Piloţii orbi ai lui Zăroni zburdă prîn Ţara Bazaconiilor

Setea nelimitată de putere a unor baroni PSD grupaţi în jurul lui Liviu Dragnea şi dorinţa uriașă a jupânului de Teleorman de a controla totul a dus România într-o criză politică fără precedent şi unică în Europa. Miniştrii impuşi de Dragnea şi-au dat demisia, dar premierul Sorin Grindeanu, pus tot de Dragnea, refuză să-şi dea demisia.

Mersul pe sârmă pe care-l impune baronul de Teleorman riscă să ducă România în haos, ceea ce ne duce cu gândul la vremurile temutului dictator Mobutu Sésé Seko care obişnuia să-şi schimbe guvernul o dată la şase luni, fără motiv, doar pentru a demonstra că el este şeful. „În tradiţia africană nu acceptăm niciodată doi şefi", aşa explica fostul lider al Zairului (Congo-Kinshasa) necesitatea dictaturii. Şi tot el le dădea lecţii publice celor din anturajul sau: „Dacă vreţi să furaţi, furaţi frumos, fiindcă dacă furaţi prea mult dintr-o dată şi deveniţi bogaţi peste noapte, veţi fi prinşi". După dezastrul de la Colectiv, Iohannis spunea „vreau Guvernul meu". Vine Dragnea după alegerile din 11 decembrie 2016 şi îi spune preşedintelui Iohannis ceva asemănător şi Călin Popescu Tăriceanu ştie cel mai bine: „Eu am decis ca Sevil Shhaideh să fie propunea de prim ministru". Stupoare! Iohannis este Ko! „Domnule Dragnea?!", întreabă preşedintele. „Propunerea este Sevil Shhaideh", răspunde Dragnea. „Bună ziua domnule Dragnea". În urmă neacceptării lui Sevil Shhaideh, la inceputul lui ianuarie 2017, Sorin Grindeanu ajunge premier, impunând pe toţi miniştrii, cu două excepţii- Alexandru Petrescu şi Augustin Jianu.

Din acest moment începe dansul lui Grindeanu pe muzică lui Dragnea în jurul programului de guvernare. Grindeanu încearcă, miniştri mimează, Dragnea spumegă. Ritmul dansului nu e pe placul baronului de Teleorman. Grindeanu încearcă să ţină ritmul doar că dansatorii, adică miniştrii, nu ştiu pasul şi e şi foarte greu să-i înveţi din mers. Biciul e deja pe mâna maimuţelor. Ca atare, e greu să te iei la întrecere cu vulturii când zbori pe curcani. Astfel, cabinetul Grindeanu începe să fie tot mai „performant" prin miniştrii care se întrec să-l cloneze şi chiar să-l întreacă pe Zăroni. Care Zăroni? Păi cum care? Romulus Zăroni, fostul ţăran cu şapte clase, din Nădăștia de Sus, judeţul Hunedoara, omul de casă al lui Petru Groza - care fusese angajat pe moşia lui -şi care devine, la 6 martie 1945, ministru al Agriculturii şi Domeniilor, până în 29 noiembrie 1946, iar mai apoi, până în 30 decembrie 1947, ministru al Cooperaţiei Cei care l-au cunoscut vorbeau despre Romulus Zăroni ca despre un adevărat gospodar, cam limitat la minte şi ajuns subiect de bancuri din cauza gafelor monumentale pe care le-a făcut. Gafele l-au făcut un soi de precursor al lui Bulă.

Zăroni e de mult istorie, dar catrenului lui Păstorel Teodoreanu despre el- „Caligula imperator şi-a făcut din cal senator/ Groza, mai sinistru, şi-a făcut din bou ministru", este en vogue în era Dragnea. Ceea ce se întâmplă acum prin criza politică declanşată de Dragnea şi cei trei-patru baroni PSD din jurul său a fost anticipată, e drept la o dimensiune mai redusă, încă din 1993 de către fizicianul Gheorghe Staratan când a publicat cartea „Ţara Bazaconiilor- False valori în ştiinţa românească". În carte, Gheorghe Stratan se ocupă de câteva cazuri concrete de ‘bazaconii', de teorii pornite de la greşeli elementare de fizică, matematică sau chimie (identificabile relativ uşor de un elev mai răsărit de liceu), care, culmea!, apăreau în lucrările ştiinţifice ale unor ‘profesori' care se considerau eminenţi şi care chiar şi erau trataţi ca atare de comunitatea ştiinţifică. Dar, totodată, autorul atrage atenţia şi asupra faptul că o mulţime de oamenii aflaţi la butoane sunt de mult pe meleagurile din Ţară Bazaconiilor.

„Se poate observa însă că un număr important de oameni trec brusc de pe teritoriul scumpei noastre patrii în Ţară bazaconiilor, fără alt document de călătorie decât cărţile, articolele sau cuvântările descrise în capitolele care urmează. Astfel, sfâşiaţi între două lumi, păţiţii rămân cu mintea acolo, în Ţară bazaconiilor, iar trupeşte se mai află încă în locurile de baştină Ei, şi? se va spune. Pe cine deranjează faptul că unii sunt plecaţi cu sorcova? Vom vedea însă că o migrare masivă spre Ţară bazaconiilor este dăunătoare şi pentru cei plecaţi, şi pentru cei rămaşi. „Bazaconizarea" este la fel de periculoasă ca o nouă invazie dinspre Mongolia, cu tot ce mai poate ea strânge pe drum. În pofida sonorităţii ei neaoşe, „bazaconia" este (că multe alte rele care ne vin din afară) de origine slavă, heza- zakonije însemnă fărădelege'. Odată ajuns la noi, cuvântul şi-a modificat sensul, dinspre tragic deviind spre rizibil. Bazaconiile au, desigur, un caracter internaţional, fiind „fără frontiere", dar noi vom încerca să ne limităm la cele autohtone, deoarece avem destule. Abundenţă, varietatea şi persistenţa lor îndreptăţesc pe deplin titlul cărţii. Ieşirea din bazaconie, de pildă, care trebuie să recunastem că ne-a surâs la un moment dat, ar fi fost inadmisibil de optimist", afirmă încă din 1993, fizicianul Gheorghe Stratan. Concluzia lui Gheorghe Stratan este fabuloasă şi fără echivoc, potrivindu-se perfect la ceea ce se întâmplă astăzi în România: „Regimurile sunt trecătoare, bazaconia e veşnică! Cel puţin în momentul de faţă, politica este tot un fel de Ţară a bazaconiilor, în care este uşor de intrat, dar greu de ieşit cu faţă curată".

Însă, radiografie societăţii româneşti făcută în 1937 de Mircea Eliade în editorialul „Piloţii orbi" este de mare actualitate şi azi, deşi au trecut 80 ani de atunci. "Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frânele destinului românesc de la întregire încoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate înfiera o elitã politicã în faţă contemporanilor şi în faţa istoriei: pierderea instinctului statal, totală incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãînãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de corupţie, bacşişuri, demagogie şi şantaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insãşi existenţa istoricã a neamului românesc: oamenii care ne-au condus şi ne conduc nu mai vãd... Într-una din cele mai tragice, mai furtunoase şi mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult încercata Europã - luntrea statului nostru este condusã de nişte piloţi orbi. Acum, când se pregãteste marea luptã dupã care se va şti cine meritã sã supravietuiascã şi cine îşi meritã soarta de rob - elita noastrã conducãtoare îşi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte. ...Nici nu mai gãseşti cuvinte de revoltã. Critică, insultă, ameninţarea - toate acestea sunt zadarnice. Oamenii aceştia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins... Luntrea condusã de piloţii orbi se lovise de stânca finalã. Nimeni n-a înţeles ce se întâmplã, dregãtorii fãceau politicã, neguţãtorii îşi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste şi tãrănii de ogorul lor. Numai istoria ştia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stârv în descompunere, neamul acesta care are toate însuşirile în afarã de cea capitalã: instinctul statal....Crimă elitelor conducãtoare româneşti constã în pierderea acestui instinct şi în înfiorãtoarea lor inconştientã, în incãpãtanarea cu care îşi apãrã "puterea". Au fost elite româneşti care s-au sacrificat de bunã voie, şi-au semnat cu mâna lor actul de deces numai pentru a nu se împotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune în calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor noştri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, într-un ceas atât de tragic pentru istoria lumii - face tot ce-i stã în putinţã ca sã-şi prelungeascã puterea. Ei nu gândesc la altceva decât la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambiţiile pe care şi le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Şi nu în aceste câteva miliarde risipite şi câteva mii de conştiinţe ucise stã marea lor crimã, ci în faptul cã mãcar acum, când incã mai este timp, nu înţeleg sã se resemneze. [...] Dar piloţii orbi stau surâzãtori la carmã, ca şi când nimic nu s-ar întâmpla... Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri în aceastã ţarã, care pe alocuri nici nu mai pare româneascã. ... Cã piloţii orbi s-au fãcut sau nu unelte în mâna strãinilor - puţin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic român, de la 1918 încoace, n-a ştiut şi nu ştie ce înseamnã un stat. Şi asta e destul că sã începi sã plângi", avertiza încă din 1939 Mircea Eliade.

Trist, dar adevărat! Elita politică conducătoare de azi este asemenea piloţilor orbi din 1937, adică zboară, zi de zi, prin Ţara Bazaconiilor aplaudaţi de armata nepoţilor lui Zăroni! Totul e cancan ieftin de Teleorman teleportat la Bucureşti. În rest, Dragnea insistă, Grindeanu încă rezistă, iar nepoţii lui Zăroni zburdă prin Ţară Bazaconiilor.

Ion Teleanu