Scrisoarea SF, cântecul de lebădă al lui Timmermans

Este un cântec de lebădă pentru vicepreședintele Executivului European Frans Timmermans. Înaintea unor alegeri în Olanda, în care există toate șansele să nu îndeplinească pragul minim, cu o popularitate în propria țară plasată la genunchiul broaștei, vicepreședintele Comisie Europene, într-o încercare disperată de a-și crește vizibilitatea, atacă în forță Guvernul României și majoritatea parlamentară de la București.

Sub motiv că acestea ar exercita un atac mortal asupra statului de drept. Actualul vicepreședinte al Comisiei Europene, care și-a anunțat candidatura pentru președinția Comisiei, pierde cu certitudine și voturile socialiștilor români. Ce se va întâmpla cu avertismentul său? Ultimatumul lui Frans Timmermans, prin care anunță declanșarea unei nucleare împotriva României, va merge direct la lada de gunoi a Uniunii Europene. Pentru a înțelege în ce circumstanțe a redactat el scrisoarea-ultimatum, în ce scop și cum se vor fâsâi avertismentele și amenințările sale, va trebui să intrăm în câteva detalii.

Detaliul cel mai important este că încă din 2009, deci în urmă cu nu mai puțin de zece ani, Parlamentul European a solicitat Comisiei elaborarea unui mecanism obiectiv, prin care să poată fi monitorizate fără discriminare absolut toate statele Uniunii Europene, din perspectiva îndeplinirii criteriilor privind domnia legii - statul de drept cum îi spun neo-marxiștii - și respectarea drepturilor omului. Deci istoria debutează în 2009. Când Parlamentul concepe o strategie fără discriminare. Această decizie a Parlamentului European, care în principiu este suverană, dă peste cap întreaga motivație pe care se întemeiază instituirea și aplicare mecanismelor MCV - de monitorizare și control - exclusiv pentru două state europene, România și Bulgaria. Ce s-a întâmplat anterior e destul de greu de spus, dar un fapt rămâne cert. Timp de patru ani, cât Franz Timmermans a fost vicepreședinte al Comisiei Europene, Executivul UE nu s-a achitat de obligația trasată expres de către Parlamentul European. Ei bine, ce l-a mânat acum în luptă pe Frans Timmermans?

Cum arătam mai sus, acesta participă în țara sa, la fel cum și noi participăm în țara noastră, la alegerile europarlamentare. Pentru a deveni europarlamentar, Frans Timmermans împreună cu partidulețul său socialist trebuie să atingă un prag de 5%. Partidul care îl susține este însă atât de prost plasat în ceea ce privește credibilitatea și intenția de vot, încât din ce în ce mai mulți analiști prognozează că nu va atinge pragul critic și, ca atare, nu-și va putea trimite reprezentații în Parlamentul European. Ceea ce atrage drept consecință faptul că viitorul statut al lui Frans Timmermans de europarlamentar se află sub un mare semn de întrebare. Acesta visează însă la atingerea a două obiective extrem de ambițioase. Candidează pentru șefia socialiștilor europeni și, în același timp, intenționează să devină președintele Comisiei Europene.

Ambele obiective se află sub un mare semn de întrebare. Frans Timmermans nu poate ajunge fără votul socialiștilor români, cel mai puternic partid socialist din Europa, șef al acestei familii de partide. Singura soluție ar fi ca, până la alegeri, să reușească să dea afară PSD din Internaționala Socialistă, astfel încât să nu fie izbit de votul negativ al reprezentanților acestui partid. Se pare însă că pentru o asemenea operațiune nu mai este timp. Iar adversarii săi din interiorul familiei socialiștilor europeni nu sunt de acord ca sub un pretext absurd, cel al pretinselor abateri ale PSD de la statul de drept, familia socialiștior europeni să piardă sprijinul celui mai important partid. A reușit totuși să pună PSD în poziție de stand-by. Câștigând astfel o jumătate de punct. Dar ce se întâmplă dacă în Olanda partidul său nu atinge pragul de 5%? Atunci întreaga construcție se prăbușește.

În acest context extrem de dificil, Frans Timmermans a ales să simuleze la nivelul Uniunii Europene o fermitate fără precedent. Profitând că se aprope galopant momentul alegerilor europarlamentare în întreaga Europă și beneficiind de colaborarea cozilor de topor din România, în frunte chiar cu președintele Klaus Iohannis, precum și de o încurajare pe cât de vocală, pe atât de perversă și din partea rivalilor, respectiv a popularilor europeni, domnul Frans Timmermans a comis o nevăzută. Un gest nemaiîntâlnit în istoria Uniunii Europene. A doua zi de la summitul de la Sibiu, cu o viteză uluitoare și extrem de suspectă, răspunzând vezi Doamne unor solicitări exprese sugerate de Klaus Iohannis și împărtășite tacit de Partidul Popularilor Europeni, el a compus în 10 mai și a semnat faimoasa scrisoare ultimativă la adresa Guvernului României și majorității parlamentare a acestei țări. Și de aici încolo intrăm într-un Science Fiction politic.

Din poziția precară de vicepreședinte al Comisiei Europene aflată la capul liniei, de candidat al unui partid care nu se știe dacă va întruni 5% la europarlamentare, dar și de candidat precar al poziției de șef al familiei socialiștilor europeni, Frans Timmermans a conceput cel puțin aparent de unul singur un proiect halucinant. Prin care își propune să revoluționeze pe ultimii metri ai mandatului său, care este doar de vicepreședinte al Executivului European, și împotriva deciziei de acum zece ani a Parlamentului European, întreg mecanismul de monitorizare și control al statelor membre în ceea ce privește independența și eficiența Justiției, precum și respectarea drepturilor omului. Iar experimentul ar trebui să se producă chiar asupra României. Concret, el anunță instituirea și aplicarea unui mecanism gradual de sancțiuni, care în final ar putea bloca accesul țării noastre la fondurile europene, în cazul în care autoritățile de la București nu se răzgândesc și nu fac imediat stânga împrejur în ceea ce privește operațiunea de reformare a Justiției.

Scrisoarea lui Timmermans este o poveste pentru copii. Care trebuie relatată obligatoriu înainte de culcare. E greu, dacă nu imposibil de spus, care este cu exactitate laboratorul în care a fost produsă. E cert că în numai câteva ore de la încheierea summitului de la Sibiu, Timmermans însuși nu avea mijloacele necesare de a o concepe și de a o redacta. Dar niciuna dintre amenințările de tip ultimativ nu se suțin. Niciuna nu are suportul legislației ori procedurilor curente ale Comisiei sau Parlamentului European. Această scrisoare ultimativă reprezintă în plin război electoral, înainte chiar de alegerile pentru un nou Parlament European, un simplu strigăt de luptă. Care poate sună puternic pentru opoziția din România. Sau pentru media din această țară, mai puțin informată asupra procedurilor stufoase legate de funcționarea birocrației de la Bruxelles. Pentru cei avizați însă, acest strigăt de luptă se transformă într-un simplu schelălăit de cățel.

Executivul de la București și liderii majorității parlamentare nu au altceva de făcut decât să meargă înainte, ca și când Frans Timmermans nu ar exista. Ca și când acesta, desprins de la pupitrul de comandă, ar executa doar o simplă pantomimă de joc la butoanele Executivului European.

Sorin Rosca Stanescu