Răscoala care se poate transforma în revoluţie

Continuăm „reportajul" nostru de la distanţă despre Franţa şi revoluţia ei în curs, care poate schimba faţa Europei şi chiar a lumii. În orice caz, UE şi moneda euro sunt principalele ţinte vizate de această mişcare, judecând după cei mai importanţi teoreticieni şi analişti ai ei.

Mişcarea Vestelor galbene poate fi startul unei schimbări mult mai largi pentru că protestele de la Paris şi din Franţa sunt cel mai urmărite şi comentate în altermedia din SUA preşedintelui populist Donald Trump, unde cei mai liberi şi curajoşi comentatori speră ca această mişcare să capete formă şi pe continentul american. Protestele francezilor sunt urmărite atent, chiar în mainstream media, şi în Marea Britanie, cealaltă mare democraţie istorică, aflată ea însăşi în plină revoluţie Brexit. Dacă mişcarea Vestelor galbene este doar „populistă", populară, sau de-a dreptul „comunistă" numai viitorul apropiat ne poate spune. Pentru că mare parte din cererile protestatarilor nu pot fi satisfăcute decât de un stat comunist aşa cum îl profeţea cândva Karl Marx. Nu spunea el că revoluţia comunistă va veni în cele mai dezvoltate ţări capitaliste şi în nici un caz în Rusia feudală ?

Răscoala sau răzmeriţa sau insurecţia Vestelor galbene din Franţa - a săracilor, a periferiilor oraşelor mari şi a regiunilor deja marginalizate, dar şi a departamentelor şi teritoriilor de peste mări, ca şi a clasei medii pauperizate forţat - intră într-o nouă fază, una foarte riscantă, a conflictului frontal dintre poliţie, trupele speciale, o armată, de fapt, a claselor avute (cei vreo 10 %, să zicem), şi „poporul" francez, Vestele galbene (cu o susţinere în populaţie între 70 şi 80 %). Observatorii aşteaptă cu îngrijorare primii morţi rezultaţi direct din ciocnirile din ce în ce mai violente dintre forţele de ordine şi protestatari (există deja morţi, dar din incidente colaterale protestelor). „La tête de Turc" (prima ţintă, obsesia) a Vestelor galbene e, bineînţeles, prea adolescentinul preşedinte Emmanuel Macron, identificat ca reprezentant direct al „căpitanilor de industrie" (toţi în coluziune cu statul, cu banul public, marii „evadaţi" ai impozitelor), al Uniunii Europene şi, indirect, al Germaniei, care conduce din ce în ce mai la vedere UE.

Manifestaţiile Vestelor galbene au deja un bilanţ greu al victimelor, fără vreo comparaţie posibilă (din 1962 încoace - independenţa Algeriei). Ministrul de Interne a aproximat la 1 000 răniţii în rândul forţelor de ordine, contra 1 700 de răniţi din rândul manifestanţilor (alţii estimează 2 000 sau mai mult), contabilizaţi din 17 noiembrie 2018 până în 17 ianuarie 2019 (Libération). Dar lucrurile stau chiar mai rău : Check News indică 94 de răniţi grav printre manifestanţi, dintre care 69 prin împuşcare cu flashball (lansator de proiectile de apărare) : membre smulse, organe care şi-au pierdut funcţia principală (ochi mai ales), fracturi, arsuri grave, grenade încrustate în picioare, plăgi deschise la nivelul capului. În afara hematoamelor de tot felul, unele foarte întinse. Ministerul de Interne a refuzat să comunice felul rănilor înregistrate printre forţele de ordine. După unii observatori, la cea de-a noua ieşire în stradă a forţelor de ordine (vreo 80 000), acestea au fost înarmate şi cu mitraliere (Le Canard enchaîné - citat).

A zecea sâmbătă de protest (19 ianuarie 2019) a fost destul de asemănătoare cu precedenta, şi ca prezenţă, şi ca discurs. Dar amândouă au fost, probabil, foarte diferite de ce va urma sâmbăta viitoare, după ce evenimente importante se vor fi derulat deja. Se anticipează votarea unei legi care să limiteze dreptul la manifestaţie şi va fi semnat tratatul frontalier franco-german de la Aachen (Aix-la-Chapelle). Cele două întâlniri de până acum ale preşedintelui Macron cu primarii unor regiuni franceze, în cadrul marii dezbateri naţionale iniţiată de preşedinte, nu au schimbat nimic în relaţia încordată dintre popor şi establishment. Pe lângă că nu răspund în nici un fel la cererile protestatarilor, aceste întâlniri prezidenţiale sunt percepute ca un one-man show sau o stand-up comedy, care deschid, de fapt, campania în favoarea partidului de guvernământ pentru europarlamentarele din mai 2019.

Între timp, marţi 22 ianuarie 2019, deşi are vreo 80 % din populaţie mai mult sau mai puţin împotriva sa, preşedintele Macron va semna un tratat de integrare a regiunilor frontaliere ale Republicii Franceze cu Germania. Un fel de act de naştere oficial al noului Sfânt Imperiu Roman de Naţiune Germană. Sau un al IV-lea Reich, cum ar veni, după unii. Ce nu a reuşit Germania cu două războaie mondiale, care au făcut atât de mult rău europenilor, pare să reuşească prin moneda euro şi cu ajutorul unei organizaţii tehnocratice (deloc democrată), cum a devenit Uniunea Europeană în ultimii ani.

Nouă, românilor, Germania ne-a adus primul război mondial, cu Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, cu ocuparea Bucureştiului etc., etc., şi al doilea război mondial, care ne-a băgat, în consecinţă, sub ocupaţia sovietică pentru 45 de ani. Recent, Germania ne-a adus şi cel mai dezastruos preşedinte, şef de stat din ultimii 30 de ani, puţinul dar şi agresivul Klaus Iohannis, cu improbabilul său ambasador la Berlin, Emil Hurezeanu. Înainte, în 2012, Germania şi Angela Merkel îl salvaseră, împotriva unui vot popular masiv, maximal, pe detestatul preşedinte Traian Băsescu. Românilor li se induce pe căi propagandistice primitive că Regatul României ar fi trădat Germania în al doilea război mondial. Nimic mai fals ! Nu românii i-au chemat pe germani în România (după ce ne sfârtecaseră teritoriul naţional, cu Ardealul de Nord cedat Ungariei, cu Basarabia, Bucovina şi ţinutul Herţa cedate ruşilor), de unde ne-au târât în aventura antisovietică până la Cotul Donului, iar întoarcerea armelor după arestarea lui Ion Antonescu, sub conducerea tânărului rege Mihai de atunci, a fost o acţiune firească, din seria celor ce aveau să ducă la prăbuşirea celui de-al Treilea Reich.

Francezii care semnează Tratatul de la Aix-la-Chapelle sunt urmaşii celor care au trăit hecatomba de la Verdun (700 000 de morţi în total), ocuparea Parisului şi a Franţei, Rezistenţa şi l-au avut ca şef de stat pe Philippe Pétain, cu care tânărul Macron nu va întârzia să fie comparat (l-a elogiat, de altfel, deja pe Pétain ca erou al primului război mondial în noiembrie trecut, la ceremoniile Armistiţiului - tot atunci a anulat parada militară tradiţională, s-a spus că la cererea Germaniei, şi a descoperit că SUA poate fi un inamic periculos al Franţei...). Ca un făcut, preşedintele Klaus Iohannis va fi „naş" al acestei stranii întâmplări, foarte vag pomenită anterior în media franceză. Se poate pretexta că preocuparea cu manifestaţiile Vestelor galbene a ocultat evenimentul care se va petrece în oraşul în care s-a încoronat Charlemagne Imperator Augustus la 25 decembrie, în anul 800...

Petru Romosan