Secretul bobului de grâu
Postat la: 20.04.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Guvernul Orban ne propune un pariu dramatic. Un pariu pe bobul de grâu. Pare un fleac. Dar este vorba nici mai mult nici mai puțin decât despre supraviețuirea noastră. La modul concret. Avem sau nu avem o rezervă strategică de grâu? Suntem sau nu suntem asigurați până la recolta viitoare? Suntem cumva în pericol? Se joacă cineva de-a alba-neagra pe bursa grâului?
În urmă cu câteva zile, o ordonanță militară a interzis cu desăvârșire exportul de grâu. Cei care au emis ordonanța, respectiv reprezentanții Executivului au avut în vedere câteva premize, care păreau extrem de raționale. Cea mai dramatică componentă a crizei economice este criza alimentară. Care cu certitudine va lovi planeta. Și nici România nu va fi ocolită. Dacă ne referim la criza alimentară, atunci vom avea în vedere în primul și în primul rând criza grâului. Este un an prost. Seceta a lovit năprasnic toate culturile de grâu, cu excepția celor nu prea multe la număr care beneficiază de sisteme de irigații. Prin urmare, vom avea o recoltă slabă. O parte din această recoltă este reprezentată de terenuri care aparțin unor societăți cu capital străin. Întreaga recoltă obținută din aceste culturi este exportată. Nouă din cei zece traderi cei mai importanți care se ocupă de exportul de cereale din România sunt societăți americane. Nu știu care a fost situația anul în 2019, dar anterior aceste societăți au raportat profituri insignifiante sau chiar pierderi, astfel încât nu au plătit mai deloc impozite la bugetul statului. Dacă cumva lucrurile stau altfel și mă înșel eu, îi solicit ministrului Finanțelor să informeze opinia publică asupra situației reale. Ei bine, știind că ne vom confrunta cu o criză a cerealelor, Guvernul a interzis exporturile. O zi mai târziu, a revenit asupra deciziei. Ludovic Orban a dat liber la exporturi, anunțând că, sub aspectul cerealelor, rezerva de stat a plină. Cum s-a umplut rezerva de stat peste noapte?
Fiindcă este vorba despre unul dintre cele mai dramatice pariuri, un pariu pe care, dacă îl pierdem, rămânem cu burțile goale, eu cred că Guvernul are obligația să se prezinte în fața Parlamentului și să ofere câteva explicații elementare.
1). Să prezinte un bilanț al exporturilor de grâu din ultimii ani, din care să reiasă câte milioane de tone au fost produse în această țară, și câte milioane de tone au fost exportate an de an. Și la ce prețuri, comparativ cu prețurile vehiculate pe bursele de grâu.
2). Cine a plătit impozite statului român și la ce valoare din banii câștigați din comerțul cu grâu?
3). Care este prognoza pentru acest an, din perspectiva recoltei care va fi obținută în condiții de secetă?
4). Care este cantitatea de grâu achiziționată pe parcursul unei singure nopți și existentă în prezent în rezerva de stat? Pentru ce perioadă este acoperitoare această cantitate?
5). Cum au reușit exportatorii de grâu românesc ca, pe parcursul unei singure nopți, să schimbe decizia Guvernului? Cine și la ce nivel a intervenit?
Până când opinia publică nu va obține prin intermediul Parlamentului un răspuns concludent la întrebările de mai sus, vom avea toate motivele să ne punem întrebări, fără a fi acuzați în vreun fel că intenționăm să generăm o stare de neliniște și de panică.
P.S.: Atunci când Guvernul a dat ordonanța vizând interzicerea exporturilor de grâu, pe piață a circulat în mod peristent un zvon. Și anume că ordonanța a sosit prea târziu, întrucât, până în urmă cu câteva zile, 90% din producția de grâu existentă fusese vândută. Care a fost situația reală? În al doilea rând, am auzit că au fost generate nemulțumiri chiar și în rândul fermierilor români, care, în eventualitatea blocării exporturilor, urmau să înregistreze pierderi. S-a gândit vreun moment Executivul de la București să compenseze aceste eventuale pierderi?
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...