Prețul trădării la ALDE și Pro România

Putem face un bilanț. Putem trage linie și observa cu ce s-a ales ALDE în urma mișcărilor politice surpriză de anul trecut. Și a dramaticei traversări din tabăra PSD în tabăra PNL. Și, pe de altă parte, am putea măsura câștigul unui alt partid, Pro România, cu care ALDE o vreme s-a aliat. Ce a avut Ponta de câștigat? Cum arată partidul lui Ponta după o succesiune de șmecherii și de oscilații cu efecte asupra scenei politice?

Călin Popescu Tăriceanu a decis într-o bună zi, surprinzându-și întreg partidul, că nu este bine să mai candideze pentru funcția prezidențială. Supărat că aliatul său, PSD a decis să aibă un candidat propriu și nepotrivit. În persoana doamnei Vorica Dăncilă. Simultan, a anunțat că părăsește alianța cu PSD și că a intrat într-o combinație politică ALDE-Pro România. Prin care cele două partide urmau să susțină un candidat unic la alegerile prezidențiale, în persoana lui Mircea Diaconu. A fost ca un trăsnet peste capul membrilor acestui partid. Iar trăsnetul s-a transformat în cutremur. ALDE s-a rupt. Unii au părăsit partidul, pentru că au fost dezamăgiți de decizia lui Tăriceanu de a nu mai candida. Alții, că li se părea o formulă bună să meargă mai departe în parteneriat cu PSD. Și au fost și destul de mulți care au refuzat să înțeleagă combinația cu Pro România. Cu atât mai mult cu cât, în fiecare zi, Victor Ponta a turnat gaz pe foc. Susținând sus și tare că el este autorul întregii operațiuni, inclusiv a desemnării lui Diaconu drept candidat. Ponta se instalase pur și simplu la volanul noii alianțe.

Din această poziție, pe care singur și-a ales-o, Victor Ponta a imprimat Pro României o mișcare periculoasă de balans. Lăsând să se înțeleagă în numele noii alianțe - și nefiind contrazis de Tăriceanu - că poate să opteze pe parcurs pentru oricare dintre cele două mari tabere politice. Alianța cu Ponta avea un preț. Atât pentru PSD, cât și pentru PNL. PSD ar fi urmat să uite pur și simplu că este cel mai mare partid din România și să cedeze în fața noii alianțe, renunțând peste noapte la întreaga sa structură de conducere, instalându-i la butoane pe oamenii lui Ponta și eventual și pe cei ai lui Tăriceanu, după care urma o schimbare spectaculoasă și dramatică a liniei și direcției politice. Practic, un mare partid devenea prizonierul unei alianțe dintre două partide mici, iar respectiva alianță, la rândul ei, urma să fie luată ostatecă de căre versatilul Victor Ponta.

La rândul său, Călin Popescu Tăriceanu a mizat pe faptul că, lăsând PSD descoperit, fără suficiente voturi pentru a se menține la guvernare, îi forțează mâna să renunțe pe ultima sută de metri la propriul candidat prezidențial, urmând să-l desemneze și să-l susțină pe el în această pozițe. În caz contrar, amenința cu o susținere a PNL, pentru moment doar în sensul dărâmării Guvernului Dăncilă.

Interesant că ambele partide, ALDE și Pro România, deși aflate într-o alianță, și-au întins antenele separat către liberali, tatonând terenul pentru a face pasul următor și a intra într-o ipotetică alianță de guvernare, dacă și când PSD va fi doborât de la putere. Deși Victor Ponta a fost mai rapid și mai vădit duplicitar, cel care a reușit în acest demers a fost Călin Popescu Tăriceanu. Acesta și-a lăsat pur și simplu baltă partenerul la mijlocul drumului și, după dărâmarea Guvernului Dăncilă, cu sprijinul ambelor partide, a reușit să devină partener în noua guvernare PNL.

ALDE a sărit dintr-o barcă în alta, dar a mai reușit să piardă pe drum câteva piese importante din partid. Astăzi se află la guvernare. Și susține un Executiv, care amână sine die mărirea alocațiilor pentru copii, creșterea cu 40% a punctului de pensie, sporirea pensiei minime, care demontează piesă cu piesă Secția specială pentru investigarea infracțiunilor din magistratură, care reorientează brutal economia în favoarea multinaționalelor și a instituțiilor bancare și în defavoarea capitalului național, care execută toate comenzile externe via Bruxelles, sacrificând interesul național. Un Guvern care, pe zi ce trece, devine mai impopular și care tocmai din acest motiv face presuni pentru a declanșa alegeri anticipate, cât încă mai cred liberalii că sunt pe val. Și, deși la putere fiind și deși are acces la numeroase funcții guvernamentale, unde-și poate plasa oamenii, ce să vezi, ALDE este în pragul disoluției totale. În prezent, nu mai are grup parlamentar. Nemaiavând grup parlamentar, nu-și mai poate plasa membrii în secțile de votare. Nemaiavând posiblitatea de a supraveghea procedurile, nu-și va mai putea securiza voturile. Și urmează să dispară ca partid după alegerile anticipate sau după alegerile la termen. Nu-l mai poate salva decâ o fuziune prin absorbție cu PNL. Dar o fuziune prin absorbție cu PNL se lovește de cerbicia lui number one. Care este prim-vicepreședinte al partidului și, mai mult decât atât, omul de încredere al lui Klaus Iohannis. Iar Rareș Bogdan a spus clar. Dacă Tăriceanu intră pe o ușă în PNL, el iese pe cealaltă ușă. Pentru ALDE, jocul se ca închide aici.

Pro România, care încercase un joc extrem de sofisticat, dar în același timp pervers, a pendulat între cele două blocuri politice, încercând prin negocieri să obțină un câștig cât mai mare. Dar Victor Ponta a fost mult prea vresatil. Atât de versatil, încât nimeni nu a mai avut încredere în el. Și astfel jocul lui s-a închis. Pur și simplu a rămas pe dinafară. Nici în căruță, nici în teleguță. Iar epilogul este același ca și în cazul ALDE. O hemoragie de membri, fenomen care, în cele din urmă, va deconecta partidul de virtualul său electorat. Nici Pro România nu mai are viață lungă. Iar Victor Ponta, în mod paradoxal, deși fiind un politician tânăr, cu o serie întreagă de calități certe și care ar putea teoretic să aibă un viitor, a ajuns în situația lui Traian Băsescu, consumându-și energiile în talk-show-uri aparent spectaculoase, în declarații aparent spumoase, dar care nu aduc nici cel mai mic câștig partidului pe care-l reprezintă. În acest sens, este de remarcat că a apărut în spațiul mediatic un ciudat tandem al comicilor politici.

Sorin Rosca Stanescu