Președintele își poate bloca propria creștere

S-a dovedit. Căderea în sondaje, în prima perioadă a mandatului prezidențial, nu este ireversibilă. Prin câteva mișcări iscusite de PR, Klaus Iohannis a crescut spectaculos. Ajungând pe primul loc. Dar nici creșterea nu este ireversibilă. Ea se poate transforma într-o cădere, la fel de spectaculoasă. Iar căderea nu mai ține de PR. Ci de greșelile domnului Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis, într-un termen record și după o cădere constantă în încrederea publică, a crescut spectaculos. Este de necrezut pentru adversarii săi, dar realitatea nu poate fi contestată. Președintele a revenit pe primul loc în topul încrederii. Dacă acest trend s-ar menține, el ar putea deveni exact locomotiva electorală de care ar avea nevoie PNL pentru a câștiga alegerile în fața unui PSD, aflat și el în creștere.

Ce i-a asigurat președintelui creșterea? Este limpede că a reușit să își atragă, la Cotroceni sau poate în imediata vecinătate a instituției prezidențiale, un specialist de primă mărime în PR. Un om care știe care sunt gesturile, în definitiv, mărunte, dar indispensabile, pe care românii le așteaptă de la președintele pe care l-au ales. Iar rezultatele s-au văzut. Klaus Iohannis a devenit din ce în ce mai prezent, și nu neapărat prin fapte sau declarații spectaculoase, în conștiință publică. Mai mult chiar, a reușit și performanța de a discuta, răbdător, cu jurnaliștii. De a răspunde tuturor întrebărilor. Așa se face că încrederea în președinte a sporit. Dar această încredere crescută nu este doar consecința unei activități de PR ori a unei prestații mai active și mai bune a președintelui. Este și consecință unei conjuncturi. Iar conjunctura este apropierea alegerilor.

Întotdeauna, înaintea alegerilor parlamentare, există o perioadă în care cetățenii au o atitudine șovaielnică în raport cu principalele formațiuni politice. Cu excepția nucleelor dure, diversele segmente electorale își iau o oarecare distanță față de aleși, pentru a putea analiza mai bine prestația partidelor și pentru a putea să se pronunțe mai lucid în ziua scrutinului. Însăși această luare de distanță este benefică imaginii președintelui care, mai ales într-o asemenea etapă, înseamnă, între altele, și un puternic factor de stabilitate. Un fel de punct fix, un fel de centru al cercului în jurul căruia au loc principalele evoluții. Deci, creșterea, nefiind doar rezultatul PR-ului, se poate transforma, în mod natural, într-o descreștere imediat după alegeri, când încrederea populației se deplasează, într-o măsură mai mare, către partide. Prima concluzie este că ceea ce s-a făcut bun în materie de PR ar trebui intensificat. Dar ce altceva i-ar mai putea asigura o descreștere președintelui?

Cea mai implacabilă modalitate de a scădea în sondaje nu poate fi decât consecința unor erori prezidențiale. Cel mai recent exemplu în acest sens este poziția lui Klaus Iohannis vizavi de referendumul solicitat, în mod constituțional, de către acei români care au semnat pentru modificarea legii fundamentale. Într-o țară creștină într-o proporție covârșitoare, nu este de mirare faptul că populația nu concepe altfel căsătoria decât ca o unire între un bărbat și o femeie. Există, însă, o minoritate care solicită, uneori destul de zgomotos, iar alteori adresându-se Curții Constituționale, consacrarea căsătoriei între persoane de același sex. Este un subiect extrem de sensibil pentru toate statele de pe mapamond și cu atât mai sensibil pentru o țară cu tradițiile pe care le are România. Cum s-a poziționat Klaus Iohannis?

El a rostit un enunț pornind de la propria sa condiție de minoritar etnic și religios, în sensul că, într-o democrație, nu trebuie să existe o dictatură a majorității. Că toate minoritățile trebuiesc protejate. Este cât se poate de corect. Atâta timp cât această protecție nu este absolutizată. O asemenea protecție nu se poate extinde asupra tuturor segmentelor societății. De pildă, criminalii reprezintă o minoritate. Ar trebui ei protejați pur și simplu fiindcă sunt o minoritate? Am recurs la această demonstrație prin absurd nu cu intenția de a-i anatemiza în vreun fel pe cei care își concep existența alături de persoane de același sex. Ci doar pentru a demonstra cum funcționează principiul nediscriminării de care vorbeam mai sus. Numai că domnul Klaus Iohannis, pronunțându-se așa cum s-a pronunțat, a încălcat o altă regulă de fier a democrației. Cea constituțională. Regula privind modul în care poate fi organizat un referendum.

Dacă un anumit număr de cetățeni, număr prevăzut în legea fundamentală, solicită să se organizeze un referendum, indiferent pe ce temă ar fi el, instituția prezidențială, instituția executivă și Parlamentul sunt obligate să se conformeze. Prin urmare, în ceea ce privește căsătoriile persoanelor de același sex, în mod obligatoriu, în România, urmează să aibă loc un referendum. Klaus Iohannis, în calitate de granat al Constituției, în loc să se pronunțe asupra acestui referendum, în sensul datei la care crede el că ar fi mai bine să fie organizat, și-a exprimat opiniile asupra conținutului acestuia. A încercat să sugereze chiar un rezultat. Un rezultat cu totul și cu totul contrar milioanelor de români care au solicitat un referendum. În felul acesta, președintele a încălcat o regulă importantă a democrației. Și nu văd cum cele două milioane de semnatari ai petiției pentru organizarea refrendumului, la care se adaugă și familiile acestora, nu îl vor sancționa pe președinte.

Mă voi opri și asupra unui al doilea exemplu. Penultimul legat de prestația prezidențială. Parlamentul s-a pronunțat, aprobând, cu o largă majoritate, moțiunea simplă de cenzură, împotriva ministrului Justiției, Raluca Prună. Ea a fost sancționată politic pentru difuzarea de informații false care aduc atingere siguranței cetățenilor și siguranței naționale. Întrebat asupra poziției sale, domnul Klaus Iohannis a cauționat-o pe doamna Raluca Prună și, implicit, a încurajat Guvernul Ciolos sa nu o demită. Este adevărat, Constituția nu o poate obliga pe doamna Raluca Prună să demisioneze în urmă unei moțiuni simple și nici pe prim-ministru să o demită. Dar ceea ce este legal nu este neapărat și moral. Este profund imoral ca un ministru care a mințit în repetetate rânduri să rămână în funcție, în ciuda faptului că prima putere în stat, care este Parlamentul, solicită contrariul. Și nu este tocmai moral ca un președinte să se pună de-a curmezișul. Și, în orice caz, această poziție nu va fi aducătoare de vreo creștere a coeficientului de încredere.

Prin urmare, e bine că domnul Klaus Iohannis beneficiază, în fine, de un PR deștept și că a devenit mai activ în viața publică. Dar binele se poate transforma în rău, dacă semnalele transmise de la Cotroceni lezează inteligența sau bunul simț colectiv. La fel cum căderea nu a fost ireversibilă, nici creșterea nu e ireversibilă.

Sorin Rosca Stanescu