Scenariul negru cu dedicație pentru turismul românesc
Postat la: 06.05.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Acest scenariu poartă semnătura în clar a premierului Ludovic Orban. Este produsul unei școli de gândire, conform căreia românii nu vor avea încotro și, într-o bună zi, vor lua cu asalt, în orice condiții, hotelurile și pensiunile din România. Iar turismul intern va exploda. În sens pozitiv. Primul ministru săvârșește, intenționat sau nu, o gravă eroare. Viitorul nu va arăta așa. Ci cu totul altfel. Jumătate din întreaga industrie românească a turismului prezintă un risc ridicat de faliment. Iar Executivul o împinge în mare viteză în prăpastie.
Industria turistică din România, înțelegând prin aceasta nu numai hotelurile și pensiunile, ci și restaurantele și agențiile de turism, deși se află sub media la nivel mondial, își aduc totuși un aport substanțial la realizarea Produsului Intern Brut. Din păcate mult sub un potențial care ne plasează pe unul dintre cele mai bune locuri din lume. Și sub pragul mediu de 10% din PIB, care reprezintă aportul turismului la nivel mondial. Cu toate acestea, industria turistică, fără prea mare ajutor din partea statului, exceptând câteva măsuri excepționale luate sub guvernările PSD, a avansat până la criza coronavirusului. Iar acum, ca rezultat al unei școli de gândire căreia i-a căzut victimă Ludovic Orban, asta în caz că nu este rău intenționat, industria turistică este în pragul colapsului.
Se întâmplă un fenomen interesant. Și în același timp dramatic. Nu este zi de la Dumnezeu în care reprezentanți ai Guvernului să nu vorbească despre repornirea turismului românesc, oferind în acest sens în mod public fel de fel de angajamente. Iar reacția industriei turismului, fie ea organizată sau spontană, sună din ce în ce mai pregnant ca un semnal de alarmă. Reprezentanții din acest sector reclamă faptul că Guvernul, deși s-a întrecut în promisiuni, nu a optat pentru niciunul dintre scenariile care au fost prezentate în scopul repornirii acesui sector. Răspunsul lui Ludovic Orban este, cel puțin aparent, stupefiant. El consideră că turismul va porni în România cândva pe la mijlocul lunii iunie și că românii, neavând încotro, vor lua cu asalt hotelurile și pensiunile autohtone. Renunțând să-și mai cheltuiască banii peste hotare. Unde, presupune premierul, nu vor mai avea cum să călătorească. Prizonieri în propria țară, ei își vor cheltui, odată eliberați de constrângerile generate de epidemie, economiile aici. Se înșală.
Grecia a anunțat că dă liber turismului cel mai târziu la data de 1 iulie. La fel Bulgaria. Nu mă îndoiesc că și Turcia va proceda la fel. Cât despre Croația, cred că este primul stat care a anunțat nu numai că repornește degrabă turismul, dar în acest scop creează și culoare, prin care să poată sosi din diverse locații viitorii clienți. Bulgaria și Grecia anunță și ele deschiderea de culoare rutiere. În curând vom auzi și despre din ce în ce mai multe culoare aeriene. Industriile turistice din aceste state au primit cu adevărat scheme de ajutor, astfel încât până la repornirea turismului sunt capabile să reziste financiar și să-și păstreze sau să-și recupereze forța de muncă. Ce se întâmplă însă în România? Aparent, cele mai lovite sunt agențiile de voiaj. Acestea au încasat banii de la zeci de mii de cetățeni și au achiziționat în beneficiul acestora fie bilete la agențiile aeriene de transport, fie locuri în diverse hoteluri și pensiuni din lume. Statul român a făcut diligențe la Bruxelles și se pare că poate primi granduri în valoare de 65 de miioane de euro, pentru a susține financiar companiile Tarom și Blue Air. Acestea, în schimb, nu vor fi obligate, contrar normelor Uniunii Europene, să le înapoieze banii încasați și neutilizați celor 250.000 de potențiali turiști români care au plătit avansuri. Dacă situația continuă așa încă două luni și ceva, jumătate dintre cele 12.000 de agenții vor da faliment. Și jumătate dintre cele 2000 de societăți comerciale din domeniul turismului.
Școala de gândire Orban va împinge turismul românesc într-o prăpastie. În condițiile în care sistemul hotelier nu mai are resurse pentru a se pregăti să-i primească pe turști în condiții cât de cât civilizate, iar pensiunile vor fi și ele peste o lună-două într-o situație de faliment, românii vor alege cu prioritate destinații în străinătate. În state care se pregătesc intens pentru a le pune la dispoziție în vacanța de vară care urmează tot ceea ce este necesar. Nu vor pleca în masă spre litoral, spre Valea Prahovei sau în alte stațiuni din România, așa cum speră Ludovic Orban, ci vor alege Bulgaria, Croația, Turcia, Grecia, Spania, probabil și Italia. Totul în materie de destinații depinde de rutele terestre care se creează, precum și de culoarele aeriene care vor fi repornite. În acest fel, coronavirusul, combinat cu o mișcare strategică greșită a Guvernului Orban, va deveni toxic pentru turismul din România și va favoriza alte state, care s-au mișcat mai inteligent și mai repede. Domnul Cîțu, atunci când se va uita în buzunare, asta în ideea că va mai rămâne ministru al Finanțelor până la sfârșitul anului, va descoperi că aportul turismului la Produsul Intern Brut s-a dus vertiginos la vale.
Și încă ceva extrem de important. Cu sau fără coronavirus, cu sau fără o criză economică globală, potențialul turistic al României rămâne intact și reprezintă o virtuală mină de aur. O mină care, în baza principiului vaselor comunicante, dacă jumătate din industria autohtonă va falimenta, va fi folosită de altcineva. De industria cu capital străin. Sper că nu asta a urmărit cu tot dinadinsul Ludovic Orban.
Sorin Rosca Stanescu
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...