Statul paralel al domnului Gabriel Oprea
Postat la: 12.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Până de curând, imaginea justiției române era, din când în când, șifonată de constatarea că au existat și există judecători care, din lipsă de profesionalism sau din rea-credință, au dat sentințe penale în mod discreționar.
Au existat exemple în acest sens din ce în ce mai multe, dar și percepția că, la originea acestor "erori" judiciare, s-a aflat fie binomul, atunci când au fost condamnate personae din prim-planul vieții politice, fie influențele unor grupuri ilegitme de interese, mai ales în plan local. Până de curând, însă, nu s-a spus nimic sau aproape nimic despre un personaj care, ani de zile, s-a aflat în epicentrul dosariadei politice. Este vorba de generalul Gabriel Oprea.
Ce se știa despre generalul Gabriel Oprea până la dezvăluirile făcute de Dan Andronic și, mai nou, de Marian Vanghelie? Criticii săi îl considerau un personaj politic malefic care, invocând cu obstinație interesul național, sare cu dexteritate, împreună cu formațiunea sa, UNPR, dintr-un partid în altul, rămânând permanent la putere și în picioare. Un veritabil hopa-mitică al politicii de la București. Și, nu mai puțin, un centru de putere care a reușit, în ciuda faptului că nu dispunea decât de un partid balama, să facă și să desfacă guverne, să ocupe, și nu doar o singură dată, a doua funcție în stat și să se califice, la un moment dat, chiar pentru poziția de prim-ministru. Pe care, însă, Klaus Iohannis a refuzat să i-o dea. Și pentru prima dată, atunci când a căzut Guvernul Ponta printr-o demisie intempestivă provocată chiar de Gabriel Oprea, acesta a refuzat să schimbe majoritatea, neoferindu-i-se funcția de premier, moment care marchează intrarea sa în dizgrație.
Și se mai știe că a avut ghinion. Moartea dramatică a polițistului Gigina le-a dat apă la moară adversarilor politici ai lui Gabriel Oprea și, pe neașteptate, în mod surprinzător pentru întreaga opinie publică, aliații săi din servicii, din parchet și din Justiție l-au părăsit, au întors armele împotriva lui și au trecut la o nemiloasă operațiune de execuție. În linii mari, cam asta a fost tot ce se știa despre Gabriel Oprea, exceptând poate faptul că, în interiorul unor partide politice, chiar și în UNPR, se vorbea din ce în ce mai insistent, dar fără a se aduce probe concrete în acest sens, că, utilizând întreg păienjenișul de relații de care dispunea, Oprea îi șantaja pe oamenii politici să își părăsească formațiunile pentru a se înrola în partidul său sau, membri UNPR fiind, erau șantajați cu dosare penale reale sau contrafăcute pentru a nu mișca în front. Oprea își conducea partidul balama cu mână de fier și încerca să upgradeze puterea UNPR, uzând de mecanismele posibile pe care le accesase, unul dintre cele mai importante fiind faptul că ajunsese nici mai mult, nici mai puțin decât vicepremier coordonator al instituțiilor de securitate ale statului. Un jolly joker aflat în toate combinațiile.
Puțini au știut însă, și eu, recunosc, nu mă număr printre aceia, că domnul Gabriel Oprea era mai mult decât lăsau zvonurile să se înțeleagă. Cum, necum, el reușise, încă de pe vremea PNA, precursorul DNA, să se palseze în proximitatea conducerii acestei instituții, gândită de unul și realizată de alții sub aparența luptei împotriva corupției, drept un instrument de presiune și de represiune politică. Un bici în mână dresorului. Și un dresor care, mult timp, a fost Traian Băsescu, după care biciul și zăhărelul au trecut direct în mâna și sub conducerea binomului. Dar rolul lui Gabriel Oprea nu s-a redus doar la cel de eminență cenușie a unor activități PNA sau DNA. Aflăm că el s-a aflat permanent și în proximitatea celuilalt pol al puterii represive. Cel constituit de serviciile secrete. În special pe axa SRI- Serviciul secret al Ministerului de Interne, care a funcționat sub diferite denumiri. În același timp, așa cum arătam la începutul acestei analize, jucând rolul liderului unui partid balama indispensabil și nelipsit de la masa de bucate a ultimelor guvernări, Gabriel Oprea a controlat și epicentrul puteri politice. Puterii partidelor politice, puterii majorităților parlamentare și puterii executive.
Din dezvăluirile lui Dan Andronic și ale lui Marian Vanghelie, aflăm că generalul cu patru stele Gabriel Oprea, care mai avea puțin până să ajungă mareșal, dar și prim-ministru al României, a controlat, de fapt, la un moment dat, toate cele patru puncte cardinale ale puterii unui stat deviat, dacă nu cumva eșuat sub aspect democratic. Puterea serviciilor secrete și a celorlalte instituții de forță, puterea judecătorească, puterea executivă și puterea legislativă. Într-un stat în care nu au funcționat trei puteri fundamentale, ci patru, Gabriel Oprea, conform ultimelor dezvăluiri, a fost un personaj cheie al unui sistem malefic, total paralel cu mecanismele constituționale ale unui stat democratic.
Povestea creșterii și omnipotenței lui Gabriel Oprea este povestea unei cariere de succes, a unei cariere fulminante a unui personaj altfel obscur, o poveste care, dacă nu ar fi adevărată, ar fi de roman, de bestseller de aventuri politice sau de film de succes produs la Hollywood. Fiind însă o poveste adevărată, ea poate reprezenta chintesența unui deceniu negru, a unui deceniu de coșmar în care Traian Băsescu a fost departe de a fi singurul și chiar principalul personaj malefic.
Cum s-a întâmplat însă că a căzut, de atât de sus, atât de jos Gabriel Oprea este o altă poveste, încă secretă, din interiorul încă neinvestigat al statului paralel. Un stat paralel care, la un moment dat, din motive pe care nu le cunoaștem, dar le putem intui, a făcut implozie. Despre implozia care i-a rupt gâtul lui Gabriel Oprea și nu numai lui, vom avea ocazia să vorbim atunci când seria dezvăluirilor va fi ceva mai completă.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...