Pro sau Contra?
Postat la: 12.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
După primele două jocuri ale naționalei României în Liga Națiunilor, e mai mare râsul să vezi cum ne mândrim că "suntem neînvinși"! Neînvinși, da, dar, cu numai două puncte din două meciuri, ocupăm locul 3 într-o grupă de patru, iar șansa de a ajunge la Euro 2020 nu ne-o poate asigura decât cel puțin locul secund. Eu, unul, sunt sceptic că vom reuși, iar pesimismul meu pornește de la ceea ce am văzut în aceste prime partide, plus că în fața noastră se află Muntenegru și Serbia, cu care ne-am confruntat deja, în această ordine.
Vineri, pe stadionul ploieștean „Ilie Oană", cu tribunele goale, am debutat lamentabil, cu o remiză albă, în compania naționalei din Muntenegru, reamintindu-ne de pasul similar, cu stângul, pe care îl făceam acum doi ani, în preliminariile Cupei Mondiale. Selecționerul tricolorilor era atunci jalnicul Christoph Daum, care ne promitea marea cu sarea, declarându-se satisfăcut de acel chinuit 1-1 (și un penalty ratat!), urmarea fiind cunoscută. Inclusiv înfrângerea cu 1-0 din returul de la Podgorița, care a pus capac noncalificării noastre, atrăgându-i și demiterea.
Acum, când la cârma reprezentativei se află Cosmin Contra, retrăim amărăciunea, auzindu-l pe antrenor - după remiza ploieșteană cu muntenegrenii- spunând că „n-are nimic de reproșat jucătorilor"!?! Păi, dacă ei n-au nicio vină, unicul responsabil e selecţionerul, în condițiile în care echipa n-a jucat mai nimic împotriva unei formaţii din care lipseau...6 (șase) titulari, rămasă și în 10 oameni din minutul 77! Dar, probabil ca istoria să se repete întocmai ca în 2016, după rușinea prahoveană a venit, la țanc, și declarația nătângă a lui Răzvan Burleanu, care - stând umăr la umăr în tribună cu Vasile Dâncu, consilierul său electoral- a afirmat: "...Îmi doream mai mult o victorie în Portugalia decât o victorie în faţa Muntenegrului, ţinând cont că, totuşi, Nations League nu e o competiţie care te duce automat la Campionatul European". Sigur, e promițător că puștii lui Rădoi au învins în Portugalia, la U21, dar să încerci să maschezi cu victoria lor nereușita naţionalei mari e aceeași abureală cu care șeful FRF l-a acoperit non-stop și pe neamțul de belle epoque, aflat și astăzi în căutarea unui contract care măcar să-i dubleze pensia.
Luni seară a venit meciul de la Belgrad, cu puternica echipă a Serbiei, pe care am reușit să-l încheiem tot cu o remiză, 2-2 (1-0), la capătul unui joc dominat trei sferturi din timp de gazde. Ne-au lipsit, e drept, Chiricheș (accidentat serios) și Pintilii (suspendat), ceea ce s-a văzut, dar e de reținut că selecționerul Contra a aliniat o formulă cu șase noi jucători față de partida anterioară, de la Ploiești. N-a fost un meci de calitate, ci mai degrabă unul de uzură, încâlcit, haotic, de ambele părţi, dar nu încape îndoială că și sârbii au fost departe de potențialul lor, înscriind totuși două goluri prin același penetrant Mitrovici și ratând alte câteva ocazii clare. Meritul băieților noștri este că au găsit de fiecare dată puterea să revină și să egaleze, prima oară prin penalty-ul transformat de Stanciu, după pauză, și apoi în min.68, prin Țucudean, după un corner.
Am mai avut și noi o mare ocazie, printr-un șut deviat al lui Mitriță care, cu puțin noroc, ne-ar fi putut aduce chiar victoria, dar n-ar fi fost nici normal și nici corect! Cosmin Contra - care împlinește deja un an la cârma naționalei - caută în continuare varianta optimă pentru echipă, a promovat în lot nu mai puțin de 13 debutanți, numai că această prelungită căutare s-ar putea transforma curând în ...bâjbâială. Mai ales că nu se fac observabile nici o anume organizare pe teren și cu atât mai puțin o idee clară de joc, pe lângă determinarea pe care o cere tricolorilor și care s-a văzut în a doua repriză de la Zagreb.
Vorbim însă de o repriză din patru, ceea ce e prea puțin pentru a putea spera să câștigăm grupa sau măcar să ne clasăm pe locul doi. Muntenegru și Serbia au de-acum câte 4 puncte şi ambele au învins Lituania, care ne așteaptă și pe noi, la 11 octombrie. Văd însă că pe Guriță îl ia gura pe dinainte și declară, în perspectiva confruntării de la Vilnius:"Pe teren propriu, pe iarbă artificială, e greu cu Lituania. E echipă agresivă. Trebuie să pregătim bine meciul"! Parcă-l aud pe Daum, înaintea jocului cu Kazahstan, de la Astana, disputat tot pe gazon artificial și încheiat cu 0-0, nu credeți?!...
Horia Alexandrescu
(text preluat din Romania literara)
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...