Statul paralel a ucis și ucide
Postat la: 19.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Am să vă relatez o istorie pe cât de dramatică, pe atât de reală, despre cum s-a insinuat statul paralel în sistemul de sănătate. Cum șantajează și cum ucide din dorința de a câștiga pe seama cetățenilor cât mai mulți bani. Și vorbim de miliarde de euro. Și pentru a intra abrupt în temă, mă grăbesc să precizez că la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în postură de președinte, în urmă cu nico lună, la 22 noiembrie, a aterizat o dronă. Trimisă de statul paralel. În misiune. Și teleghidată de o altă dronă, însuși premierul României, Mihai Tudose. Nici nu a venit bine și a reușit o primă performanță. 36 de milioane de euro mai puțin pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Sumă de care beneficiază "industria". Cum a reușit? Care sunt dedesubturile? Cine este acest Laurențiu Teodor Mihai, adus președinte la Casa Națională?
Laurențiu Teodor Mihai a fost, până în ziua de 22 noiembrie anul curent, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România. Din această calitate, pe 2 noiembrie, tot în acest an, i-a cerut capul ministrului Florian Bodog, pe care l-a acuzat că a creat un veritabil dezastru în domeniu asigurărilor medicale pentru populație. Bodog a fost câteva zile pe făraș, aruncat acolo chiar de către Mihai Tudose, care l-a amenințat că îl dă afară din Executiv. Astăzi, Bodog colaborează cu Laurențiu Teodor Mihai și împreună cu Mihai Tudose, iar miza este faimoasa taxă clawback.
Înainte de a intra în detaliile financiare care, prin intervenia brutală a statului paralel, omoară, cum spuneam, oameni, mai este necesar să fac precizarea că este la mintea cocoșului că, venind de unde a venit și ajungând unde a ajuns, Laurențiu Teodor Mihai se află într-un vădit conflict de intererse. Până ieri, se lupta cu ministrul Sănătății și cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru a obține cât mai multe avantaje pentru distribuitorii de medicamente, care în România reprezintă cea mai mare organizație de lobby și care se bat pe un segment de piață, care are o valoare de circa patru miliarde de euro anual, iar astăzi Laurențiu Teodor Mihai este fix pe cealaltă parte a străzii, pus să apere interesele Casei Naționale, interese lovite la temelie de producători. Dar ce a făcut acesta înainte de a fi fost președinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România?
Ei bine, dacă asta prezintă vreun interes, el a lucrat fix șapte ani și șase luni la Serviciul Român de Informații. Oficial, ca medic de familie. În realitate, ce să vezi? Laurențiu Teodor Mihai a transpirat pentru faimoasa diviziune de apărare a Constituției. Fix diviziunea care, sub pretextul apărării ordinii de stat, face poliție politică spionându-i pe politicieni, pe jurnaliști, pe analiști, în general pe toți cei care au cât de cât vreo influență asupra opiniei publice. Și pentru a fi și mai exact în ceea ce privește prezența în această afacere a statului paralel, vă voi reaminti că însuși Mihai Tudose, premierul Star Trek a afirmat că unul dintre obiectivele sale este să scadă taxa clawback. Urmează să răspundem la întrebarea de ce acest tandem și-a propus și a reușit să dea o lovitură năprasnică Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, amputând bugetul acesteia, care reprezintă până la urmă un bun public. Și veți vedea că până și metoda utilizată este tot specifică statului paralel.
Taxa clawback, după cum ne arată chiar și denumirea, nu este o invenție românească. Ea se practică în multe state ale lumii. Este un fel de impozit perceput unui domeniu, cel a medicamentelor, unde industria, distribuția și desfacerea realizează venituri uriașe. În România, aceste venituri, cum arătam mai sus, se ridică la circa patru miliarde de euro pe an. Taxa clawback a adus Casei Naționale de Sănătate anual venituri de 360 de milioane de euro, bani care s-au întors către populație. Este evident că industria ar dori să reducă această taxă sau chiar să scape de ea și întrucât, după cum se vede din cifre, miza este uriașă, reprezentanți acesteia fac tot ce pot pentru a-și atinge obiectivele. Iar uneori ceea ce fac este ilegal și nociv. Și nu se reduce doar la o simplă activitate de lobby.
Pentru a lămuri mecanismul prin care statul român a fost șantajat și spoliat și natura complicităților la înalt nivel, ca și implicarea statului paralel, mai trebuie să fac două precizări:
1). Medicamentele numite generice sunt la fel de bune ca si medicamentele negenerice, adică fabricate de firme cunoscute, doar că sunt mult mai ieftine. Cum se explică asta? Simplu. O firmă cunoscută cheltuie bani pentru cercetare științifică, inventează un nou medicament, îl lansează pe piață și, în baza unor reglementări internaționale, beneficiază timp de cinci ani de exclusivitate. Tocmai pentru a-și recupera chetuielile. După cinci ani, oricine din lume are acces la rețetă și poate fabrica sub diverse denumiri același produs. Cum cei mai mulți oameni au venituri modeste, aceștia au astfel posibilitatea să cumpere medicamente generice, deci la un preț mult mai scăzut. Statele lumii încurajează acest mecanism, pentru a proteja sănătatea cetățenilor lor și de aceea medicii nu mai au voie să scrie pe rețetă denumirea medicamentului, ci doar compoziția acestuia. Aceasta este asociația pe care a condus-o Laurențiu Teodor Mihai, unde pe de-o parte a transpirat pentru ca pe piața românească să existe cât mai multe generice dar și pentru ca industria să cedeze Casei de Sănătate cât mai puțin din profit.
2). România este printre puținele state, care le permit distribuitorilor particulari nu numai să se interpună între producători și vânzători de medicamente, adică farmaciile, ci și să ia discounturi mari și de la unii și de la alții și chiar să le preia o parte din atribute. Este definiția sistemului mafiot în această industrie. Pentru că, în definitiv, ce ar trebui să fie distribuitorii? Niște simpli cărăuși, care au marfa dintr-un loc și o duc în alt loc. De la producător, adică de la fabrică, la vânzător, adică în lanțurile farmaceutice. Câștigul distribuitorului ar trebui să fie modest. În realitate, distribuitorii realizează în România câștiguri pe care nici nu le-ar visa în alte părți ale lumii. Și ca să mă fac și mai bine înțeles de ce avem de-a face cu un sistem mafiot, sunt obligat să precizez că pentru distribuție avem o societate de stat, Unifarm, care este ținută înadins în adormire de către statul paralel, tocmai pentru ca distribuitorii particulari să rupă piața. În ultimă instanță, totul este spre paguba statului, dar și a cetățeanului. Același distribuitor este cel care a pus la cale și un sistem de-a dreptul ticălos de export paralel. Cu alte cuvinte, medicamentele aduse în România la prețuri scăzute sunt revândute pe piețele străine la prețuri mult mai mari, astfel încât se nasc crize pe piața medicamentelor, crize care ucid , cum a fost recenta criză a citostaticelor, crize care sunt utlizate ca instrument de șantaj împotriva statului.
Și acum, cât se poate de concret, să lovim la temelia mizeriei pe care o descriu. Înainte chiar de a fi instalat premier, Mihai Tudose declară tam-nesam că unul dintre obiectivele sale este scăderea taxei clowback. Primul ministru sugerează că l-am putea da afară pe ministrul Sănătății, Florian Bodog, ca o consecință a crizei citostaticelor, ciză care a ucis români. Premierul ascunde opiniei publice faptul că această criză a fost dinadins generată chiar de către distribuitori. Prin exportul paralel. Din poziția de președinte al Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România, fostul cadrul SRI și cere demisia aceluiași Florian Bodog. Presiunea asupra acestuia este uriașă întrucât televiziunile, în necunoștiință de cauză, inflamează și ele opinia publică. Dacă nu cumva, în unele cazuri, s-au încasat reclame suplimentare pentru comerțul cu medicamente.
Și are loc deodată o numire absolut spectaculoasă, care crează o incompatibilitate flagrantă. Din postura de șef al Casei de Sănătate, Laurențiu Teodor Mihai își îndeplinește prima misiune. Scutește de la taxa clawback un prim set de medicamente, inclusiv citostaticele. Pentru că, vezi Doamne, astfel nu vor mai muri oameni. Și, una peste alta, statul pierde 36 de milioane de euro pe an. Asta da lovitură! Câțiva oameni au fost ciuruiți, dronele au făcut valurile necesare, opinia publică și clasa politică au fost anesteziate și iată cum Guvernul PSD, care s-a lăudat prin programul său că România va avea cele mai ieftine medicamente din lume, începe prin a da o grea lovitură Casei și, implicit, sistemului de Sănătate. Și, deloc întâmplător, principalii actori sunt drone. Dacă ați observat cumva, statul paralel ucide.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...