România teleormăneană şi protocoalele paralele
Postat la: 18.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
În ultimul mandat de preşedinte al lui Ion Iliescu (2001-2004), s-a discutat mult despre CSAT, o instituţie neosovietică sau recesiv comunistă, nedemocratică, o dublură dictatorială şi paralelă a guvernului democratic desemnat. Era evident că rămăşiţa neosovietică şi militarizată trebuia urgent abandonată. În folosul democraţiei, CSAT, acest pseudoparlament şi guvern paralel totdeodată, trebuia să dispară. Următorilor doi preşedinţi, Traian Băsescu şi Klaus Iohannis, le-a plăcut însă atât de mult acest instrument autoritar şi umbros, încât l-au folosit (Traian Băsescu) şi îl mai folosesc (Klaus Iohannis) în exces.
Amândoi au fost propulsaţi în funcţia la vedere de preşedinte (în fapt, şef CSAT) în condiţii dubioase, controversate, paralele. Preşedinţii (cu excepţia notabilă a lui Băsescu, care probabil face parte din conspiraţia restrânsă) sunt doar nişte purtători de cuvânt şi deţinători de pix ai paralelilor. De aceea, Klaus Iohannis, ca şi Emil Constantinescu, nu prea seamănă cu un preşedinte. Nu reuşeşte să-şi intre în rol. De vreo zece ani nu s-a mai vorbit aproape deloc despre necesitatea desfiinţării CSAT. În aceşti ani, puterea din umbră, subterană, paralelă a luat nişte proporţii înspăimântătoare. Cât de periculos şi nedemocratic este acest CSAT s-a văzut foarte bine recent, când Klaus Iohannis a lovit din nou „cu paltonul" în chestiunea spinoasă şi foarte sensibilă a ultimelor rectificări bugetare.
Claudiu Manda, şeful Comisiei de control al SRI (ce pompoasă şi desăvârşit ridicola titulatură !), ne-a asigurat recent că din cele 565 de protocoale încheiate de SRI, inclusiv cu şcolile primare şi cu grădiniţele, probabil, au mai rămas active doar vreo 337... Un paradis securistic paralel ! Traian Băsescu şi ceilalţi conspiratori, autori ai unei lovituri de stat permanente, n-ar trebui cumva anchetaţi pentru aceste protocoale şi trimişi în judecată ? Protocoalele SRI, ca şi CSAT faţă de guvern şi Parlament, sunt o dublare a Constituţiei, a Codului penal şi a Codului civil, adică instituie Statul Paralel. În cei zece ani ai săi de mandat, Traian Băsescu a fost mai întâi şef CSAT şi doar apoi, pentru prostime, pentru televiziuni, pentru circ, preşedintele României.
Mai demult, Valeriu Stoica, ministrul Justiţiei în guvernarea CDR, le-a mărit până la cer lefurile şi veniturile lucrătorilor din aparatul de justiţie. Ca să tacă din gură, să-şi apere biftecul şi să se supună penibil statului paralel securist. Relaţiile vechi şi noi ale lui Valeriu Stoica cu Securitatea (nu a fost, şi poate mai este, în diferite procese, avocatul SRI ?) nu mai trebuie documentate (se găsesc pe Internet), ci doar reamintite din când în când. Punerea semnului de egalitate între judecători şi procurori, în România Paralelă, cu toţii magistraţi, deasupra avocaţilor, se înţelege, a venit aproape de la sine. Toţi au fost asimilaţi - judecătorii şi procurorii, nu avocaţii - cu nişte slugi dezgustătoare şi preasupuse ale statului securist paralel. Care stat, de vreo trei ani, pentru că a mai existat şi combinaţia lui Liviu Dragnea cu Dacian Cioloş, are o puternică amprentă teleormăneană.
Şi pentru că veni vorba de Dacian Cioloş, este şi el un tehnocrat „sekurici" prin multiplele relaţii - nepotul Vulpii, printre altele - pe care le are la paraleli, cei care l-au şi cocoţat în postul de prim-ministru. Nimeni nu poate explica felul în care a adunat Liviu Dragnea enorma putere de care dispune. Cele vreo 3 milioane de voturi de la pensionari şi de la funcţionari de stat nu explică nimic. În plus, a fost condamnat de două ori, la fel cum a fost condamnat o dată actorul de comedie Darius Vâlcov, cel care conduce în realitate guvernul Dăncilă pentru Dragnea şi prin Dragnea pentru statul paralel, statul infracţional subteran, statul securist sau statul CSAT etc., etc. Cum să explici altfel că doi penali confirmaţi conduc azi cu o mână de fier teatrală România ? Cum a ajuns România să aibă un guvern de paie, pe cât de neprofesionist, de amatoristic, pe atât de ridicol ? Cui prodest ?
Atacat recent de Ecaterina Andronescu şi de Gabriela Firea, Liviu Dragnea a fugit imediat la gazeta sa de perete, Antena 3, şi ne-a enumerat ce vom pierde dacă el e trimis la plimbare sau, eventual, chiar la puşcărie : vom pierde pensii, vom pierde salarii, vom pierde gazele din Marea Neagră şi toate fericirile pentru votanţii PSD de la oraşe şi sate. Dar nu vom pierde autostrăzi, şcoli şi spitale, pentru că din 2012, de când PSD a revenit la putere, acestea nu au fost făcute. Situaţia politică din România nu e totuşi atât de rară pe cât poate părea. Europa e plină, la rândul ei, de guverne de paie, mai ales în ţările mari ca Germania, Franţa, Spania, dar şi în Olanda, Finlanda etc., guverne care papagalicesc mantra sau naraţiunea globaliştilor. S-a lucrat mult la sabotarea democraţiilor, la demonizarea şi ridiculizarea politicului şi a politicienilor, a tot ce înseamnă democraţie reprezentativă, la punerea în paranteză a votului popular.
Naşterea Statului Paralel în România e o operă de colaborare între Securitatea română şi cîteva puteri interesate să se instaleze ca învingători de război în România. Securiştilor români li s-a asigurat impunitate (în faţa populaţiei civile agresate, violentate atâţia ani), CNSAS nu a descoperit nici un înalt ofiţer bestial sau criminal, securiştilor li s-a asigurat un look nou, frecventabil şi, mai ales, pensii speciale, iar partenerilor occidentali ai Securităţii le-a fost livrată România pe tavă. Ca şi cum aceştia ar fi câştigat un război împotriva noastră. Ne amintim ce ne-au cerut europenii finuţi şi drăguţi, democraţi şi deontologi, cu MCV la purtător, ca să ne îngăduie în splendida lor UE, azi un coşmar normativ şi punitiv pentru mulţi. Ne-au cerut şi au primit Combinatul de la Galaţi, retrocedări către familia Hohenzollern, băncile mari şi mici, petrolul, mai recent pădurile şi pământul, şi câte şi mai câte. Inclusiv tineri bine pregătiţi (medici, asistente, matematicieni, ingineri, specialişti diverşi...), luaţi pe de-a moaca. Toate cu binecuvântarea statului paralel trădător. Acum, alţii ne vor gazele şi, dacă nu le dăm, se cheamă că suntem filoruşi !
România teleormăneană e o work in progress, mai complexă şi mai perversă decât România băsiştilor. Pentru că avem şi o guvernare PSD-ALDE care se opune, prin discursuri în piaţă şi talk-show-uri, statului paralel, care e chiar protectorul său. Dar cine sunt Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, marionete proteiforme ale statului paralel securist, cu ale lor virtuale Tel Drum, Farmavet, afacerea Porţile de Fier, afacerea Gojdu etc. ?
De ce au plecat vreo 4 spre 5 milioane de români din paradisul militarizat paralel ? Întrebarea e pur retorică. De ce nu s-a dat încă o ordonanţă de urgenţă împotriva tuturor protocoalelor SRI ? De ce nu sunt eliberaţi din puşcării oamenii arestaţi pe baza acestor protocoale ? De ce încă azvârle „cu paltonul" Klaus Iohannis în nedemocraticul CSAT ? Cum au ajuns Viorica Dăncilă, Carmen Dan şi celelalte păpuşi de paie, conduse de penalul Darius Vălcov, la Palatul Victoria ? De ce se opune atât de înverşunat statul militarizat paralel unei amnistii şi graţieri generale atât de necesară ?
Petru Romosan
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...