Politicienii altora şi românii. Comploturi şi conspiraţii
Postat la: 09.04.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Comploturile, conspiraţiile le aparţin mai degrabă celor care le pun în practică decât celor care vorbesc, în general în necunoştinţă de cauză, despre ele. Dar acuzaţi de comploturi, de conspiraţii sunt cei care vorbesc prea mult, nu cei care conspiră şi complotează, uneori cu succes, alteori fără. Iar conspiraţiile şi comploturile există la tot pasul şi de când e lumea. În politică, în servicii secrete, în justiţie, în economie. Se lucrează la fel de mult în umbră, pe ascuns, nu numai la lumina zilei.
Cea mai mare temere care-i cutreieră, care-i bântuie în aceşti ani pe români, pe cei care au rămas pe loc, pe cei care n-au emigrat încă e aceea a spargerii ţării, a ruperii teritoriale, a intrării marilor provincii istorice româneşti în asocieri politice şi economice care să ducă în cele din urmă la dispariţia României de azi. Atât apartenenţa la NATO, cât şi aderarea la UE au fost înţelese de români ca nişte garanţii internaţionale majore pentru păstrarea integrităţii teritoriale a României. De aceea românii au acceptat aproape orice, toate cererile indecente, hrăpăreţe ale occidentalilor cu care ne-am asociat. Am cedat active importante pe nimic, având în minte în primul rând menţinerea unui statu quo teritorial.
Dihonia politică a atins însă în ultimii ani nişte culmi care nu mai au nimic de-a face cu democraţia, cu lupta dintre putere şi opoziţie, cu disputele inerente ale partidelor. Acest război româno-român fără limite, fără raţiuni mărturisite are de ce să ne îngrijoreze. Să luăm numai cel mai vizibil exemplu : lupta politică (mai e doar politică ?) dintre Liviu Dragnea, preşedintele PSD, preşedintele Camerei Deputaţilor şi adevăratul prim-ministru al României din umbră, şi Klaus Iohannis, preşedintele României din ultimii patru ani.
Klaus Iohannis despre Liviu Dragnea : „Acest infractor, Dragnea, s-a cocoţat în fruntea statului şi progresează semnificativ în domeniul fake news." Liviu Dragnea despre Klaus Iohannis : „Cineva poate să spună că el e infractorul care s-a cocoţat în cea mai înaltă funcţie a statului român." Liviu Dragnea despre Klaus Iohannis : „Plângerea pentru înaltă trădare e aproape gata !" Klaus Iohannis despre Liviu Dragnea : „Cum se trezeşte un politician care mai este şi infractor să se ducă la televizor şi să ameninţe acolo şi magistraţii." Liviu Dragnea : „Este un preşedinte fake, întors cu cheiţa." Liviu Dragnea : „Iohannis a avut nu unul, ci nouă dosare penale." Klaus Iohannis : „Unele partide de la noi - și mă refer la PSD - au îmbrăcat haina falsului patriotism, a naționalismului de fațadă și încearcă să câștige capital inducând teama și lipsa de încredere în valorile UE : e modul pesedist, cinic și iresponsabil, de a face politică." Sunt doar câteva citate din zicerile celor doi politicieni unul despre altul, luate aproape la întâmplare dintre alte zeci care pot fi găsite pe Internetul care nu uită. Poate cineva să creadă că aceşti politicieni reprezintă aceeaşi ţară, România ? Sau e mult mai plauzibil că fiecare reprezintă o putere străină, iar aceste puteri se înfruntă nemilos la vârful statului român ? Pentru populaţia tăcută a României nu e deloc limpede dacă unul are mai multă dreptate decât celălalt.
Insultele şi injuriile lui Victor Ponta la adresa fostului său tovarăş şi adjunct Liviu Dragnea sunt atât de numeroase şi atât de "joase", încât nimeni nu le mai ţine socoteala. Imprecaţiile lui Rareş Bogdan, prospătura liberală, şi ale invitaţilor la emisiuni, asemenea lui, la adresa partidului de guvernământ PSD au fost câtă frunză şi iarbă, iar multe nici nu pot fi citate, "hârtia" nu suportă asemenea mizerii. Violenţele, "pamfletele" care pot fi văzute şi auzite pe prea multele televiziuni de ştiri, site-uri, bloguri, conturi de Facebook nu mai au de mult nimic de-a face cu disputele politice, cu polemica. Aceiaşi indivizi, ca dintr-o unitate militară, antrenaţi, disciplinaţi, atacă, scot foc şi fum pe nări într-o singură direcţie. Ceilalţi sunt întotdeauna vinovaţi sau foarte vinovaţi. Ţintesc lichidarea definitivă, cel puţin morală, a adversarilor.
Vorbeam de comploturi şi conspiraţii. Şi dacă toată viaţa politică românească din ultimii ani, începând cu 2004, poate chiar din 1990, e regizată mai ales de comploturi, conspiraţii, de „lucrături", de intelligence, de interese obscure ? „Lista lui Severin" din timpul mandatului prea soft de preşedinte al lui Emil Constantinescu o are în buzunarul de la piept aproape orice politician, orice ziarist - evident, vorbim de lista adusă la zi. O au şi ofiţerii de informaţii, care par că nu fac sau nu pot face mare lucru. Un ministru din guvernul României ar fi general KGB (KGB-ul nu mai există, dar succesorul său e numit popular la fel). Unii politicieni au o carieră foarte lungă, rezistentă la multiplele „intemperii" din tranziţie, care nu se poate explica doar prin talentul, cultura şi abilităţile lor. Prezenţa unor miniştri nuli, total incompetenţi în diferitele guverne s-ar explica prin conspiraţie, prin complot. Principalii lideri, cei mai cunoscuţi ziarişti şi cei mai importanţi candidaţi la preşedinţie ar reprezenta, de fapt, diverse puteri şi servicii speciale străine, şi nicidecum pe români. Aceste informaţii nu pot fi verificate aproape niciodată, dar comportamentul unor persoane publice dintre cele mai expuse confirmă ceva de speriat ipotezele complotiste. Chiar serviciile secrete româneşti ar fi împărţite în mai multe „bisericuţe", „găşti", facţiuni ale altora, şi nu ale românilor, care totuşi le finanţează pe aceste servicii secrete supranumerice, obeze.
Câteva teme revin obsesiv. Noi, românii, avem într-adevăr reprezentanţi la Bruxelles sau cei mai mulţi, în frunte cu Monica Macovei, dar şi comisarul Corina Creţu ar reprezenta interese străine, cele ale lui George Soros, de exemplu ? Şi, de fapt, pe cine reprezintă George Soros ? De ce se construiesc atâtea drumuri şi şosele în Transilvania şi mai deloc în Moldova, şi de ce se fac investiţii occidentale mult mai mari în aceeaşi Transilvanie decât în Oltenia, în Bucovina sau în Dobrogea ? De ce nimeni nu e capabil sau interesat să oprească măcelărirea pădurilor ? Etc., etc., etc.
Cât adevăr şi câtă fantezie se află în temerile românilor privind o viitoare spargere, chiar dispariţie a ţării lor? Asemenea studii nu se prea fac. Şi nici nu se oferă informaţii indiscutabile. E ca şi cum ai fluiera în biserică, pentru că asemenea studii ar intra direct pe un teren minat, foarte periculos. România nu numai că şi-a pierdut o parte însemnată de populaţie, nu numai că a cedat suveranitate în favoarea NATO şi UE, ci pare să piardă, dacă nu le-a şi pierdut deja, rând pe rând, aproape toate prerogativele unui stat independent. Trebuie să fii naiv şi complet iresponsabil să-ţi închipui că, dacă toate spaimele românilor vor fi confirmate de fapte în viitorul apropiat sau mai îndepărtat, nimeni nu va răspunde de nimic.
Petru Romosan
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...