Războiul stelelor: Barna, Bogdan și Pleșoianu

Să ne imaginăm, desigur dacă planetele se aliniază în acest fel, o confruntare la alegerile prezidențiale între cei trei. Trei stele apărute ca din senin la vârful politicii românești. Ce vulnerabilități ar avea, altele decât cele ale partidelor care îi susțin? Cum s-ar desfășura o asemenea bătălie? În ce circumstanțe acest scenariu s-ar putea transforma în realitate, astfel încât la sfârșitul anului unul dintre aceștia să devină președintele României?

Dacă începem această analiză cu sfârșitul, vom spune că o competiție desfășurată între cei trei ar fi de natură să reseteze cu totul imaginea României despre sine însăși și, simultan, imaginea României în lume. Vom avea în fine trei candidați, care nu ar fi jucat și nu ar fi putut să joace niciun rol, nici măcar un rol irelevant, sub regimul Ceaușescu. Mai mult. Niciunul dintre ei nu s-a născut din laboratoarele vreunui partid politic, așa cum arătau aceste partide la sfârșitul secolului trecut. Nu cred că au vreun schelet în dulap. Că pot fi în vreun fel șantajați. Sunt personalități puternice. Iar bătălia dintre ei ar fi ca în poveste. Pentru că fiecare crede cu putere în corectitudinea semnalelor adresate societății pe care le trage propriul partid. Și fiecare vrea să corecteze ceea ce e de corectat, iar în acest sens demonstrația a fost făcută rând pe rând. Pur și simplu s-ar pune capăt unei epoci.

Am certitudinea că Liviu Pleșoianu se va bate pentru îndeplinirea ambițiosului program social al PSD, căruia mai recent i-a fost adăugat și un apendice deosebit de important, menit să-l susțină, și anume componenta investițională. Dar Pleșoianu se va bate și pentru continuitate într-o reformă accelerată și amplă a Justiției. Pentru el, drepturile și libertățile fudamentale ale omului nu sunt o glumă. Și va utiliza discursul de prezidențiabil - iar dacă va avea șansa, tribuna de președinte - pentru a-și afirma răspicat asemenea crezuri.

Sunt sigur că Rareș Bogdan va insista asupra necesității upgradării parteneriatelor euroatlantice ale României, dar fără a neglija componenta națională. Interesul național. A făcut mult prea multe declarații în acest sens în cariera sa jurnalistică, declarații extrem de tranșante, pentru a-și abandona discursul mai târziu. Am convingerea că ne aflăm în prezența unui patriot român. Având un respect deosebit pentru conceptul liberal, nu mă îndoiesc că va face eforturi în direcția respectării în viitor a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din poziția de prezidențiabil sau chiar de președinte, le va reda liberalilor onoarea de a fi și naționali și liberali în raport cu drepturile omului și cu dezvoltarea societăților cu capital românesc.

Pe Dan Barna îl cunosc cel mai puțin. Sau deloc, dacă ne gândim la contacte personale. I-am urmărit însă traiectoria cu mare atenție. Nu e puțin lucru să vii în fruntea unei formațiuni politice turbate, sărite literalmente de pe fix, dedate la spectacole de joasă calitate în stradă și chiar în Parlamentul României, iar apoi, în scurt timp, să strunești acest cal nărăvaș, făcându-l apt să participe la turnir fără a-și arunca din șa călăreții. Dan Barna are un discurs elevat, cumpătat și, fapt surprinzător, un discurs de bun politician.

Cei trei ar putea reprezenta principalele forțe politice din România. Pleșoianu - cel ai mare partid, socialist până în vârful unghiilor, dar devenit din ce în ce mai european socialist, partid erodat după mulți ani de guvernare, în care a făcut și lucruri bune și lucruri rele și, în orice caz, un partid care își manifestă deschis intenția de a se reseta și de a rămâne în continuare la guvernare. După atâtea înfrângeri din campaniile prezidențiale, după atâtea frustrări, PSD ar încerca din nou prin Liviu Pleșoianu să deschidă în forță ușile Palatului Cotroceni.

Vom avea în bătălie în persoana candidatului Partidului Național Liberal un politician neuzat, proaspăt, care poate oferi numeroase surprize, dar mai ales deschideri pentru o formațiune politică altoită defectuos cu fostul partid al lui Traian Băsescu, și al cărei elan liberal a scăzut dramatic în utimii ani. Un partid strangulat sau strivit, cum vreți să-i spuneți, de piatra de moară care-i atârnă de gât și care poartă numele de Klaus Iohannis.

Am avea în persoana lui Dan Barna un lider care adus Piața Victoriei în Parlament, în Uniunea Europeană și care are intenția fermă de a o duce și la Cotroceni. Pentru că și instituția prezidențială, cred că v-ați dat cu toții seama, are nevoie de un suflu nou. Care nu mai poate veni din direcția unor lideri expirați.

Care este probabilitatea de a avea o confruntare a celor trei? De a avea la sfârșitul acestui an un veritabil război al stelelor? O probabilitate destul de mare. Cel mai simplu de răspuns este în cazul lui Barna. După aruncarea pe horn a lui Cioloș, într-o poziție importantă din arhiectura noii Uniunii Europene, drumul spre președinție al lui Barna e deschis. În PSD, lucrurile s-ar putea tranșa relativ repede. Doamna Dăncilă a afirmat în mod răspicat că nu va candida la prezidențiale. Grupurile de baroni locali, aflați azi în tabere diferite, se anihilează reciproc și e greu de presupus că vor putea impune un lider prin simplul exercițiu al jocului lor de interese. Se deschide astfel perspectiva în PSD ca un lider să se ridice în mod natural deasupra celorlalți și să ajungă să fie susținut pentru candidatura la prezidențiale. Dacă PSD pierde din nou prezidențialele pe mâna unuia dintre liderii puternici ai partidului, eșecul va reverbera periculos anul viitor la locale și la parlamentare. Dacă pierde însă pe mâna unui Liviu Pleșoianu, o face în mod cât se poate de onorabil. Și mai ales necostisitor. Acest tip de raționament s-ar putea să-l propulseze pe podium. Cât îl privește pe Rareș Bogdan, perspectiva lui este pe cât de simplă, pe atât de complicată. Și necesită deschiderea unei paranteze.

Pentru moment, drumul lui Rareș Bogdan pare să fie barat de Ludovic Orban, care tocmai l-a lovit năprasnic în proiectul său politic cât se poate de firesc de a relansa cea mai mare și cea mai dezorganizată filială a Partidului Național Liberal, PNL București. Ion Cristoiu crede mai mult. Că în spatele acestei decizii scandaloase a lui Ludovic Orban s-a afla Klaus Iohannis. Că Orban nu ar îndrăzni de capul lui să-i aducă o ofensă atât de mare unui om care în definitv trece drept protejat al președintelui. Tot ce se poate. Dar zarurile nu au fost încă aruncate. Klaus Iohannis nu e de capul lui. El joacă așa cum i se dictează. În special de la Berlin. Dacă Berlinul consideră că maurul și-a făcut datoria, îl poate arunca pe horn în poziția de președinte al Consiliului European sau într-o altă importantă demnitate, care se negociază acum de zor la Bruxelles. Și atunci afirmația lui, făcută sâmbătă, în sensul că 100% participă la cursa prezidențială, nu valorează nici cât o ceapă degerată. Deci Rareș Bogdan are și el șansa lui.

Numai că sunt mulți ani de când alegerile prezidențiale din România nu mai sunt decise doar de români. Jocul marilor interese transformă din această perspectivă România într-un veritabil poligon în care atât serviciile de informații ale partenerilor noștri euroatlantici, cât și partidele politice care conduc în aceste state, uneori chiar și cele din opoziție, trag toate sforile posibile. Iar România arată din această perspectivă ca o pânză de păianjen. Sunt mijloace destule. Fiecare grup de interese politice are în România proprii susținători. Popria masă de manevră. Fundații și ONG-uri. Oameni în presă.Oameni în servicii. Oameni insinuați la cel mai înalt nivel în partidele politice. Decizia despre cine va fi președinte al României nu o ia doar poporul suveran. O iau în bună măsură alții. Ca să nu mai vorbim de serviciile secrete interne, pentru care încă România este o pradă. Toate acestea vor interfera pentru ca unul dintre cei trei, în acest scenariu, să aibă șanse suplimentare pentru a ajunge la Cotroceni. Ce forțe externe îl vor sprjini pe Barna? Nu cumva aceleași care au decis aruncarea pe horn a lui Cioloș? Ce forțe externe îl vor susține pe Rareș Bogdan? Nu cumva fix aceleași forțe care l-au susținut pe Klaus Iohannis? Și ce spate extern ar putea să aibă candidatul PSD? Nu cumva el va proveni din marea familie a socialiștilor europeni, unde, prin compromisurile doamnei Dăncilă, PSD este din nou primit cu brațele deschise? Dar oare cu Liviu Pleșoianu cu tot? Oare Germania l-ar lua în brațe pe Rareș Bogdan, cu discursul naționalist al acestuia? Nu cumva vor fi puse condiții și în cazul lui Dan Barna?

Sorin Rosca Stanescu