Președintele, ANTIFA și înalta trădare

Ce legătură există între președintele Klaus Iohannis și o mișcare anarhică extrem de periculoasă, care acționează în întreaga lume și care s-a implicat cât se poate de oficial și în ultimele evenimente desfășurate în România? Mișcarea numită ANTIFA își propune destabilizarea prin demonstrații de tip violent și anarhic a diferitelor regimuri politice. A fost extrem de activă în această perioadă în România, transmițând chemări la rebeliune. E greu de crezut, dar totuși poate fi adevărat, că această mișcare a acționat în conivență explicită sau implicită chiar cu președintele României.

O asemenea legătură, în măsura în care poate fi demonstrată și cu argumente juridice, nu numai cu argumente de presă, sa va putea afla la baza demiterii președintelui României pentru înaltă trădare. Una este - și oricum extrem de grav - ca un președinte să îndemne el însuși cetățenii la acțiuni care-și propun destabilizarea majorității parlamentare și dărâmarea Guvernului legitim al țării, a cărei stabilitate a jurat să o apere, și alta este să te transformi tu însuți într-un agent sau într-un complice a unei organizații aflate în străinătate și care vizează obiectivul prezentat mai sus. Dar ce certitudini și ce incertitudini avem până în prezent legat de această prezumtivă și explozivă complicitate?

1). Cu aproape doi ani în urmă, președintele Klaus Iohannis a ieșit în stradă, punându-se în fruntea unei demonstrații prin care se solicita demisia premierului și schimbarea compoziției politice a Guvernului. Sub imperiul emoției colective, create sub imperiul tragediei de la Colectiv această operațiune a reușit, astfel încât președintele Klaus Iohannis și-a îndeplinit dorința, exprimată cu mai mult timp înainte, de a avea un Guvern al său. Și a fost Guvernul Cioloș.

2). Guvernul Cioloș nu a rezistat, pentru că a fost foarte slab, iar un motiv - nu singurul - pentru care a fost atât de slab este că nu a avut în spate susținerea prin vot a populației, așa cum se întâmplă cu guvernele declarativ politice instalate de majoritățile parlamentare.

3). După ce a căzut Guvernul Cioloș, același președinte Klaus Iohannis a pornit o veritabilă canonadă de critici și acuzații la adresa majorității parlamentare, solicitând de aproape 10 ori într-un interval de timp relativ scurt demisia celor trei premieri care s-au succedat la Palatul Victoria.

4). Observând că nu are succes și confruntat cu performanțele reale sau doar declarate în mod sistematic de către Guvernul Dăncilă, Klaus Iohannis a declanșat sau a susținut mișcări radicale de protest, care incitau la violență. Numai cine este legat la ochi nu observă că. în prezent în România acționează veritabile hoarde de persoane, într-un mod extrem de asemănător cu fasciile din Italia anterioare venirii la putere a lui Mussolini sau, mai târziu, asemenea batalioanelor de asalt coordonate de Hitler, care i-au alimentat acestuia, prin destabilizarea statului, venirea la putere în baza unui vot popular.

5). E clar că președintele Klaus Iohannis, care în această calitate nu a conceput, demarat, nu a lansat absolut nicun proiect de țară și care nici măcar nu-și îndeplinește așa cum trebuie obligațiile elementare presupuse de funcția pe care o deține, vizează puterea absolută, care să-i asigure insinuarea și în funcția de premier. Iar calea este dărâmarea prin forță și violență a Guvernului PSD.

6). Pentru ca Guvernul PSD să poată fi dărâmat prin forță, dar în același timp nu pe calea unei insurecții armate, Klaus Iohannis își propune declanșarea, din nou, a unei puternice emoții colective în baza căreia, sub o puternică presiune psihologică a unei mase uriașe de cetățeni, majoritatea parlamenraă să accepte să se predea fără luptă electorală. Această emoție colectivă, în accepțiunea lui Iohannis, nu poate fi declanșată decât ca urmare a unor violențe ale instituților care asigură ordinea publică, îndreptate împotriva populației. Aceste violențe, pentru a fi declanșate, trebuie provocate. Iar pentru a fi provocate, sunt necesare elemente radicale, extreme, care să creeze o masă critică în rândul manifestanților.

7). Cea mai calificată organizație de acest fel, care acționează pe plan internațional și care s-a implicat în mod direct și în România, este ANTIFA. Admițând că președintele Klaus Iohannis, în mod direct sau prin interpuși, nu se află în legătură cu această organizație, este totuși de remarcat faptul că nu avea cum să nu știe de existența acesteia. Este cu neputință ca Servicul Român de Informați să nu-l fi informat. În aceste condiții, nu poate fi decât extrem de suspect nu numai faptul că președintele Klaus Iohannis nu a semnalat existența acestor elemente de tip anarhic și că nu și-a luat distanța cuvenită față de acestea, ci și sau mai ales că el încurajeză în continuare în mod repetat, pe diverse căi, o revoltă populară care să conducă la luarea cu asalt a Palatului Victoria.

8). Prin atitudinea lui, președintele Klaus Iohannis aduce uriașe prejudicii nu numai Guvernului Dăncilă, nu numai majorităii parlamentare, ci întregii Românii, prin faptul că o destabilizează și generază un curent de opinie negativ în întreaga lume. Cum ar putea reacționa partenerii noștri euroatlantici atunci când președintele ales democratic al unui stat membru afirmă repetat, cu subiect și predicat, faptul că forțele de ordine acționează împotriva propriului popor, pentru a submina procesul democratic?

Având în vedere considerentele de mai sus, majoritatea parlamentară are toate argumentele pentru a trece la procedurile vizând demiterea președintelui României pentru înaltă trădare. Numai că, atenție: președintele mai are un balon de oxigen cel puțin până la începutul lunii septembrie, când forumul legislativ se reîntoarce din vacanță. Pentru că numai Parlamentul îl poate demite. Deci, până la 1 septembrie, Klaus Iohannis va acționa în forță. Până acum am asistat doar la pregătirea terenului.

Sorin Rosca Stanescu