Pe descălțatelea!
Postat la: 16.01.2019 | Scris de: ZIUA NEWS
Sâmbătă seară, urmăream meciul Franței cu Serbia, de la Mondialul de handbal masculin, impresionat de ușurința cu care campionii lumii - fără Karabatici! - treceau de sârbi, învingându-i la o diferență de 10 goluri.
Îmi aminteam, nostalgic, că povestea handbalului francez începuse prin anii '70 - deci după al treilea titlu suprem cucerit la Paris de naționala României -, cu lecțiile primite de la antrenorul emerit Nicolae Nedef, Dumnezeu să-l odihnească! Cu el aveam să mai cucerim și titlul următor, din '74, apoi și argintul olimpic de la Montreal, după care, încet-încet, în timp ce handbalul nostru pierdea treptat și a treia generație de aur, similar celui din fosta Iugoslavie, jucătorii din Hexagon urcau continuu spre piscurile mondiale și olimpice. Așa am ajuns să privim astăzi de la distanță, cu nostalgie și regret, turneul final al CM şi să mizăm pe naționala fetelor, în care sperăm să poată reveni la timp și cea mai bună jucătoare a lumii, Cristina Neagu.
Același lucru mi-l doresc și pentru Simona Halep, încă Nr. 1 mondial, care, după cum mă temeam înainte de debutul ei în 2019, a clacat la Sydney, chiar din primul joc. A învins-o în două seturi (6-4, 6-4) australianca Ashleigh Barty, nr.15 WTA, o jucătoare redutabilă, fără îndoială, dar nu mă pot săpâni să nu adaug și că e dezagreabilă și răutăcioasă, având în vedere declarațiile făcute și înainte, dar mai ales după meciul cu Simona! Deocamdată, scorul confruntărilor lor directe rămâne favorabil româncei, revenită după o lungă absență și lipsită de sfaturile antrenorului Darren Cahill. Pe care Simona a declarat deja că și-l dorește din nou alături, dar care-i va lipsi în continuare, inclusiv la Australian Open, început de luni.
Și la Melbourne, partida de debut a jucătoarei noastre - programată marți - se anunța una complicată, opunând-o Kaiei Kanepi, estonianca de 30 de ani, care a eliminat-o anul trecut la US Open, din chiar primul tur, cu 6-4,6-2. Aflându-și adversara, trasă la sorți chiar de...Darren Cahill, Simona a declarat râzând, înaintea meciului, că nu are un obiectiv nici la Melbourne și că, prin urmare, va evolua relaxată, sperând să ofere cel mai bun joc al ei. Care putea aduce inclusiv revanșa, deși Cahill a pus-o în gardă că misiunea se anunţa dificilă: "Kanepi poate evolua la un nivel foarte bun. Când se concentrează şi îi intră loviturile, e greu de bătut. A arătat de ce e în stare la US Open, anul trecut. Simona răspunde provocărilor, dar va fi un meci dur. Va fi o super-partidă pentru noi, spectatorii". Eu speram totuşi în revanșa Simonei, menită să plătească declarația zeflemitoare făcută anul trecut de Kalepi, după victoria de la US Open, când a spus că publicul o susținuse pe româncă pentru că tribunele țin mereu cu jucătoarea... mai slabă!
Și în acest fel se plătește deținerea primului loc în lume, idee cu care ne-am obișnuit deja, dar mă tem că, după Australian Open, vom scăpa de miștocărelile astea ieftine, în condițiile complicatului debut de sezon al Simonei, care-i poate aduce detronarea, în caz că nu ajunge până în finală. După 63 de săptămâni în care a fost Nr.1 mondial! Să fie acesta chiar sfârșitul? Categoric, nu, iar încurajarea-surpriză vine de la Nike, sponsorul româncei, care i-a oferit bucuria unor pantofi de tenis personalizați, purtând tricolorul, numele ei și, la vedere, chiar un...ardei iute, grăitor de la sine. Este felul în care americanii o sorcovesc pe Simona, urându-i să fie iute ca oţelul și să-și joace adversarele... pe descălțatelea! Perfect posibil, zic eu, mai ales dacă se întoarce și Cahill!
Horia Alexandrescu
(text preluat din Romania literara)
-
Problema cu discursul "strămoșesc"
Problema cu discursul strămoșesc este următoarea: o presupusă măreție a neamului tău e sau nu validă în funcție de câte ...
-
Salut, David
Nu ne cunoaștem, dar ești un bun național și deci pot liniștit să vorbesc cu tine, că oricum o face toată lumea. Îți scr ...
-
Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
Condiția necesară în SECURISTAN pentru ca Georgescu să fie lăsat să candideze:
-
Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
Ascultam Oratoriul „Messiah" a lui Händel, singura operă muzicală care evocă întreaga viaţă a lui Iisus și mă gândeam la ...
-
Mai putem conta doar pe miracole
Un artist român celebru spunea înainte de 1989, când era supărat „politic" sau „istoric", că, din nefericire, România ad ...
-
Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
S-a închis și mult-așteptatul an electoral 2024, ce-ar fi trebuit să marcheze finalul marasmului instalat în țară în tim ...
-
Și-au băgat și americanii coada în ‘89
Aparent răsturnarea regimului Ceaușescu a fost opera rușilor, mai ales ca atât cei din aripa civilă cât și din cea milit ...
-
Lucruri complicate in cyberspace
Sa punem lucrurile cap la cap dupa dezvaluirile din investigatia Snoop, apropos de banii pentru campania pe TikTok a dom ...
-
Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
Aproape că nici nu era nevoie de ședința CSAT din 28 noiembrie și de desecretizarea documentelor CSAT din 4 decembrie. E ...
-
Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
HOTNEWS a publicat ieri dovezile ce atestă că acel candidat acuzat (fără dovezi!) c-ar fi fost promovat cu banii rușilor ...
-
Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
La început a fost frica. Frica de a pierde puterea. De a fi alungat de la măcelărie. Apoi frica s-a transformat în panic ...
-
Între "Stop the Pigeon!" și "Conjurația imbecililor"
Cărțile nu reușesc să ofere imaginea caricaturală a unei societăți, așa cum celebrul serial "Dastardly and Muttley in Th ...
-
Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
Acesta nu este un articol ireverențios la adresa Alinei Mungiu-Pippidi, deși am văzut că are parte și de asemenea artico ...
-
Ne învârtim în cerc. 1989-2024
Revoluțiile din Estul Europei din 1989 au fost "cu voie de la poliție". Toate regimurile erau controlate de către ruși, ...
-
Azi, ori ești drac, ori ești Mesia...
Și-a dat Tolo cu părerea. Și-a tot dat în ultimele trei decenii. Mai întâi, despre sport, apoi, și despre ce se întâmplă ...
-
Vine Craciunul E-urilor
Vine Craciunul așa ca haideți să vedem ce mai ni se oferă de mâncare prin restaurante. Dacă ne uităm la meniurile afișat ...
-
Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
M-am gândit să încep analiza de azi prezentându-vă dilema mea referitoarea la originea declarației lui Hunor Kelemen des ...
-
România - starea de comă. Indusă
"Suntem țara lui Cain, în care Abel n-a murit încă de tot. Dar va veni pedeapsa lui Dumnezeu, mașină, și-i va mătura pe ...
-
Tehnica loviturii de stat. Rolul SRI. Absența Armatei din ecuație
Minciunile SRI din documentele desecretizate de CSAT sunt demolate de STS. Armata tace. SRI minimalizează rolul STS în g ...
-
Oligarhie, tehnocraţie, democraţie
Aceasta analiză pe care o postăm mai jos îi aparține lui Petru Romoșan și datează din anul 2013. Motivul pentru care cre ...
-
SECURISTAN? Clar că da! Sub spectrul "STALINISM FOR ALL SEASONS"
Azi-noapte am adormit târziu, mi-am tot proiectat în minte cât de sumbru arată viitorul în România, dar și măsurile repr ...
-
VICTORIA A LA PIRUS A SISTEMULUI. TIC-TAC!
Sigur și eficient, teroriștii politici și mediatici, coordonați de Sistemul Securist, cu sprijinul slugarnicilor judecăt ...
-
MINCIUNA LA RANG DE POLITICĂ DE STAT
Decizia Curtii Constitutionale, de anulare a alegerilor prezidentiale, este inadmisibila. Asistam la o Lovitura de Stat ...
-
OPRIȚI LOVITURA DE STAT!
Situația: ne aflăm în plină lovitură de stat. O facțiune alcătuită din politicieni, membri din serviciile interne și din ...
-
Mobilizare pestriță pro Lasconi: Maia Sandu cu Soros al ei, vedete expirate/ciudate, LGBT-iști, episcopul greco-catolic, dar și regele Cioabă, Băse plus Poponeț-ul lui Ciolacu
Suntem înainte cu două zile de votul pe care nici nu știu cum să-l categorisesc ca să-i dau importanța cuvenită, votul d ...
-
Frica de Georgescu
Spuneam mai deunăzi ca niciodată până astăzi nu a fost așa o campanie antipersoana plină de mizerie, atac la persoana, f ...
-
Cum l-au ratat serviciile pe Călin Georgescu?
Sub presiunea președintelui Klaus Iohannis, dar și a coaliției de partide anti-Georgescu, a fost desecretizat un documen ...
-
Revoluție conservatoare la București!
Cu rezultatul din primul tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, câștigătorul alegerilor, independentul C ...
-
De ce și cum au fost influențate alegerile de rețelele sociale?
În decembrie 1989 Victor Rebengiuc s-a dus la TVR și a pus pe masă un sul de hârtie igienică, îndemnându-i pe lăudătorii ...