Putin al Rusiei

Presa din întreaga lume titrează că, obținând o nouă victorie la prezidențiale, Putin devine al doilea, după Stalin, cel mai longeviv conducător al Rusiei moderne. Și, firește, se fac fel de fel de calcule privind viitorul Federației Ruse, dar și legat de consecințele în plan geopolitic ale viitoarei etape din cariera lui Vladimir Putin. Ce e corect și ce e greșit legat de aceste prognoze?

Este vital pentru orice analiză care vizează Federația Rusă sau care îl are drept țintă pe Vladimir Putin să răspundem corect la întrebarea dacă la început a fost oul sau găina. Este Federația Rusă, așa cum o vedem azi, produsul marketat al lui Vladimir Putin? Sau Vladimir Putin, conducătorul acestui stat, este produsul Rusiei? Am toate motivele să afirm că ambele aserțiuni sunt corecte, dar că, puse într-o relație reciprocă, fără a se anula reciproc, se potențează una pe alta. Prin urmare Rusia, așa cum este ea mai bine definită, și-a creat propriul conducător și l-a propulsat nu numai în plan intern ci și în plan extern. Transformându-l într-o personalitate bună sau rea, dar de prim rang a lumii contemporane. Un jucător major al unei puteri incapabile să mai împartă în două planeta, cum a făcut-o pe parcursul Războiului Rece. La rândul său, Vladimir Putin a întruchipat și întruchipează cele mai profunde caracteristici, sentimente și năzuințe ale Federației Ruse. Și, jucând la limită, încearcă să o readucă la cea mai importantă masă de joc, ca partener egal al numărului unu.

Atâta doar că numărul unu nu mai există. Sub aspect geopolitic, planeta nu mai este nici bipolară, cum a fost pe tot parcursul Războiului Rece, nu mai este nici unipolară, cum a fost cel mult două decenii după căderea Zidului Berlinului. Jocul devine astfel mult mai complex. Atât pentru Federația Rusă, rămasă extrem de mult în urmă în planul competiției economice și tehnico-științifice în comparație cu multe alte state ale lumii, cât și pentru longevivul ei conducător, obligat de situația geopolitică nu să joace o simplă partidă de șah, ci să dea simultane pe care invarabil trebuie să le câștige pentru a nu arunca totul în aer.
Prin urmare, cine analizează exclusiv evoluția într-o direcție sau alta a Federației Ruse, prin prisma acțiunilor conducătorului ei, greșește. Greșește cine își imaginează că dispariția lui Putin și înlocuirea lui cu un alt conducător ar schimba în esența lor lucrurile. Rusia ar instala în locul său un personaj cu un ADN asemănător. Și care ar face lucruri asemănătoare.

Cu acest nou mandat prezidențial bătut în cuie, Vladimir Putin va acționa în continuare în stilul de-acum bine cunoscut. Și previzibil pentru cine are ochi să vadă. Și imprevizibil pentru cine își imaginează că prețul pretins de Rusia pentru destindere ar fi unul obișnuit. Se spune că pentru Rusia cea mai bună frontieră este cea care are și de-o parte și de cealaltă trupe rusești. Și chiar așa stau lucrurile. De aceea, cel mai rău lucru care li se poate întâmpla rușilor, sovietici sau nonsovietici, tineri sau vârstnici, este să se vadă treptat înconjurați de baze militare. Încorsetați. Așa se explică neîncrederea și chiar ura lor atavică față de statele percepute drept potențial agresoare. Adică față de toate statele care în mod natural se află în vecinătatea su chiar în proximitatea Federației Ruse ori care își instalează dispozitive armate în apropierea frontierelor sale.

În ceea ce ne privește, bătălia pe care o dă Rusia, una dintre partidele simultane jucate de Putin, este în plan terestru pe axa Ucraina-Transnistria-Republica Moldova, iar sub aspect maritim în Marea Neagră. Dumnezeu ne-a binecuvântat pe noi în primul rând și a binecuvântat Europa în al doilea rând, interpunând de la încheierea Războuului Rece până în prezent statul ucrainean între cele două blocuri politice și militare. Tocmai de aceea, Vladimir Putin, sesizând lipsa de unitate a Uniunii Europene, lipsa de decizie a Statelor Unite, incapacitatea Vestului de a riposta rapid și eficace, a executat cea mai periculoasă mișcare în plan militar și politic făcută pe teritoriul Europei din momentul ocupării Poloniei de către naziști și până în prezent. Iar sfârșitul săptămânii trecute a coincis cu sărbătorirea de către Vladimir Putin și întreaga Rusie a anexării Peninsulei Crimeea și a creării în alte două regiuni a faimoaselor conflicte înghețate.
Conform calculelor lui Vladimir Putin, ceea ce urmează este federalizarea și apoi dezmembrarea Ucrainei. Cât privește calculele pentru această parte a lumii ale Statelor Unite și Uniunii Europene, ele pur și simplu nu există. Iar dacă există, nu se văd.

În Marea Neagră, care reprezintă un câmp strategic de o importanță colosală, cu excepția Rusiei și Turciei, toate celelalte state, inclusiv statele riverane, sunt legate de mâini și de picioare prin Convenția de la Montreux. Conform acestei convenții, numai Rusia și Turicia pot dezvolta în Marea Neagră o capacitate militară semnificativă. Și astfel, acest lac turcesc se poate transforma doar în lac rusesc, iar în măsura creării unei axe previzibile Moscova-Ankara, va exista cândva un lac ruso-turc.

Pe măsură ce statele occidentale măresc presiunea asupra Federației Ruse, care vizează și strategii pe termen lung în cel mai sensibil domeniu, cel al energiei, Vladimir Putin, dând expresie resentimentelor Rusiei profunde, va reacționa în stilul caracteristic. Deci întrebarea nu este dacă, în viitorul apropiat, Rusia va deveni mai agresivă sau mai puțin agresivă. Întrebare corectă este cât de agresivă va fi și când anume războiul hibrid în plină desfășurare se va transforma într-un măcel în toată legea. Un jucător minor cum este România, atât în plan economico-militar cât și în plan diplomatic, nu are altceva de făcut decât să spere că vulcanul care va împroșca magma rusească va izbucni în altă parte. Și nu în proximitatea noastră.

Sorin Rosca Stanescu