Somnul care naște monștri în Parlamentul de câteva ore

Parlamanterii vin la Casa Poporului luni, după orele 14:00, și pleacă la casele lor marți, cam la aceeași oră. Între timp, dorm la hotel și mai dorm și în Parlament. Într-o săptămână întreagă, timpul real de muncă este doar de câteva ore, consumate în după-amiază zilei de luni și în dimineața zile de marți. Liderul majorității, Liviu Dragnea, promisese în campania electorală și imediat după că legislativul va dudui. Nu e așa. Continuăm să avem un Parlament al oilor de teracotă. Cum poate, în aceste condiții, să crească prestigiul puterii legislative?

Între puterile fundamentale ale statului, cea legislativă este, teoretic, cea mai importantă. Deplangem faptul că, în așa-zisa dictatură a procurorilor, Parlamentul a fost demonizat într-un asemenea hal, încât a ajuns mult prea jos în topul încrederii populației. În același timp, adepții adevăratului stat de drept și ai democrației reale au protestat constant împotriva tendinței unei alte puteri, cea executivă, manifestată de toate guvernele, de a legifera excesiv prin intermediul ordonanțelor de urgență, Parlamentul devenind, din această perspectivă, o simplă mașină de vot. Încercăm să apărăm legislativul și actele de piraterie desfășurate cu tot mai multă agresivitate de către instituțiile de forță care, până de curând, au funcționat sub numele de binom. Aceste instituții de forță nu numai că au infiltrat Parlamentul, încălcând legea, cu ofițeri acoperiți, dar i-au și vânat în mod sistematic pe deputați și senatori, înscenându-le deseori probe, anchete și procese. Câmpul tactic, care a funcționat până la nivelul justiției, a executat mulți senatori și deputați. Dar ei cum se apără?

Fără doar și poate că, într-o democrație în care parlamentarii sunt aleși prin vot direct de către cetățeni, legislativul trebuie să aibă cel mai greu cuvânt de spus în organizarea și funcționarea statului. Și, din această perspectivă, senatorii și deputații este firesc să fie apărați de orice tentativă de hartuire de către celelalte două puteri ale statului, de către instituțiile de forță sau chiar de către președintele României. Există însă o singură condiție peste care niciun cetățean nu va trece atunci când cântărește, în mod corect, activitatea forului legislativ: ca parlamnentarii să dea randament. Să legifereze în timp susținut și să îi ofere societății acte normative bune. Ceea ce presupune muncă.

Există o linie roșie. Iar linia roșie înseamnă îndeplinirea de către parlamentar, în mod onest și conștiincios, a îndatoririlor sale. Iar prima și cea mai importantă datorie a unui senator sau deputat este să transpire în mod eficient și inteligent în beneficiul celor care l-au ales. Niciunde în parlamentele altor state din Uniunea Europeană nu se poate întâmplă ca membrii legislativului să își dedice atât de puțin timp din timpul lor activității pentru care au fost votați de către cetățeni. Timpul alocat, însă, acestei activități nu este suficient nici măcar pentru ca proiectele să poată fi analizate în mod profesionist în comisiile de specialitate sau pentru a fi dezbătute și adoptate în plen. Și, la acest capitol, să mai fac o precizare: Birourile permanente, pentru a reduce Parlamentul la statutul de mașină de vot, nu le pune la dispoziție senatorilor și deputaților ordinea de zi decât cu câteva ore înainte ca legile să fie dezbătute. În realitate, nimeni nu are timpul necesar pentru a studia ceea ce urmează să voteze. Și fiindcă tot vorbim despre criza de timp creată, în mod paradoxal, tocmai atunci când nu se muncește, să mai consemnăm faptul că, în Parlamentul României, spre deosebire de parlamentele celorlalte state, proporția actelor normative adoptate tacit, adică fără să fi fost dezbătute vreodată, este uriașă. După care ne mirăm că legile sunt proaste.

În alte state, fiecare parlamentar are la dispoziție un număr relativ mare de consilieri bine plătiți și care sunt specialiști de marcă în domeniile în care respectivul parlamentar este chemat să legifereze. Aceștia fac întreaga documentare necesară pentru fundamentarea unui act normativ, inclusiv un studiu comparat al legislației din domeniu existentă în alte state. Evident că, atunci când este elaborat un act normativ, parlamentarul are obligația de a organiza largi consultări cu specialiștii din domeniu și de a urmări cu atenție modul în care proiectul de act normativ este dezbătut de către toți cei interesați. Ei bine, în România, nu există nici acei consilieri profesionistisi, nici timpul dedicat de fiecare parlamentar susținerii propriilor proiecte.

În România, există câte un consilier utilizat de mai mulți parlamentari din grupul politic respectiv și ceea ce este important de spus este că, deseori, respectivul consilier este fie un ofițer acoperit al unuia sau altuia dintre serviciile de informații, fie un om ajuns acolo pe pile. Rareori am întâlnit, în Parlamentul României, consilieri profesioniști și dedicați sarcinilor lor. Mai există și dreptul unui parlamentar de a angaja un consilier în județul în care a fost ales, dar acesta are alte obligații, circumscrise în special organizării unor întâlniri și discuții în plan local, dintre care cele mai multe ar trebui să fie cu alegătorii. Din păcate, în cazul celor mai mulți senatori și deputați, nici acest mecanism nu funcționează, din simplul motiv că ei nu își dedică timpul, în mod real, menținerii unui contact strâns cu cetățenii pe care i-au ales.

Dar ce se întâmplă atunci când, dincolo de adoptarea ordonanțelor de urgență, există proiecte elaborate în Parlament? În realitate, deși cele mai multe proiecte sunt asumate de un număr mare de senatori și deputați, inițiatorii reali sunt unul, doi sau trei. Ceilalți cosemnatari ai proiectului de lege participând doar formal, din complezență față de inițiatori sau pur și simplu pentru ca, în acest fel, să rămână consemnat că au luat parte la un număr cât mai mare de proiecte legislative. Din acest motiv, este precară și susținerea respectivelor proiecte în comisii și în plen.

Și în comisiile de specialitate, participarea, atunci când ea există cu adevărat, este, de cele mai multe ori, formală. Fără ca deputatul sau senatorul să își fi făcut timpul necesar pentru a studia, în prealabil, cu atenție proiectele de acte normative supuse avizării și fără să fi avut la dispoziție consilieri de specialitate bine pregătiți în acest scop și care să pregătească cu atenție puncte de vedere cât mai bine motivate pe care să le pună la dispoziția parlamentarului. În plen și în comisiile de specialitate, în general, activitatea este o simplă fușereală. La fel și așa-zisă activitate în teritoriu a parlamentarului care, de cele mai multe ori, se reduce la participarea la unele evenimente locale. În aceste condiții, în mod inevitabil, Guvernul este cel care legiferează sub forma ordonanțelor de urgență. La procesul legislativ, în loc să participe în mod real un număr mare de persoane, participă doar câțiva inși. Și, dacă ne referim la ordonanțele de urgență, vom constata că, de fapt, actul de legiferare este delegat, în mod neoficial, unor funcționari din ministere.

Iată de ce, pentru moment, așa-numita putere legislativă a statului este doar o ficțiune. Care constituie obiectul bătăii de joc a reprezentaților altor instituții și a societății civile. Pentru a nu mai fi o simplă ficțiune, Parlamentul trebuie să muncească. Liviu Dragnea să facă bine și să își îndeplinească angajamentul, în calitate de lider al majorității, de a mări semnificativ numărul orelor de lucru pentru deputați și senatori. Nu câteva ore pe săptămână, ci minimum cinci zile a câte opt ore, urmand ca, într-una din celelalte două zile, senatorul sau deputatul să transpire în folosul comunității în județul în care a fost ales. Numai în aceste condiții poate să crească eficiența și prestigiul puterii legislative. Altfel, în continuare, somnul parlamentarului va naște monștri. Iar Parlamentul va continua să ramna o turmă a oilor de teracotă. Care, din când în când, sunt sacrificate ritual, pe drept sau pe nedrept, în piața publică.

Sorin Rosca Stanescu