Promisiune neonorată

La Washington, președintele Klaus Iohannis și-a luat mai multe angajamente. După faimoasa bătaie pe umăr de la intrarea în Casa Albă. Cele mai importante sunt obligația asumată a României de a participa cu 2% din PIB la efortul comun de apărare.

Un alt angajament extrem de important este ca România să achizitționeze rachete Patriot în valoare de peste 3 miliarde de euro. Se știe cu certitudine că, în schimbul acestor asumări la care desigur s-au adăugat și altele, se va obține un beneficiu pentru statul român în sensul consolidării parteneriatului strategic cu Statele Unite și a unor garanții mai mari privind apărarea. Asta se știe și s-a spus. Ceea ce se mai știe dar nu s-a spus este că președintele Klaus Iohannis a obținut pentru sine garanția susținerii de către Statele Unite pentru un al doilea mandat. Alergând în țară de unul singur în această prematură cursă prezidențială și având susținerea celui mai important aliat, Klaus Iohannis poate fi sigur de victorie. Numai că lucrurile nu stau tocmai așa.

Să ne gândim ce s-ar întâmpla în ipoteza în care Klaus Iohannis nu-și va îndeplini una dintre cele două promisiuni. Ce s-ar întâmpla dacă în acest an Guvernul nu va aloca 2% din PIB cheltuielilor comune de apărare sau dacă, și mai probabil, nu va avea loc achițiția atât de costisitoare a rachetelor Patriot. Poziția geostrategică a României și celelalte componente ale parteneriatului cu Statele Unite vor menține și în ciuda acestor încălcări de angajamente parteneriatul între state. Dar susținerea lui Klaus Iohannis pentru un al doilea mandat va fi pusă între paranteze.

Guvernele României, atât Guvernul Ponta cât și următoarele două Guverne PSD, au inițiat și au menținut contacte strânse cu China. Aceste contacte s-au materializat între altele prin ințierea unor pași importanți în ceea ce privește două mega-proiecte de investiții chineze în economia României. Cel mai mare vizează construcția reactoarelor nucelare 3 și 4 de la Cernavodă. Următorul ca importanță este participarea Chinei ca investitor semnificativ alături de KayMunaiGaz la dezvoltarea exponențială a Rompetrol și transformarea acesteia într-un mare jucător european pe piața energiei. Cei mai aprigi adversari ai PSD din politică, din presă, din societatea civilă au atacat constant asemenea inițiative ale guvernelor PSD. Dar iată că și un proiect și celalălalt , după cum am aflat în această săptămână, se vor concretiza. Câinii latră și, iată, caravana trece. Ce se întâmplă în schimb cu proiectele prezidențiale?

În ceea ce privește alocarea de 2% din PIB pentru apărare, toate partidele au acceptat această inițiativă prezidențială, transformând-o într-o inițiativă a României. Cu 2% din PIB, alocați anual, respectiv circa 4 miliarde de euro pe an, România își poate dezvolta în următorul deceniu în mod semnificativ capacitatea de apărare, iar acesta este în sine un fapt pozitiv. În plus, întrucât o mare parte dintre acești bani vor fi cheltuiți pentru achizițiile de tehică militară, România va putea câștiga substanțial și într-un alt plan, în măsura în care face aceste investiții în mod inteligent. Utilizând procedeul offset, care îl obligă pe vânzătorul de armament să investească în contrapartidă în industria românească de apărare o sumă echivalentă sau chiar mai mare decât prețul armamentului achiziționat. În felul acesta, nu numai că vom avea într-un termen rezonabil o armată modernă dar vom reuși să punem din nou pe picioare o industrie de apărare competitivă, la un înalt nivel tehnologic și asigurând un mare număr de locuri de muncă. În principiu, acest angajament are toate șansele de a fi onorat.

Ce se întâmplă însă cu cealaltă promisiune făcută și anunțată public de Klaus Iohannis? Legată de achiziționarea rachetelor Patriot? La acest capitol, situația este extrem de încurcată. Pentru că este și extrem de controversată.

Rachetele Patriot sunt o tehnologie veche de 30-35 de ani. Dincolo de faptul că sunt extrem de costisitoare, aceste rachete, care în principiu pot asigura o apărare eficientă a teritoriului românesc, nu asigură totuși tragerea decât într-un singur unghi, ceea ce presupune un timp suplimentar de pregătire a reacției. Între timp, fabricanții din Statele Unite au creat un succesor al rachetelor Patriot, mult mai performant. Așa numitul sistem MEADS. Acesta permite o reacție superioară, întrucât respectivele rachete își pot lovi ținta pe o rază de 360 de grade Deși tehnica este modernă, net superioară, prețul acestui nou sistem, în condițiile în care sunt achiziționate rachete nou nouțe, direct din fabrică, reprezintă doar 75% din prețul rachetelor Patriot. Și, atenție, conform legislației americane, numai dacă aciziționezi direct de la producători, poți beneficia de offset. În economia României, așadar, s-ar putea întoarce, dacă achiziționăm sistemul MEADS, întreaga sumă investită. Dacă acești bani s-ar duce în industra de Apărare, am asista la un adevărat bum în acest domeniu.

Sfătuit greșit de reprezentanții Guvernului Cioloș din domeniul Apărării, președintele Klaus Iohannis s-a pripit. În loc să se angajeze să achiziționeze rachete în sistemul MEADS, el s-a angajat pentru cumpărarea de rachete Patriot. Iar combinația este și mai ciudată. În sensul că aceste rachete nu ar urma să fie cumpărate de la Ministerul Apărării din Statele Unite ci de la forțele armate ale Israelului. Israelul, la rândul lui, în schimbul banilor primiți de la români, a numai 75% dintre aceștia, urmând să cumpere în regim offset, direct de la producătorul american, noua generație de rachete MEADS. O afacere pentru România cât se poate de proastă. Și care ar fi putut fi o afacere cât se poate de bună. Sau ar mai putea fi.

În oricare variantă însă, dacă Guvernul, care este al PSD nu acceptă această trăznaie prezidențială, domnul Klaus Iohannis urmează să-și încalce o importantă promisiune făcută direct lui Donald Trump. Un om politic extrem de ranchiunos. PSD are o alternativă. Aceea de a încheia el însuși o înțelegere mai bună cu Statele Unite pe această temă, urmând să reseteze angajamentul lui Iohannis. În această situație însă, nici angajamentul lui Trump privind susținerea în alegeri a lui Iohannis pentru un al doilea mandat nu mai stă în picioare.

Iată de ce Klaus Iohannis este cumva forțat să întoarcă cu roțile în sus majoritatea PSD plus ALDE. Și să facă în așa fel încât Guvernul să devină mai prietenos față de el. Ironia sorții face însă ca un nou Guvern pro-Iohannis să nu poată fi în măsură să gestioneze până la alegeri economia României, într-o formulă care să-i asigure popularitatea. Și iată cum domnul Klaus Iohannis este prins în șpagat. Cum va ieși el din această poziție pentru a avansa, pas cu pas, către un nou mandat?

Sorin Rosca Stanescu