Sinuciderea politică a domnului Liviu Dragnea

Episodul Șerban Nicolae marchează un moment de ruptură în fulminanta carieră politică a lui Liviu Dragnea. După alegerile legislative din 2016, acest personaj politic, ales, pentru prima dată în istoria recentă, în unanimitate, de către totalitatea membrilor celei mai puternice formațiuni, în calitate de președinte, a parcurs o evoluție zbuciumată. Marcată de imposibilitatea, stabilită printr-o lege, de a își asuma funcția de prim-ministru. Din acel moment, pentru Liviu Dragnea a început declinul. Care, astăzi, este mai mult decât vizibil. Și poate fi perceput drept o prăbușire politică.

Procesul prin care Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu suspendare este, pentru orice persoană cât de cât obiectivă, un proces politic. Politică sau nu, respectiva sentință penală îl împiedică să preia funcția de premier după victoria în alegeri și îl împinge, într-un interval relativ scurt de timp, într-o veritabilă criză. Asumându-și, într-un mod nemaiîntâlnit până în prezent - repet, prin unanimitatea nu a unui congres, ci a tuturor membrilor cotizanți -, președinția partidului și cu alegerile legislative câștigate, Liviu Dragnea este primul lider în situația de a nu putea prelua, în nume propriu, și conducerea Guvernului. În condițiile în care a fost vioara întâi în opera de elaborare și susținere a programului de guvernare, program câștigător în alegeri, Dragnea se vede astfel pus în situația de a plasa, la Palatul Victoria, o dronă, cu ajutorul căreia să poată conduce executivul. A încercat cu Sevil Shhaideh. Nu a reușit. Apoi, în aplauzele Cotroceniului și ale opoziției, l-a instalat prim-ministru pe Sorin Grindeanu.

Cine este Sorin Grindeanu? Un lider politic relativ tânăr, un produs al școlii lui Ilie Sârbu și al organizației PSD Timișoara, pe care acesta a condus-o cu o mână de fier, în mod direct sau indirect, adică prin delegare, până când tânăra speranță promovată de acesta, Sorin Grindeanu, l-a aruncat cu cinism peste bord.
Astăzi, Sorin Grindeanu, instalat ferm ca prim-ministru al României, dispune de o camarilă proprie, de un număr din ce în ce mai mare de susținători personali, de yesmeni care îi suflă în pânze și de o putere din ce în ce mai vizibilă, inclusiv în interiorul PSD, putere care îl distanțează de Liviu Dragnea. Realitatea este că Dragnea a scăpat din mână, în bună măsură, hățurile executivului. I-ar mai rămâne însă legislativul. În calitate de președinte PSD, dar și de președinte al Camerei Deputaților, al treilea om în stat, dispunând în bună măsură și de o influență uriașă în Senat prin intermediul parteneriatului cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care conduce camera superioară a Parlamentului, ar avea posibilitatea să fie unicul dirijor al concertului legislativ.

Dar exercitarea puterii legislative presupune abilitate și coerență. La fel cum partidul, cel mai mare partid al României, PSD, nu poate fi condus ca un SRL, nici Parlamentul nu se poate conforma regulilor impuse de către fostul președinte al organizației de Teleorman. Parlamentul este o instituție sofisticată, chiar mai sofisticată decât partidul, fie și numai dacă ne gândim la faptul că votul aleșilor poporului nu este unul de natură imperativă. Constituțional, el nu poate fi impus în niciun fel de la centru. Și în ciuda unei necesare discipline de partid sau a coerenței și consecvenței impuse de politica legislativă a formațiunii majoritare, niciun parlamentar nu poate fi constrâns să adopte o anumită conduită. Cu atât mai mult cu cât, în partid, bâlbâiala în legătură cu legea grațierii este maximă. Realitatea este că PSD nici nu s-a străduit și nici nu a reușit să adopte o strategie privind grațierea. Totul a început cu stângul, printr-o inițiativă a partidului pusă în aplicare de Guvernul Grindeanu, abia instalat, și atât de incoerentă în conținutul ei, încât până și promotorii au răsuflat ușurați atunci când executivul a renunțat la proiect și l-a împins în Parlament, pentru a fi asasinat și apoi resuscitat.

În condițiile în care PSD, sub conducerea lui Liviu Dragnea, nu a adoptat nicio decizie în acest sens, în condițiile în care legea grațierii nu există în programul de guvernare și nici nu a completat vreodată acest program, acționând după cum bate vântul, Liviu Dragnea a decis să joace duplicitar. L-a împins sau l-a lăsat la înaintare pe senatorul Șerban Nicolae, șeful Comisiei juridice a camerei suprioare, acesta a adoptat anumite inițiative legislative, dar, în scurt timp, președintele PSD a cedat primelor presiuni. Și nu numai că a cedat. Și nu numai că nu i-a asigurat spatele unuia dintre cei mai importanți jucători pe care îi are. Dar l-a lăsat și în ofsaid pe Șerban Nicolae. Și pentru a-și duce până la capăt jocul duplicitar, a enunțat un neadevăr flagrant, și anume faptul că acesta ar fi acționat împotriva unei decizii luată de partid - decizie inexistentă - și, ca atare, trebuie sancționat. În locul acestuia, la Comisia juridică, urmează să fie numit un om de paie. Este soluția pe care a găsit-o Dragnea în tentativa sa de a nu pierde hățurile și în Parlament, la fel cum s-a întâmplat în Guvern.

Numai că situația este total diferită. În Guvern, Sorin Grindeanu joacă deseori că un independent, după cum îl tăie capul, căutându-și și găsind o susținere internă din ce în ce mai consistentă și crescând treptat, în mod inteligent și abil, nivelul de coerență al camarilei, în timp ce dincoace, la Parlament, Șerban Nicolae nu s-a comportat nicio secundă nici ca un disident și nici ca un jucător pe cale de a-și constitui o echipă proprie, de natură să îi opună o rezistență lui Liviu Dragnea. Pe cât de slab este, din aceast perspectivă, Șerban Nicolae, care nu dispune de niciun fel de arsenal pentru a i se împotrivi lui Dragnea, pe atât de puternică este poziția sa sub aspect etic și moral. Lovind în Șerban Nicolae, Liviu Dragnea lovește în propriul partid, îl vulnerabilizează și, în final, se vulnerabilizează pe sine. Este debutul unui act suicidal sub aspect politic.

Sorin Rosca Stanescu