față de viitorul țării! Când ei, de fapt, nu se gândeau la altceva decât cum să le bage liberalilor mortul bugetar în casă.
Apoi a venit băiatul acela țanțoș de la Cotroceni, animat și el de cele mai curate intenții. Vezi bine, doar știe care este situația, iar conștiința nu îl lasă să nu semneze legea. Să nu-și închipuie poporul că, chiar dacă el personal nu are copii, nu se gândește la ai altora.
Iar apoi premierul ăsta de doi bani cu voce de stentor și minte de bibilică, care vrea să ne arate că este pur și simplu obligat de „greaua moștenire" să își calce pe inimă amânând cât poate plata banilor pe care copiii altora (că nici el nu are) îi așteaptă, unii cu disperare. În fond, tot acest joc a fost aranjat cu cinism în culise: președintele nu putea să zică „nu" pentru că și -ar fi bătut cuie în talpă cu anticipatele . El va semna, că doar nu îl doare mâna, iar Orban se va sacrifica zicând nu, că oricum mai are puțin și trece pe linie moartă. Clasicul joc cu „băiatul bun" și „băiatul rău". Iar dacă băieții ceilalți, pe care i-au dat recent jos, joacă tare la Curtea Constituțională, se va putea spune cu mâna pe inimă că ei sunt cei vinovați de blocarea activității Guvernului și că din cauza lor Executivul trebuie să ia decizii dureroase, prin asumarea răspunderii.
Ca, de pildă, alegerea primarilor în două tururi. „Asta vor românii!" -proclamă, fără să roșească, Farul de la Cotroceni, fără să precizeze care români. Românii liberali, care știu că dintr-un singur tur nu au șanse prea mari se schimbe raportul de forțe și că, doar cumpărând voturile celorlalte partide, pot să își pună oamenii în fruntea urbelor în turul doi. „Mânărie ordinară" - cum spune chiar purtătorul de binoclu Zegrean, inventatorul „eratei", dar interesul poartă fesul abuzului de metode de guvernare nedemocratice, cele pe care actualii le reproșau din toți rărunchii când erau de partea cealaltă a „baricadei".
Dar să revenim la alocații: pesediștii propun o mișcare radicală - anularea pensiilor speciale. Și cu banii de acolo să se dubleze alocațiile. O propunere parșivă, pentru că știu foarte bine că liberalii vor face pe dracul în patru să nu le desființeze. Doar nu sunt nebuni să își pună în cap toată justiția beneficiară, de care au atâta nevoie acum când urmează marile manevre electorale cu cântec. Cum adică: să le tai din pensie și apoi să aștepți să îți dea câștig de cauză? Nici pomeneală...
Octavian Andronic
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...