Spolierea românilor la liber
Postat la: 10.08.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Astăzi se îndeplinește termenul. BNR trebuie să prezinte Comisiei economice a Parlamentului situația băncilor evazioniste. O va face? Tot astăzi aflăm că, la alt capitol, legat tot de spolierea românilor, guvernatorul Băncii Naționale, domnul Mugur Isărescu, în fine a cedat. Pentru societățile de credit nebancare, dar considerate bancare, pentru prima dată este dictat un plafon al dobânzii. Și, tot în această săptămână, guvernatorul ne-a spus că se va pensiona și că va cumula pensia cu salariul.
Dar și cu uriașa primă de pensionare acordată "în înțelepciunea sa" de Consiliul de Administrație BNR.În disputa legată de băncile evazioniste, lansată de ministrul Finanțelor și amplificată de parlamentarul Daniel Zamfir, șeful Comisiei Economice din Senat, a intervenit în forță primul-ministru. Ce se va întâmpla începând de astăzi? Astăzi Parlamentul va afla care sunt cele peste 30 de bănci comerciale, care reprezintă o treime din numărul total al acestora, care în ultimii cinci ani au raportat inexistența vreunui profit și, ca urmare, nu au plătit nimic la bugetul de stat. Sau așa ar trebui să se întâmple. Dacă și numai dacă Banca Națională a României, care până acum în loc să supravegheze aceste bănci le-a acoperit fărădelegile, va răspunde solicitării legitime a Parlamentului. Dacă se va întâmpla așa, în scurt timp vom afla cum aceste bănci, care se scaldă într-o bogăție reală, care se întrec în a achiziționa celemai frumoase clădiri din România și a le mobila luxos și a le dota cu cele mai scumpe limuzine, au reușit de-a lungul anilor - Parlamentul anunță o investigație nu pe 5, ci pe 10 ani - să-i spolieze pe români, neplătind o lețcaie la bugetul de stat, ca urmare a unor trucuri în mod vădit ilegale. Pentru că este ilegal de pildă, să te faci că iei credite cu dobânzi uriașe de la banca mamă, credite nepracticate pe piața externă, pentru ca apoi, plătind dobânzile, să constați că nu mai ai profit.
La fel cum ilegal este să vinzi creanțele la pachet pe sume infime unor offshor-uri, în spatele cărora, într-un fel sau altul, ești tot tu și astfel să golești banca de profit. Doar oamenii spălați pe creier își pot imagina că este posibil ca o bancă străină să funcționeze în România animată de altruism, fără a realiza ani de an vreun câștig din afacerea asta. Realitatea este că s-a furat la greu de către acești oameni cu gulerelealbe, civilizați și bine costumați, fără ca autoritățile statului să intervină în vreun fel. Iar prima instituție care ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă și să ia măsuri este Banca Națională a României.
BNR - și Mugur Isărescu știe foarte bine acest lucru - are în atribuții stabilitatea leului și supravegherea întregului sistem bancar. Ca de altfel și supravegherea sistemului parabancar. În paranteză fie spus, în cursul acestei săptămâni, am aflat cu stupoare de la purtătorul de cuvânt al BNR, că instituția sa nu se poate implica în supravegherea și normalizarea dobânzilor luate cetățenilor de un alt instrument de spoliere a românilor, reprezentat de societățile nebancare care au dreptul de a-i credita pe oameni. Pentru ca azi dimineață tot BNR să se răsucească cu 180 de grade. Și să anunțe că, în viitor, va plafona aceste dobânzi. După ce neimplicarea BNR a creat sute de mii de drame și a condus la deposedarea de case a mii de români. Dintre care nu puțini s-au sinucis. Vom vedea cum decurge ancheta Parlamentului. În paralel însă, am auzit miercuri seară, cum premierul Star Trek al României a anunțat, la rândul său, o serie de măsuri de natură să oblige băncile să intre înlegalitate.
Ce se va întâmpla însă cu trecutul? El va fi pur și simplu șters?Cine va stabili până la urmă care este răspunderea reală a BNR în general și a guvernatorului Mugur Isărescu în special pe toată această acțiune constantă de spoliere a statulu român întregită cu spolierea directă a cetățenilor? Oare dacă acest pas va fi în fine săvârșit, vor fi dați banii înapoi? Mă îndoiesc. Dar dacă se pune ordine cumva în sistemul bancar pentru viitor, se va întâmpla același lucru și în ceea ce privește multinaționalele?Până când vom afla răspunsul la aceste întrebări, avem și o certitudine de natură să ne liniștească. Guvernatorul Băncii NaționaleMugur Isărescu prinde ultmul tren și, așa cum ne anunță, beneficiind de o măsură a Consiliului de Administrație, adoptată "în înțelepciuneaacestuia", se va pensiona. Va fi probabil cea mai mare pensie din România. Care se va adăuga de îndată la cel mai mare salariu din România. Iată răsplata cuvenită pentru grija pe care a dovedit-o față de români.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...