Prezidențiale fără Klaus Iohannis

În acest moment, sunt puțini cei care își imaginează că viitoarele alegeri prezidențiale vor avea loc în absența lui Klaus Iohannis. Aproape fără excepție, toate analizele care își propun să anticipeze desfășurarea acestor alegeri pornesc de la două premize: 1). Klaus Iohannis va participa la alegeri și va fi susținut de întreg electoratul de Dreapta; 2) Până în prezent, fiind singurul dintre candidați care și-a anunțat intenția de a obține un mandat prezidențial, același Klaus Iohannis este și cel mai creditat. Dar ce se va întâmpla dacă actualul președinte nu va mai dori un nou mandat? Cum ar putea decurge competiția prezidențială?

Mă număr printre foarte puținii analiști ai vieții politice care au avansat teza conform căreia Klaus Iohannis va renunța de bună voie și nesilit de nimeni la un al doilea mandat. Îmi pot permite chiar să afirm că sunt primul care s-a exprimat în acest sens. Ulterior, alte voci din mass-media au avansat chiar și o ipoteză complemetară. În sensul că ar exista un aranjament între președintele României și mai marii Uniunii Europene, cărora acesta le cântă în strună, conform căruia Iohannis ar putea să primească o poziție de comisar european. Posibil. Și convenabil pentru familia prezidențială. Trebuie însă precizat că, pentru a se ajunge aici, mai este necesar, pe lângă aranjamentul "extern" și un aranjament "intern". Pentru că un candidat la poziția de comisar european trebuie susținut și de forțele politice din statul pe care îl reprezintă. Făcându-i însă o elementară psihanaliză președintelui României, am certitudinea că nu ar ezita niciun moment să opteze, în locul unui nou mandat, pentru o asemenea poziție de comisar european.

Fie că va ajunge, fie că nu va ajunge comisar european, o analiză a ceea ce se poate întâmpla dacă Iohannis nu participă la alegerile prezidențiale merită toți banii. Înainte de asta însă, e bine să avem în vedere faptul că acest culoar prezidențial, pe care vor alerga mai mulți și din care nu va ieși decât un singur câștigător, este în prezent un fel de țară a nimănui. Un teren viran. Unde nu există niciun fel de proiect de țară aflat pe rol, la care, într-un fel sau altul, ar putea să se raporteze competitorii. Pur și simplu, în urma primului mandat al lui Klaus Iohannis, România nu se alege cu nimic. Singurul proiect de țară despre care președintele României a vorbit la un moment dat se numește "România educată". În intenție, un proiect extrem de important și de generos. Și absolut necesar. În măsura în care există o masă critică de români care au înțeles că, fără o educație temeinică, această țară moare lent, dar sigur. Numai că domnul Klaus Iohannis fie nu a avut voința necesară, fie nu a avut posibilitatea de a își materializa bunele intenții. Și asta în ciuda faptului că dispune de ce mai supraponderal aparat pe care l-a avut vreodată sub comandă un președinte al României după decembrie 1989.

Odată închisă această paranteză, este limpede că oricine din Dreapta sau din Stânga spectrului politic se va înscrie în cursa prezidențială, va trebui să-și anunțe un proiect mare. Un proiect de țară. Un proiect suficient de atractiv încât electoratul să devină atent la el și să îl dorească materializat. În același timp, după eșecul lui Iohannis, acest proiect va trebui să fie în mod obligatoriu suficient de bine detaliat și prezentat pe etape, astfel încât cetățenii să fie convinși de realismul lui, dar în același timp și de posibilitățile concrete de a-l vedea materializat. Când mă refer la aceste posibilități concrete, nu mă gândesc la altceva, decât la faptul că experiența istoriei recente ne-a lămurit că niciun președinte, jucător sau nejucător, autocrat sau democrat, nu își poate materializa un proiect de țară decât în măsura în care reușește să obțină un acord al celor mai importate forțe politice și a părții sănătoase la cap din societatea civilă. Ca să fiu cât se poate de concret, până în prezent, în România nu au fost obținute decât două acorduri în acest sens, care de altfel au și fost materializate. Intrarea Românie în NATO și aderarea României la Uniuunea Europeană. Traian Băsescu a avut și el un proiect oficial de țară, legat de modernizarea învățământului, dar a eșuat lamentabil. A avut și un proiect neoficial, vizând lupta împotriva corupției și întărirea statului, dar a ratat acest proiect, întrucât le-a subordonat interesului politic.

Dincolo de acest proiect de țară, fără de care niciun candidat prezidențial nu are nici cea mai mică șansă de a câștiga alegerile, mai este necesar, așa cum ne-a demonstrat în mod implacabil mersul istoriei, ca un candidat să dispună de un puternic vehicul electoral. Acest vehicul electoral nu poate fi decât un partid puternic. În România nu există decât două partide puternice. Primul, PSD, având un scor aproape dublu decât cel de-al doilea, PNL. PSD este extrem de motivat, după trei eșecuri succesive ,să câștige viitoarele alegeri prezidențiale. Constituie un excelent aparat politic, capabil că propulseze un candidat prezidențial. Poate chiar susține și impune un proiect de țară asumat de respectivul candidat. Cel de-al doilea partid, PNL, aflat în opoziție, în mod paradoxal este incapabil să strângă rândurile. Și să își pună o busolă în funcțiune. Pentru moment, și nu se știe cât va mai dura, PNL ca partid politic nu are nicun obiectiv, altul decât cel de a încerca să dărâme PSD. Nu are nici măcar obiectivul de a veni la putere și a guverna.

Consecința raționamentelor de mai sus este că, în ciuda faptului că de trei ani opinia publică vorbește despre Klaus Iohannis ca despre un personaj politic capabil să obțină și un al doilea mandat, iar despre Stânga, ca fiind incapabilă să și instaleze propriu reprezentant la Cotroceni, eu observ cu totul altceva și de aceea atrag atenția asupra unui alt tip de raționament. Și de prognoză. Vom vedea la următoarele alegeri prezidențiale o competiție acerbă pe Stânga spectrului politic, între câțiva candidați puternici, în schimb Dreapta va fi incapabiă să ofere o alternativă. Concret, lupta pentru viitoarele prezidențiale, înainte de a se purta la urnele de vot va avea un final de etapă în interiorul PSD. Fiindcă niciun candidat de Stânga nu va putea ajunge a Cotroceni fără susținerea acestui partid.

Sorin Rosca Stanescu