Săptămâna în care se rupe pisica

Iohannis a citit. A citit până când a înțeles. La fel au procedat și faimoșii lui consilieri. Dintre care doi au vrut să demisioneze. Pentru că președintele nu le ascultă sfatul. Sau nu înțelege. Decizia Curții Constituționale va fi pusă în operă în aceste zile. Cred că este total exclus să se întâmple altfel. Dar Klaus Iohannis iese extrem de mototolit din această afacere. Consecințele sunt grave. În plan politic.

A durat prea mult. În definitiv, este vorba doar de schimbarea unuia dintre șefii marilor Parchete. Într-o măsură nepermis de mare, forțele politice, dar și cele ale societății civile au mizat totul pe o singură carte. A revocării și, respectiv, a nerevocării din funcție a doamnei Laura Codruța Kovesi. Ca și când de rezultatul acestei operații atârnă soarte Justiției române. Și soarta statului. Și scorul înfruntării dintre liderii politici. Și chiar și scorul viitoarelor alegeri.

Când în viața unui stat se depășește într-un asemenea hal justa măsură, când totul începe să se învârtă în jurul unui punct aparent insignifiant, când derizoriul se transformă în casus belli, atunci este cât se poate de plauzibil ca și soarta oamenilor politici și, respectiv, a formațiunior politice, să depindă de un fleac.

Fleacul are în acest caz un nume. Laura Codruța Kovesi. Care, nedemisionând la timp sau nefiind lăsată să demisioneze la timp, a făcut, iată, obiectul unei confruntări majore între patru instituții ale statului. Președinție, Parlament, Executiv și CSM. Evident, societatea civilă, populația în general, s-a divizat. Rezultatul acestui proces, dincolo de partea lui anecdotică - când și cum pleacă Kovesi din post - implică mai multe costuri politice, toate uriașe, pentru părțile aflate în conflict.

1). Curtea Constituțională iese întărită din acest război, pentru că a fost invitată să-l abitreze, a făcut-o și a oferit sub forma unei motivări explicații pe cât de tranșante pe atât de concludente. Dar, așa întărită fiind, nu este benefic pentru un stat, care se pretinde democratic, să intre prea des în conficte interinstituționale și să apeleze în exces la judecătorii CCR.

2). Consiliul Superior al Magistraturii a avut mult de pierdut. În primul rând, pentru inconsecvență. Atunci când s-a pus problema numirii lui Kovesi, a avizat negativ. Tot negativ și la fel de consultativ a avizat însă și atunci când a fost întrebat în legătură cu revocarea. Și a ales greșit. Ignorând cu desăvârșire ceea ce anterior și ulterior CCR a constatat. Și anume că șeful DNA a încălcat în mod repetat Constituția. Și că a săvârșit grave greșeli de management. În loc să apere Justiția, CSM a apărat o persoană. Implicându-se politic.

3). Guvernul, care a inițiat prin ministrul Justiției procedura revocării, iese întărit din această afacere. Însă doar aparent. Concentrându-se în ultimele luni aproape în exclusivitate atenția asupra șefei DNA, au fost parțial sau cu desăvârșire ignorate alte probleme majore cu care se confruntă Justiția: supraîncărcarea cu cauze a procurorilor și, în special, a judecătorilor; condițiile improprii în care se desfășoară ședințele de judecată la toate capitolele, nu doar în ceea ce privește sistemul penal; inducerea, menținerea și chiar consolidarea la nivelul societății a unei confuzii în privința statutului profesional al procurorilor, pe de-o parte, și al judecătorilor, pe de altă parte; neameliorarea condițiilor de detenție; modul impardonabil în care trenează întreaga procedură parlamentară și extraparlamentară de reformare a Justiției. Și multe altele.

4). Parlamentul este adevărat că și-a afirmat pentru prima dată în mod convingător și consistent autoritatea, rămânând ferm pe poziții. Dar tema revocării Laurei Codruța Kovesi a confiscat tema infinit mai importantă și mai incitantă și mai demnă de dezbătut public a schimbării sistemului de Justiție prin garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și, respectiv, prin limitarea abuzurilor.

5). Instituția prezidențială s-a ținut tare. Aș putea spune bățoasă. În acest sens, Klaus Iohannis a semnalat că judecă această cauză a revocării-nerevocării Laurei Codruța Kovesi sub aspectul oportunității politice. Încercând din răsputeri să le facă pe plac partizanilor politici ai Dreptei. Și încercând să-și netezească un covor electoral pentru un al doilea mandat. Este clar însă că, în felul acesta, el și-a îndeplinit defectuos mandatul, abdicând cu desăvârșire de la obligația de a media între instituțiile statului și transformându-se el însuși în actor politic combatant. În acest fel, instituția prezidențială a pierdut enorm din prestigiul pe care în definitiv ar trebui să-l aibă în sistemul nostru constituțional.

6). Angrenate în acest război politic, partidele s-au descurcat și ele cum au putut. PNL însă a derapat periculos. A ridicat nivelul războiului atât de mult încât, iată, pentru prima dată în istoria României și poate chiar în istoria statelor democratice ale lumii, un partid politic a apelat la procurori pentru ca, prin intermediul acestora, să încerce să elimine un prim-ministru, să genereze cădere unui Guvern și să încerce să schimbe o majoritate parlamentară astfel cum a fost ea desemnată de electorat.

7). Ca de fiecare dată s-au făcut eforturi disperate de ambele părți pentru ca acest război intern să fie externalizat. Ce poate fi însă remarcat de această dată este că ambasadele Uniunii Europene și ambasada Statelor Unite nu au mai căzut ca altă dată în capcană. Nu s-au mai implicat și bine au făcut. Ieșind din acest conflict, care este pe cale să se finalizeze, cu fața cât de cât curată.

8). Aflată în ochiul ciclonului, Direcția Națională Anticorupție a fost inevitabil intens și atent radiografiată, în special prin intermediul dezvăluirilor de presă. Iar ceea ce s-a văzut nu arată deloc bine. Și ne conduce la certitudinea că nu este suficentă revocarea șefei DNA. Că această instituție trebuie reformată din temelii. Și, desigur, nu cu sprijinul principalului serviciu secret al țării, care nici până azi nu a desecretizat, cu o singură excepție, protocoalele, care au făcut atât de mult rău sistemului de Justiție și au generat atât de multe victime colaterale.

Românii s-au ales totuși cu ceva, dincolo de circ. Ei au primit mai multe informații utile despre cum trebuie să funcționeze o democrație. Ceea ce, până la urmă, le va fi de folos la viitoarele alegeri. Este totuși preferabil ca asemenea cursuri despre democrație să nu se desfășoare și în viitor tot pe cord deschis.

Sorin Rosca Stanescu